Am ales celebra maximă drept titlu pentru textul care urmează, întrucât personajul despre care doresc să spun câteva vorbe ilustrează cu asupra de măsură adevărul cuvintelor horaţiene. Cunoscut în lumea literară drept istoric şi critic literar, eseist, traducător dar şi manager abil, cu neaşteptate virtuţi organizatorice de la care mulţi lideri ar avea ceva de învăţat, Irina Petraş, căci despre ea este vorba, a apărut în faţa publicului într-o ipostază inedită: cea de pictor. La galeriile revistei Steaua, inaugurate în luna aprilie a acestui an cu o expoziţie a graficianului şi caricaturistului Octavian Bour, preşedinta filialei clujene a Uniunii Scriitorilor şi-a lansat nu ultimul său volum, ci 19 picturi reunite sub genericul Exerciţii de lumină. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au venit nu să o asculte pe maestra cuvântului expresiv, ci să privească picturile sale.
Pentru cei care o cunosc îndeaproape pe Irina Petraş, surpriza nu este, totuşi… o surpriză. Cu ceva vreme în urmă, în timpul anilor de liceu din burgul medieval, cu parfum săsesc, al Agnitei, debutul artistic al Irinei Petraş s-a consumat în faţa colii de desen. Schiţe şi miniaturi realizate la vremea adolescenţei anunţau o sensibilitate aparte, care (aşa a fost să fie!) avea să se exteriorizeze sub semnul unei cu totul alte muze. Din fericire, lucrările de debut ale tinerei şi entuziastei plasticiene nu au rămas în vreo mapă prăfuită, ele au continuat să trăiască, au rămas în colecţiile prietenilor sau au fost păstrate, cu discreţie, în arhiva familiei. Mai mult decât atât; se pare că dragostea dintâi nu a fost niciodată uitată, iar vulcanul interior al culorilor nu s-a stins. A fumegat tăcut şi neştiut de cei din jur, pentru a erupe pe neaşteptate. Ultima expoziţie clujeană s-a consumat în urmă cu un sfert de secol. Apoi pictorul s-a retras în camerele din spate, lăsând loc criticului literar. S-a retras, dar a continuat să viseze imagini şi culori, aşteptând momentul propice pentru a reveni. Ce resorturi neştiute a declanşat erupţia ? Ce s-a întâmplat în sufletul autorului care, pe neaşteptate, a lăsat tasta calculatorului pentru a pune mâna pe paleta de culori? Impulsul creativ poate fi explicat psihanalitic, dar, din punct de vedere artistic, acest fapt are prea puţină importanţă! Important este că pe simezele sălii de expoziţie au apărut o serie de picturi care deschid o fereastră neaşteptată către sufletul unui om/coleg/prieten pe care toţi credeau că îl cunosc atât de bine…
Irina Petraş a făcut imprudenţa de a aborda un gen artistic care nu permite ocultarea trăirilor personale, aşa încât, prin intermediul pânzelor expuse, s-a lăsat citită până în străfundurile fiinţei sale. Lucrările ei radiază o tensiune încărcată de nelinişti, plutesc în penumbre vag arămii, se scaldă în tonuri întunecate, luminate uneori de incandescenţe neliniştitoare. Şi, totuşi, pictorul şi-a intitulat expoziţia Exerciţii de lumină. Nu este un banal joc de cuvinte, inspirat de Anul Internaţional al Luminii pe care autoarea îl invocă adesea la reuniunile literare organizate şi găzduite de filiala clujeană a Uniunii Scriitorilor. Exerciţiile de lumină sunt, de fapt, tentativele de părăsire a spaţiului umbros, întru regăsirea registrului optimist al existenţei. Priviţi cu atenţie meandrele Cărării pierdute, sau peisajul dramatic din Te uită cum ninge…, admiraţi Medievala sau Vitraliile, nu ocoliţi naturile moarte sau recipientele de sticlă cu irizaţii stranii…Toate aceste pânze au un element comun: dincolo de tonalităţile predominat închise, la linia orizontului sau undeva, dincolo de rama lucrării, se naşte un sâmbure de lumină, o undă de speranţă care încălzeşte pictura. Autoarea lucrează direct cu cuţitul pe pânză, întinde culoarea în tuşe aspre, tăioase, ferme. Această tehnică îi permite să focalizeze nucleele luminoase, să le potenţeze, să le facă să trăiască pentru a domina, în cele din urmă, tenebrele.
Scriitorul şi plasticianul Irina Petraş, în egală măsură, rămâne o solară, care trăieşte cu fervoare tainele drumurilor întunecate, dar şi bucuriile cărărilor mărginite de flori. Expoziţia de la galeriile revistei Steaua stă mărturie că pictura şi poezia, sub semnul lui Horaţiu, fac bună casă, atunci când se îngemănează într-o persoană charismatică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
