Ziarul de Duminică

UNTOLD (Nespus) la Elite Art Gallery/ de Ana Neagoe

Galerie foto

Galerie foto

31.03.2016, 23:47 67

Elite Art Gallery (Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, Bucureşti) găzduieşte în perioada 24 martie - 16 aprilie, expoziţia de grup cu titlul „Untold”. Evenimentul reuneşte lucrările artiştilor Anca Boeriu (foto 1), Brânduşa Bontea (foto 2), ZuZu Caratănase (foto 3), Ioana Crăciun Dobrescu (foto 4), Radu Florea (foto 5), Irina Florescu (foto 6) şi Alexandru Papuc (foto 7). Deschiderea oficială a expoziţiei a avut loc pe 28 martie. Sub semnul unor căutări interioare lucrările exprimă gânduri nespuse. Astfel, expoziţia se remarcă prin abordarea abstractă a spaţiului natural perceput prin raţiunea umană trează şi conştientă de simbioza dintre om şi natură.

„Mesajul lucrărilor reflectă căutări artistice întemeiate pe nevoia de a transmite, necesitatea de a transforma nevăzutul în văzut şi nespusul în vorbe. Sintetizarea formelor naturale punctează trecerea de la un realism fidel la o manieră abstractă de reprezentare. ,,Forma este figura vizibilă a conţinutului” scrie pictorul Ben Shahn. Diferenţa dintre figură şi formă este că figura se organizează astfel încât să fie înţeleasă de mintea omenească ţinând cont de principiile de receptare vizuală. Arnheim Rudolf ne spune că forma totdeauna trece dincolo de funcţia practică a lucrurilor găsind în figura lor calităţile vizuale  ale rotunjimii sau unghiularităţii, ale tăriei sau slăbiciunii, ale armoniei sau nepotrivirii. Prin aceasta ea le interpretează simbolic ca imagini ale condiţiei umane. În temeiul acestei psihologii a văzului lucrările din cadrul expoziţiei «Untold» stabilesc conexiunea vitală dintre receptor şi conţinut într-un contex artistic inspirat de natură.

Figurativul, cu o prezenţă persistentă, printr-un proces de metamorfozare a figurii pierde din coţinut în favoarea unei absenţe accentuate. În ritmul unor divergenţe cromatice se remarcă contrastul dintre abordarea acromatică şi explozia de culoare ce suscită retina printr-o forţă impresionantă.  Diversitatea stilistică impune interpretare individualizată caracteristică picturii şi graficii. Astfel, plasticitatea compoziţiilor grafice reuşeşte să alterneze cu spontanietatea petelor picturale fără să întrerupă cursivitatea discursului curatorial”. (Ana Neagoe, curator)

Relaţia între artist, natură şi receptor în acest context expoziţional reprezintă rezultatul actului artistic marcat de complexitatea tulburărilor sociale care, percepute cu luciditate de umanitate poartă masca unor griji nespuse.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO