• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.4653
  • Leu / USD4.1988
Ziarul de Duminică

Valeriu Mladin: „Multe capodopere universale s-au realizat la Curţi mai mari sau mai mici...”/ de Daniel Nicolescu

Valeriu Mladin: „Multe capodopere universale s-au realizat la Curţi mai mari sau mai mici...”/ de Daniel Nicolescu

Autor: Daniel Nicolescu

4 nov 2010 342

Valeriu Mladin (n. 1958, Lipova, jud. Arad) a absolvit Institutul de Arte Plastice "Ion Andreescu", Cluj-Napoca, în 1982. Actualmente, dincolo de activitatea de atelier, este cadru didactic (asistent) doctorand la Universitatea Naţională de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", Bucureşti (Secţia foto - video; desen - culoare).

Prima personală o are în 1989 la Galeria "Pro Arte", din oraşul natal. Au urmat încă nouă (pe lângă zecile de participări la expoziţii de grup), dintre care amintim: "Zece Ani După", Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti, "Ispita", Galeria "Gold" - Sala "Regina Maria", Hotel Hilton, "mladinvocale 1", Galeria "Simeza", Bucureşti, "Pas de Deux", Galeria "Alianz - Ţiriac", Bucureşti sau "44", expoziţia de la Cărtureşti de anul acesta, reluată şi redimensionată, în luna octombrie, pentru pereţii localului "Balthazar", din strada bucureşteană Dumbrava roşie. O expoziţie care îmbină tehnici şi viziuni picturale multiple, toate stăpânite cu o desăvârşită măestrie. O măestrie altoită pe credinţa stenică, aproape contagioasă, în rosturile artei (lucru care îl transmite cu brio elevilor săi). Şi când vorbeşte, şi când pictează, Valeriu Mladin ascunde în fiecare gest o boabă de umor şi este atât de persuasiv, încât te poate face să uiţi că minunata cacao provine, de fapt, din America.


- Ai străbătut mai bine de jumătate de veac. Din atâta amar de ani, vreo treizeci i-ai petrecut cu pensula în mână şi (hai să mai şi râdem) vreo şase călare (în 2004, primeai distincţia de Cavaler al Meritului Cultural). Câtă singurătate s-a strecurat în aceşti 50 de ani? Îţi fac bine la sănătate laurii publici?

- Când munceşti mult, nu apuci să numeri anii care trec. Şi totuşi timpul zboară şi e necruţător. Acesta ar fi şi unul din motivele pentru care mă fotografiez adesea alături de lucrările mele, pentru a surprinde nu numai dimensiunea fizică a tablourilor, ci şi pe cea temporală, a realizării lor.
Mi-am petrecut o parte destul de mică de timp cu pensula în mână, asta pentru că nu pictez numai cu pensula ci, de cele mai multe ori, cu fragmente textile de diferite facturi, înmuiate ân vopsea sau direct cu degetele. De asemenea, o altă parte din timp am afectat-o altor experimente, folosind medii cum ar fi fotografia, instalaţia, performance art, sculptura şi, în ultimul timp, arta video.
Cu patru băieţi, cu vârste între 11 şi 28 de ani şi cu o soţie minunată, nu poate fi vorba de singurătate.
Orice om are nevoie din când în când de recunoaşterea publică, dacă vrei ca o confirmare a ceea ce face. Pe de altă parte, ştim cu toţii că multe dintre aceste aprecieri oficiale sunt adeesea subiective sau formale.

- Uşurinţa cu care răspunzi solicitărilor artistice (şi când spun asta mă gândesc la năucitorul tău palmares de expoziţii de grup, în care, de la "Sexul lui Mozart" la "Vizitându-l pe Velasquez", ai trecut prin zeci de teme, abordate de fiecare dată seducător şi fără crispări), mă împinge la o întrebare rea. Crezi că ai fi avut stofă de pictor de curte? Nu uita că nici señor Diego nu s-a sfiit să picteze suverani şi infante...

- "Palmaresul" despre care vorbeşti ar trebui să amintească, în primul rând, expoziţia ,,Zece ani după" (poate cel mai profund proiect al meu), găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României, exact la zece ani după evenimentele din decembrie. Am expus atunci o pictură în ulei pe pânză având o suprafaţă de 30 de metri pătraţi (probabil până acum cea mai mare realizată în România) reprezentându-i pe tinerii ucişi, cu certificatele de deces pe piept. În faţa acestei lucrări, pe jos, înşirate pe marmură mânjită cu lut, aşezate pe cearceafuri albe, aşteptau în tăcere, cu mâinile încrucişate pe piept, opt trupuri în mărime naturală (sculpturi gramineice), cu aspect de moaşte, realizate din grâu germinat (o tehnică cel puţin la fel de originală ca şi pictura cu cacao, la care am experimentat foarte mult).
Sunt multe alte expoziţii, serii de lucrări sau lucrări separate care cred că merita să fie văzute, despre care se ştie prea puţin şi pe care cei interesaţi le pot vedea accesând blogul meu: http://mladinvaleriu.blogspot.com.
Întrebarea nu mi se pare deloc rea. Ne-a rămas ruşinea de a-l picta pe Ceauşescu.
Doar la noi a fi pictor de Curte înseamnă ceva negativ. Ce-i drept, e o noţiune anacronică, însă mulţi artişti mari ai lumii au tânjit după acest statut, şi multe din marile capodopere universale, în toate domeniile, s-au realizat la curţi mai mari sau mai mici.

- Ultima ta expoziţie, "44", susţine un dialog neconvenţional şi, de aceea, extrem de incitant, cu imaginea Statelor Unite. Pe de-o parte, avem focalizarea pe mâna de culoare care depune jurământul pe Biblie (din secţiunea reverenţioasă, "human rights", "coliba unchiului Tom", a expoziţiei), pe de alta portretele cu cacao ale lui Obama, în care îmi pari un jucător de darts care zvârle săgeţica în efigia prezidenţială. Fascinaţie şi respingere, simultană, a mitului american? Sau doar ironie, mai bine sau mai puţin bine mascată?

- Eu cred că în proiectul "44" nu e deloc mai multă ironie decât în orice producţie artistică americană. Aş privi lucrurile mai degrabă cu umor, decât cu ironie în cazul de faţă. Nu e nimic ironic atunci când spun că preşedintele Americii e de altă culoare. Tocmai acesta e lucrul minunat, că, odată pentru totdeauna (sper), această barieră a fost spulberată. Acum, să spui că un om e negru nu mai reprezintă o jignire. Ce poate fi jignitor în a picta cu brun pe cineva care chiar aşa este? Cacaua poate avea conotaţii negative doar în limba română. În fond, cacaua este un pigment natural la fel ca atâtea altele, care, în plus, provine din Africa. Nu văd unde e ironia.
Eu cred că tocmai celelalte lucrări pot isca ceva mai multe comentarii. Dar asta am şi dorit. Cu fiecare lucrare am avut ceva de spus.

- Chiar aşa, unde stă America pe harta viselor tale artistice? Cum ţi se pare plasată în privinţa şanselor pe care le oferă artiştilor? În comparaţie cu Europa, desigur.

- Nu am trăit încă pe viu experienţa americană. Europa, firesc, îmi este mai familiară. Acum există foarte multe oportunităţi de afirmare, în special pentru generaţiile tinere, în ambele părţi.

- Ştiu, din puţinele dialoguri pe care le-am purtat cu tine, că îţi vorbeşti de bine confraţii. Chestie rarisimă printre plasticieni. E politeţe sau căldură autentică, sentiment de solidaritate de breaslă?

- Nu ştiu dacă am aceeaşi atitudine faţă de toţi colegii de breaslă, însă cu siguranţă mă interesează tot ceea ce fac cei din primele rânduri şi sunt mereu atent la ultimele producţii ale generaţiei tinere.

- Dali, citându-l pe Ingres, cu emfază, spunea că "desenul e probitatea artei". Mai face Valeriu Mladin exerciţii de probitate? Adică desene, aşa ca o developare Polaroid a vedeniilor care îl asaltează?

- Desenul - ,,probitate a artei" mi se pare cam mult spus. Să nu exagerăm. Deşi de mulţi ani, iată, predau desenul (şi culoarea) la Universitatea Naţională de Artă şi am reuşit să obţin rezultate remarcabile cu studenţii, cred că desenul îşi are rostul, locul şi importanţa lui în istoria artei. Cei care doresc să vadă cum mă manifest ca profesor, pot accesa blogul: http://mladinmasterclass.blogspot.com/. Acum trei săptămâni, am început să ţin şi cursuri particulare de desen, pictură şi istoria artei, împins fiind să o fac, de ani de zile, de prieteni şi de oameni care mă cunosc.
Arta e atât de diversă, mai ales în zilele noastre... Au existat mari artişti care au stat mai slab cu desenul, sau care, pur şi simplu, nu au avut nevoie de el.
Ingres e un mare desenator, însa se ştie mai puţin că se ajuta mereu în realizarea desenelor sale de Camera lucida, un sistem optic răspândit în acea vreme, care, la fel ca şi Camera obscură sau, din momentul apariţiei sale, aparatul de fotografiat, au folosit artiştilor în încercarea lor de a reproduce cât mai fidel realitatea.
Sunt mulţi artişti celebri de la care nu ne-au parvenit desene. Poate cele mai bune exemple ar fi Frans Hals, Caravaggio, Vermeer van Delft sau Velasquez. Se ştie ca aceşti artişti lucrau folosindu-se de descoperirile opticii, aidoma artiştilor de astăzi, care lucrează în Adobe Photoshop. Distincţia între desen şi pictură a fost dintotdeauna artificială. Se consideră desen ceea ce este realizat pe hârtie.
În ceea ce mă priveşte, deşi este realizată pe pânză, seria lucrarilor cu cacao ar putea fi la fel de bine catalogate ca desene, aşa cum seriile de desene policrome sau monocrome din prima perioada a creaţiei mele pot fi la fel de bine considerate picturi.


- Şi, decurgând din întrebarea anterioară, o alta: există, printre planurile tale de viitor, o expoziţie de desen? O întreprindere din aceea făcută de amorul de artei?

- Tot ceea ce fac e de amorul artei. Am avut multe desene realizate în special cu sanguină. Din păcate, în acea perioadă nu aveam obiceiul să-mi fotografiez lucrările. Am desenat însă mult mai mult cu vopsea de ulei pe hârtie. Acestea sunt lucrările mele de început. Dar trebuie să spun că am fost la fel de inventiv şi în desenul cu cărbune, cărbune presat, în care am desenat şi cu pensula dar şi cu peniţa, obţinând din pulberea de cărbune, la fel ca din cea de cacao acum, un pigment solubil în apă.


- Ensor sau Warhol? Rothko sau Chuck Close? Vin sau must? Ceai sau cafea?

- Ca să-ţi răspund în aceeaşi cheie, cred că orice artist este un cocktail mai mult sau mai puţin original, care amestecă, după iscusinţa şi talentul său, ceea ce i-a plăcut mai mult din ceea ce a putut cunoaşte. În cazul meu şi cu puţină cacao.

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:35
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1262
Ieri: 4.7559
Azi: 4.1988
Diferență: 0,1121
Ieri: 4.1941
Azi: 5.4653
Diferență: -0,2591
Ieri: 5.4795
Azi: 4.1953
Diferență: 0,2054
Ieri: 4.1867