Ziarul de Duminică

Unde ne plimbăm?/ de Călin Hentea

Unde ne plimbăm?/ de Călin Hentea

Fotografii de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea

24.02.2012, 00:00 75

Toamna sau primăvara, în zilele însorite de week-end, pe aleile din parcul Herăstrău (foto 1) este la fel de mare aglomeraţie cum este în fiecare zi pe culoarul ce uneşte staţia de metrou Unirii I de Unirii II. Părinţi cu copii şi bunici cu nepoţi, cupluri şi mai rar solitari se refugiază, aproape cu disperare, pe aleile de la marginea lacului, să se mişte un pic, să respire şi altceva decât damful marilor bulevarde, să simtă mângâierea unei raze de soare. Cu condiţia să nu fie "mângâiaţi" în viteză de unul din numeroşii biciclişti sau rolleri care şi ei, nu-i aşa, au dreptul să se bucure de soare pe banda rezervată lor, dar mereu invadată de pietoni. Înghesuiţi în cutiile de chibrite ale marilor cartiere de blocuri, condamnaţi cinci-şase zile din şapte la supliciul a peste opt ore de birou, plus încă două ore de trafic tur-retur, bucureştenii au mereu o acută nevoie de plimbare. Unde să se ducă?

Parcul Herăstrău şi şoseaua Kiseleff au fost şi rămân soluţiile clasice, deja seculare de plimbare a bucureşteanului. Duelurile cu flori din vremea lui Luchian nu mai sunt cu putinţă, dar cel puţin au rămas aleile şi trotuarele largi, copacii stufoşi, vilele elegante şi eleganţa oamenilor. Plimbarea la şosea a rămas un gest de eleganţă, dar încărcat şi cu semnificaţia nerecunoscută a unei dizidenţe, a unei fronde faţă de parcul înghesuit de blocurile din marile cartiere periferice. Pentru că parcul din cartier, fie acesta vastul şi încă fragedul parc IOR (foto 2) din Titan, fie parcul Moghioroş din Drumul Taberei, sau parcul Tineretului din jurul Sălii polivalente rămân încă doar soluţii imediate de refugiu: copacii încă nu au îmbătrânit, aleile încă nu au mister, băncuţele nu ştiu poveşti (abia au câţiva anişori). Dar pentru mămicile cu bebe mic în cărucior şi fără maşină, sau pentru stăpânii de căţei, aceste parcuri sunt soluţia salvatoare pentru necesara plimbare cotidiană, deoarece Cişmigiul este prea în centru, la prea multe staţii de metrou depărtare de sufletele surgiunite în cvartalele de beton.

Bun, şi dacă omul la pas de promenadă vrea să-şi mai spele ochii într-o vitrină, după o fustă sau o freză, eventual în căutarea unei terase, grădiniţe sau salon mic şi cochet, unde să bea liniştit un schwartz sau poate-o bere, să înjure guvernul sau să-şi bârfească colegul, atunci ce face, încotro o poate lua? Pe marile bulevarde cu nume istorice din secolul XIX, trotuarele sunt înguste, găurite şi cârpite, şansele de apariţie a unui aurolac sau boschetar sunt considerabile, la fel de mari cu acelea de a călca, din lipsă de obligatorie prevedere, într-un noroc de câine vagabond sau chiar uman. Cu moţ şi în mijlocul drumului, chiar dacă la doi-trei paşi mai încolo se află scoase câteva mese şi scaune ale unui local. Cu la fel de nepăsători clienţi. Mai sunt de trecut şi obstacolele schelelor de pe clădirile aflate în renovare, care, în schimbul disconfortului temporar, promit cel puţin pentru viitorul apropiat un peisaj citadin scăpat de scorojeli şi tencuieli căzute, de cenuşiul-murdar, de cornişele aşteptând să se prăbuşească. Nici în proaspăt renovatul centru chefliu-istoric al Bucureştiului, pe vremuri un vioi centru financiar-bancar, nu prea este loc de plimbare din cauza meselor întinse lacom până-n mijlocul străzii, să intre cât mai mulţi clienţi. Aşadar, ţinând seama şi de ostentaţia vitrinelor atât de distante cu privitorul şi afişând preţuri atât de arogante pentru trecătorul comun, rezultă că centrul Bucureştilor nu prea este promenabil.

Ce mai rămâne? Dacă eliminăm aleile dintre blocuri, (că doar de ele vrea să scape bucureşteanul), mai rămân cartierele umbroase de case vechi, cu vile rămase din alte timpuri, cu asfaltul trotuarelor crăpat de rădăcinile copacilor şi a căror linişte este spartă brusc de-ţi scapă inima'n chiloţi, doar de lătratul agresiv al câinelui de dincolo de gardul de fier forjat sau de corul maidanezilor locali al căror teritoriu a fost încălcat.

AFACERI DE LA ZERO