Sudraka
Căruţa de lut
Editura Cununi de stele
Traducere din sanscrită de Amita Bhose. Prefaţă, note finale – Amita Bhose.
Piesă de teatru din secolul II î.e.n., scrisă de regele Sudraka, un om de mare cultură şi cu un spirit pronunţat nonconformist. Ştia foarte bine eposurile şi legendele vechi şi stăpânea retorica şi prozodia. A cultivat, cel puţin teoretic, muzica vocală şi instrumentală, s-a documentat în domeniul artelor plastice şi decorative; nici artele „negre”, precum spargerea casei, nu i-au scăpat atenţiei. Nu încape nicio îndoială că se pricepea foarte bine la arta regizorală şi la problemele tehnice ale scenei; altfel nu putea să închege o piesă atât de reuşită. În afara domeniilor literare şi artistice, s-a ocupat de astronomie şi astrologie, ştiinţe care pe atunci reprezentau în mare matematicile, de care se vorbeşte în introducere.
Dacă Sudraka a fost bun cunoscător al ştiintei astrelor, aceasta nu înseamnă că el şi credea în prezicerile destinului uman. Dimpotrivă, tema secundară a piesei implică o satiră subtilă la adresa celor care se lasă dirijaţi de astrologi.
Nu numai că autorul a fost neconformist faţă de prejudecăţile epocii, el n-a fost nici sclavul convenţiilor literar-artistice. Tratând viaţa oamenilor de rând, „Căruţa de lut” se singularizează în literatura sanscrită ca o dramă intensă a vieţii umane.
În al doilea rând, dramaturgul intitulează piesa după un obiect sărăcăcios şi nu foloseşte numele protagoniştilor, aşa cum se obişnuia. Or, acel obiect aparent minor exercită efectul dramatic maxim.
Spre deosebire de majoritatea dramaturgilor de limbă sanscrită, Sudraka este mai atent la gradarea acţiunii decât la accentuarea laturii poetice. Dacă limbajului său îi lipseşte farmecul liric al lui Kalidasa, el nu este nici îngreunat de şiruri nesfârşite de metafore şi cuvinte foarte lungi, fenomene lingvistice ce apar la dramaturgii ulteriori, bunăoară Bhavabhuti (sec. VII). Personajele lui Sudraka sunt oameni simpli şi replicile lor sunt directe, neîncărcate de retorică. Se poate sesiza stilul îngrijit al vorbirii la protagonişti şi alţi oameni de cultură. În piesă, un ritm trepidant este menţinut de la început la sfârşit; finalul reuşeşte să aducă dizolvare totală a tensiunii. Umorul este sănătos şi încântător, nealunecând niciodată spre situaţii vulgare sau cuvinte licenţioase. Conform tradiţiei, au fost intercalate poezii scurte, care au avut efectul să accentueze aspectul literar al textului.
Acţiunea acestei piese în zece acte, având 33 de personaje în distribuţie şi încă patru persoane menţionate, se desfăşoară în orasul Ujjayini din India centrală, vestigiu al culturii vechi indiene. Tema principală este dragostea dintre tânărul neguţător Ciarudatta, ajuns în pragul sărăciei din cauza generozităţii excesive, şi frumoasa curtezană Vasantasena, înzestrată cu calităţi sufleteşti nobile. Cu aceasta se împleteşte încă o temă, şi anume un complot împotriva regelui nevrednic.
În afară de valoare literară, „Căruţa de lut” are şi o semnificaţie istorică, documentară, informându-ne de condiţiile social-politice de atunci.
Această piesă ne dă şi informaţii folclorice despre tradiţiile, superstiţiile şi sărbătorile populare din epocă. Aflăm şi despre flora şi fauna regiunii. Costumele elegante, serile muzicale şi cultivarea artelor plastice descrise în ea ne prezintă imaginea globală a unei societăţi dezvoltate şi a unui popor înzestrat cu bun gust şi talent artistic.
Datorită atâtor calităţi şi actualităţi ale sale, „Căruţa de lut” a ajuns cea mai populară piesă sanscrită în cercurile occidentale. A fost tradusă şi comentată în limbile europene de mare circulaţie, îndeosebi în engleză.
(fragmente din Prefaţa scrisă de Amita Bhose)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
