Ziarul de Duminică

Viaţa financiară a poeţilor/ de Stelian Ţurlea

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Stelian Turlea

06.05.2016, 00:01 105

Lorenzo Silva

Linia meridianului

Editura RAO

Autorul, născut în 1966, a studiat dreptul, a ajuns avocat, a publciat mai multe romane poliţiste, dar şi cărţi de non-ficţiune. Acest roman a primit Premiul Planeta pentru deosebită valoare literară. „Un jandarm pensionat este găsit spânzurat de un pod, asasinat într-un mod umilitor. Începând din acest moment, investigaţia pe care trebuie s-o ducă la bun sfârşit vechiul prieten şi discipol al victimei, Bevilaqua, alături de colegii săi de echipă, Chamorro şi Andreu, va deschide cutia Pandorei: poliţişti corupţi, delicvenţi fără scrupule şi un om care, încercând să se lupte cu morile de vânt, va căuta în sentimentul datoriei şi într-o dragoste imposibilă ispăşirea pentru o viaţă distrusă.”

 

Bogdan Munteanu

Ai uitat să râzi

Editura Nemira

Prozele scurte cuprind personaje care evoluează în scene de viaţă ce menţin mereu balansul fin între plâns şi râs. Vieţi care nu se mai întorc, iubiri care nu se mai trăiesc, poveşti care nu se mai spun până la capăt, trăiri care nu se mai dezvăluie deplin, într-o carte în care fiecare cititor poate descoperi câte ceva despre ceilalţi şi mai ales despre sine. „Pentru aşa o bijuterie de carte, nu cred că e nevoie de un subtitlu, dar dacă totuşi ar fi nevoie, cred că i s-ar potrivi cel mai bine formularea «povestiri cu sufletul pe masă». Altfel, mă bucur din adâncul inimii că pe copertă e numele lui Bogdan Munteanu. Un nume pe care, uşor, uşor, o să-l învăţăm cu toţii şi o să-l ţinem minte.” - Filip Florian

 

Marian Ilea

Herina

Editura Cartea românească

„Nu căutaţi Herina nici pe harta Europei contemporane, nici pe cea din secolul al XIX-lea, a Imperiului Austro-Ungar. Herina e o stare de spirit, un orăşel plăsmuit în Cacania musiliana, consemnat în jurnale, denunţuri la poliţie şi reţete fabuloase de prăjituri trimise la Viena, situat într-un ţinut cunoscut ca Maramureşul istoric – două treimi din acesta au ajuns în componenţa URSS şi apoi a Ucrainei de astăzi, o treime rămânând României.” „În anul 2006, fiind director general la AXA TV, am semnat un protocol de colaborare cu televiziunea natională din Ucraina, sediul regional al acesteia (cel mai apropiat de Baia Mare) fiind la Ujgorod. Timp de opt ani am călătorit de nenumărate ori în spatiul dintre Ujgorod şi Solotvino. Lumea  pe care am cunoscut-o, cu metehnele, realităţile şi mitologia ei, se regăseste în «Herina».”

 

Iulia Ioniţă

Flori în păr

Editura Datagroup

Iulia Ioniţă are optsprezece ani şi este elevă la un liceu din Bucureşti. Este fiica scriitoarei Corina Ozon. Are un blog din decembrie 2009. „Îmi place să scriu, pentru că mă exteriorizez diferit, exprim mult mai bine ceea ce am de spus. Am o imaginaţie care nu vrea deloc să tacă.” „Flori în păr”, cartea ei de debut, este povestea vieţii unei adolescente celebre, care trece prin schimbări specifice vârstei. Reprezintă o evoluţie psihologică, iar actiunea are loc într-un oraş imaginar plin de prejudecăţi şi legi scrise. „Când am primit romanul Iulliei Ioniţă on line, numărând cam un milion de caractere strânse în aproape 200.000 de cuvinte – spune Claudiu Arieşan, directorul editurii Datagroup -, am fost pus în faţa unei dileme sau chiar a unei trileme! Grafomanie, imitare seacă a realităţii sau talent genuin. Cam astea erau variantele de primă instanţă. După câteva rânduri am înţeles că am făcut perfect degeaba scenarii prăpăstioase; peste câteva pagini eram anesteziat de forţa incredibilă a scriiturii, de asprimile faptice şi de limbaj topite într-un stil neverosimil de coerent pentru etatea debutantei.”

 

Jess Walter

Viaţa financiară a poeţilor

Editura Polirom

Traducere din limba engleză şi note de Bogdan Coşa. Considerată una din cele mai bune cărţi ale anului 2009 de catre Time, Washington Post, Los Angeles Times. „Matt Prior este un jurnalist economic doborât de marea criză din anii 2000, după o dubioasă investiţie într-un site propriu de poezie şi analiză financiară. Rămas fără slujbă, fără bani si cu o ipotecă pe care n-o mai poate plăti, riscă să fie evacuat din locuinţă. Mai mult, Matt bănuieste că soţia îl înşală cu fostul ei prieten din şcoală. Dar, când totul pare să se îndrepte spre un dezastru, fostul jurnalist descoperă o oportunitate nu tocmai legală de a face bani: comerţul cu marijuana.”

 

A. Raneur

Ars nevrotica

Editura Herg Benet

Mai multe grupaje de poeme adunate sub titlurile „Capriciile unui poet”, „Piedestalul muzei”, „Decăderea muzei”, „Ecce homo”, „Alcovul muzei – între Scylla şi Caribda”, „Le silence”, „Între solitudine şi solitudine”, „Note de realism”.

„Nu pierde vremea cumpărând stilouri,/ Peniţă sau călimară/ Poezia se scrie pe sânii unei femei/ Cu ceară, nisip şi whisky.” (Sânii sunt, de altfel, o obsesie, apar în mai toate poemele). Un poet care spune: „De la Eminescu am învăţat metafora/ De la Arghezi, intimitatea/ Nichita m-a învăţat să construiesc versuri/ Blaga, atmosfera,/ Barbu, completitudinea şi chintesenţa -/ Ca un pungaş, de la Bacovia am furat notele (...)/ în griuri şi în violet/ Fraţi de cruce i-am avut pe Verlaine şi Baudelaire.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO