Diplomaţia nu este nici o meserie bănoasă. Dimpotrivă. Într-ocapitală străină, este de aşteptat ca trimisul diplomatic săîntreţină un stil de viaţă care nu doar să reflecte statutul săusocial, ci şi demnitatea şi măreţia statului pe care îl reprezintă.Un salariu de diplomat nu poate acoperi cheltuielile impuse deobligaţiile sociale ale funcţiei sale. Iar Statul se poate lăsainfluenţat în alegerea reprezentanţilor săi din străinătate deconsiderentul averii personale a acestora. O "figură jalnică" înlumea diplomatică este ambasadorul sărac, cel ale cărui venituriprivate sunt inadecvate îndatoririlor pe care le ridică poziţia sa.Există, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o practicăeuropeană ca una din condiţiile obligatorii pentru a intra înserviciul diplomatic să fie existenţa unei surse independente devenit. Care nu poate fi mai mică de 400 de lire sterline pe an, încazul celor care vor să intre în serviciul diplomatic al Imperiuluibritanic. Sau de aproape 10.000 de mărci, în preajma lui 1900, încazul tinerilor diplomaţi germani. Ori, în cazul Regatului italian,de o rentă anuală de 8.000 de lire. Există şi practica numirii unor"ataşaţi supranumerar". Respectiv a unor tineri, neretribuiţi, pelângă diferite reprezentanţe diplomatice, consideraţi ca făcândparte din personalul diplomatic. Şi care, în cazul tânărului Regatromân, trebuiau printre altele să posede un venit anual de 6.000 delei. Abia după doi-trei ani, după susţinerea unui examen deadmitere în corpul diplomatic, aceştia pot fi remuneraţi. Săadăugăm şi costurile deplasării la noul post, plata personaluluinecesar întreţinerii unei locuinţe, reducerile bugetare sauevoluţia cursului monetar şi vom observa că traiul diplomatului înstrăinătate nu este "lipsit de griji", acesta fiind nevoit "să semărginească aproape numai la onorariul şi cheltuielile dereprezentare". Mai există şi uniforma diplomatică. Absurd descumpă, 100 de ducaţi, se plânge un tânăr secretar al Legaţieisârbe de la St. Petersburg. "Fără uniformă nu voi fi primit laPalatul de Iarnă şi trebuie să-l reprezint pe ministru". Pentru unagent diplomatic bulgar, costurile unei uniforme de paradă seridică la 1.200 leva de aur. La care se adaugă alţi 200 de leva deaur, pentru uniforma de mică ţinută (frac à boutons). Iată dece o sursă independentă de venit este nu doar bine venită, ci chiarindispensabilă. Cerinţa unor venituri personale şi cheltuielile pecare le implică o carieră peste hotare i-a făcut pe mulţi candidaţisă renunţe la încercarea de a intra în serviciuldiplomatic.
Preponderenţa aristocraţiei în corpul diplomatic este evidentă.Spre exemplificare, din cele 251 de persoane aflate în serviciuldiplomatic austro-ungar în preajma primei conflagraţii mondiale,doar 16 nu aparţineau nobilimii. Din cei 548 de funcţionari care aulucrat, în perioada 1871-1914, în Ministerul german al AfacerilorStrăine, două treimi (377) deţineau titluri nobiliare. În Imperiulbritanic, procentajul deţinut de aristocraţie în cadrul corpuluidiplomatic se modifică radical la sfârşitul secolului al XIX-lea.Astfel, dintre cele 212 persoane intrate în serviciul diplomatic înperioada 1860-1914, doar 40% sunt aristocraţi. Cu toate acestea,proporţia aristocraţilor este mai mare în cazul posturilorimportante din diplomaţia britanică. Cifre asemănătoare găsim şi încazul Italiei: aristocraţii reprezintă 65% din corpul diplomaticautohton al perioadei 1861-1915. Chiar şi în cazul RepubliciiFranceze, aproape 45% din trimişii extraordinari, acreditaţi înperioada 1870-1914, sunt nobili. O prezenţă consistentă a unoraristocraţi întâlnim şi în rândul corpului diplomatic al VechiuluiRegat. În lipsa unui studiu aprofundat, consultarea lucrărilor degenealogie ne confirmă această stare de fapt. Astfel, un sfert dincele 79 de case domneşti şi boiereşti prezente, la 1911, în viaţapublică a Regatului Român (ne referim strict la cele trecute înrevistă de Octav George Lecca) sunt reprezentate în corpuldiplomatic şi consular autohton. 19 dintre aceste familii au celpuţin un reprezentant în corpul diplomatic, în timp ce alte două încorpul consular. Faptul că Bucureştii au o aristocraţiecosmopolită, care nu poate fi găsită în nici o altă capitală dinBalcani, face ca această destinaţie să fie una pe gustuldiplomaţilor europeni. România are o adevărată clasă conducătoare,educată peste hotare, care stăpâneşte cel puţin una dinprincipalele limbi europene şi dă petreceri reuşite. În plus,capitala Vechiului Regat are, în cercurile diplomatice, renumeleunei adevărate "trambuline pentru ambasadori". Sofia, în schimb, caşi celelalte capitale ale micilor regate din spaţiul sud-esteuropean, nu este considerată o destinaţie interesantă sauamuzantă. Dimpotrivă, este văzută ca un fel de exil. Undehotelurile şi restaurantele locale reprezintă un adevărat coşmarpentru diplomaţii occidentali. Într-o situaţie asemănătoare se aflăşi Belgradul, oraş mic, cu o "societate" aproape inexistentă, cu unstil de viaţă modest, "chiar şi printre diplomaţii străini". Înplus, în preajma războaielor balcanice, este "singura capitalăeuropeană" în care nu există un club de bridge. Spre nemulţumireacorpului diplomatic acreditat în capitala Regatului sârb. Câtdespre Atena şi Cetinje, acestea sunt destinaţii puţin populare, înparte şi din cauza climei şi a condiţiilor obositoare de călătoriedin această regiune. De aici şi atitudinea unor trimişi ai MarilorPuteri: în trecere, mereu cu un picior pe scaraOrient-Express-ului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
