În numărul precedent al "Ziarului de duminică" am început publicarea unor fragmente din caietul de însemnări al Anei Greceanu. Remintim, pe scurt, povestea ciudată a acestui caiet. Cele câteva zeci de pagini, în limba franceză şi, sporadic, în germană, au fost scrise acum 100 de ani, mai precis, de la 11 septembrie 1911, la 24 decembrie 1920. La moartea Anei (5 martie 1926, Iaşi), caietul a trecut în posesia fiicei sale, Gabriela (Ali), care ştia perfect şi nemţeşte, şi franţuzeşte. La moartea Gabrielei (9 august 1938, Iaşi), jurnalul a rămas în grija surorii sale, Maria (Mica) Apotecker, iar după moartea acesteia (1967, Bucureşti), a fost preluat de fiica sa, Geta Ghimpeţeanu şi, la decesul acesteia, a ajuns la Colette, fiica Getei Ghimpeţeanu. De la Colette a fost moştenit de istoricul şi genealogistul Radu Greceanu. Caietul nu a fost citit decât de Mica Apotecker, care, la sfârşitul textului, adaugă: Biata mamă, cât de bine şi (cât) de corect exprimă tot ceea ce suferă. Aş dori şi eu, dar nu reuşesc! Nu este exclus ca Mica Apotecker să fi rupt două file din caiet, care nu conveneau familiei sale. Ceilalţi moştenitori nu au acordat niciun interes însemnărilor. Au avut, totuşi, grijă să nu se piardă. Soarta a făcut ca acest caiet să ajungă, în 1990, în arhiva familiei Radu şi Eugenia Greceanu, care, găsindu-l interesant, a hotărât, abia în 2010, să-l traducă şi să-l încredinţeze spre publicare.
Însemnările descriu viaţa cotidiană a Iaşului (1917-1920), cu momentele dificile provocate de război, cu atmosfera apăsătoare în vremea refugiului guvernului din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, cu aglomerarea populaţiei în Moldova, având drept consecinţă lipsa alimentelor şi scumpetea extraordinară, amplificată şi de militarii ruşi, care vindeau tot ce aduseseră cu ei sau luaseră cu forţa din casele românilor la preţuri fabuloase.
Continuăm să redăm fragmente din caietul Anei Greceanu. Titlurile şi notele (din paranteze, marcate - n.n.) ne aparţin. Dan Roman
Traducerea din limba franceză şi germană: dr. Eugenia Greceanu, arhitect; Radu Greceanu, istoric şi genealogist. Fotografiile provind din arhiva familiei Greceanu
"Ne-am săturat de război şi de toate grijile şi lipsurile"
25 ianuarie 1918. Suntem în continuare în acelaşi punct. Pacea nu s-a încheiat, zvonurile circulă zilnic, lipsurile continuă, chiar pot să spun că se amplifică. Nu este deloc vesel, mai ales pentru mine, care nu mă duc nicăieri, nu văd decât rareori o persoană străină şi nu am decât neplăceri în casă. Îmi reproşez adesea că nu am mai multă energie în diferite ocazii, că sunt obosită, obosită de tot. Unde au rămas veselia mea, curajul meu, energia mea? Totul este fum?
Ce ne va aduce acest an? Voi mai apuca oare un an? Să sperăm că ne va aduce numai lucrurile bune pe care ni le dorim. Aş dori să mă mărginesc la notarea zilnică a ceea ce se întâmplă în jurul meu, cine soseşte şi cine pleacă, starea scumpirilor, în fine, întâmplările mărunte. Dar, pana mă fură spre alte lucruri şi cel mai adesea mă opresc din scris, ca să nu spun prea multe.
31 ianuarie. Am trecut în această lună prin incertitudini continue, armistiţiul se încheiase şi se spunea că nu era decât preludiul păcii. Nu se făcea nimic. Toată lumea spera să vină pacea şi aştepta cu îngrijorare să vadă ce se va întâmpla. În sfârşit, pacea cu Germania s-a încheiat. Vom vedea ce ne va aduce. Şi Ucraina a declarat pacea. Finlanda şi alte provincii importante s-au detaşat de Rusia şi şi-au proclamat independenţa. Nouă ni se dă Basarabia; Guvernul a trimis trupe pentru a-i proteja de ruşi??? Cu toate acestea, este o oarecare ceaţă care ne apasă, nu ştiu să spun ce este, e ca atunci când unul dintre parteneri nu e sincer. Acest lucru ar însemna o mare nenorocire pentru noi; ne-am săturat de război şi de toate grijile şi lipsurile. O continuare a războiului ar depopula ţara. Şi, cu siguranţă, nu ar atinge rezultatul urmărit cu atâta ambiţie. Ce nebunie să se creadă că acest micuţ ar putea să se lupte cu nişte inamici numeroşi şi puternici. Rusia este dislocată în nu ştiu câte partide, dar dispune de forţe suficiente pentru a ne zdrobi. Se zice că bolşevicii au făcut pace cu noi, dar restul? Suntem în război cu ei, însă nu ne-au atacat încă.
16 februarie. Această stare incertă se prelungeşte. Ba se spune că pacea este semnată, ba se spune că pretenţiile nemţilor sunt prea dure şi că totul s-a rupt. Şi totuşi, sunt convinsă că pace se va face, se va ceda de ambele părţi, căci germanii doresc atât de mult această pace şi şi-ar face un mare rău încăpăţânându-se în cererile lor. Dar aceste condiţii sunt excesive, noi trebuie să cedăm toată Dobrogea acestor brute de bulgari şi asta înseamnă că un nou război va izbucni...
Camille (primul copil al Anei din căsătoria cu Scarlat Greceanu - n.n.) a primit de la Nicu sarcina de a tăia şi a prepara un porc mare, pe care îl cumpărase. Ea l-a pregătit, l-a pus la saramură, dar într-o noapte totul a fost furat. Peste o sută de kilograme... Mica, disperată. Şi sunt sigură că şi Camille e la fel. Este o pagubă de 500-700 de franci. Morala: nu te încărca cu asemenea sarcini, dacă nu eşti foarte prevăzător. Carnea nu trebuia depozitată într-un hangar atât de departe de casă.
Madam Ghica (Aristiţa Ghica, născută Stoenescu - n.n.) este foarte bolnavă. S-ar putea să fie o pneumonie. Să locuieşti la hotel şi să cazi grav bolnav - este culmea ghinionului. Soţul său locuieşte la noi, întrucât a trebuit să-şi cedeze camera moaşei venită pentru naşterea aşteptată de nora lui. Nu ne jenează cu nimic. Pleacă din casă pe la amiază şi revine noaptea, rămâne lângă soţia lui. Dumnezeu să ne apere de astfel de nenorociri. Cât timp eşti sănătos, poţi suporta totul. Dar să te îmbolnăveşti în aceste timpuri teribile, aşa ceva îţi taie curajul şi-şi deformează caracterul.
19 februarie. Sărmanul nostru francez (se referă la medalistul André Lavrillier - n.n.) este urmărit de gelozia oamenilor de nimic. Nu ştiu dacă generalul este sincer cu el, l-a prevenit cu multă prietenie că nu este bine văzut faptul că nu mănâncă la popotă şi pe deasupra se dă drept locotenent sau căpitan, deşi el nu este decât un simplu sergent. Este total descurajat şi spune că toată viaţa a trebuit să lupte împotriva invidioşilor, care întotdeauna s-au pus de-a curmezişul proiectelor sale şi a şanselor care i s-au oferit. Seara trecută, celălalt francez l-a chemat la el, dar nu ştiu încă ce i-a spus.
20 februarie. Lavrillier nu s-a decis încă asupra poziţiei sale, va pleca sau nu? (din Iaşi - n.n.). Ieri seara am avut la masă pe cei doi francezi şi pe Costică Gane (fiul lui Ştefan Gane - n.n.). Este sigur că misiunea (militară franceză - n.n.) pleacă. Vor rămâne câţiva, de exemplu cei care au de lucru aici, dar nu se ştie care vor fi aceia. Ei sar în sus de bucurie, înnebuniţi să se întoarcă, în sfârşit, în ţara lor. Să-l vezi pe Lavrillier, care nu se mai poate stăpâni de dorinţa de a face această călătorie împreună cu camarazii săi. Raţiunea îi spune să rămână, ceea ce este, cu siguranţă, avantajos pentru el, dar spiritul său de aventură, de Boem, îl împinge să plece pentru a lua parte la toate întâmplările camarazilor săi. Călătoria va dura 3-4 luni, vor traversa Rusia, prin Moscova, Vladivostok, îmbarcarea, marea foarte rece, pe la tropice, în sfârşit, ocolul lumii. La toate acestea, Lavrillier nu va putea renunţa. Îmi pare rău că portretele mele nu sunt terminate şi nici medalia.
În sfârşit, pacea cu Germania este încheiată în condiţii foarte dezavantajoase pentru noi, nu ştiu încă exact care sunt acestea, se spun atâtea lucruri contradictorii, că nu mai înţelegi care este adevărul. Nu am cui să-i mărturisesc ce gândesc, sunt nevoită să tac, pentru a nu-i şoca pe cei din jurul meu. N-o să pot vorbi decât cu Nicu, care îmi împărtăşeşte ideile. Se zice că jumătate din armată va fi demobilizată, aşa că sperăm să se întoarcă şi Nicu.
Cred că a sosit vremea când voi putea, în sfârşit, să plec de aci. Pentru moment nu voi putea avea decât casa mică de la Nicu. E foarte confortabil, dar vor fi şi multe neplăceri. Voi fi atât de înghesuită încât nu ştiu unde îmi voi pune toate lucrurile. Nu există o magazie pentru cuferele mele, niciun locşor care să fie cu adevărat al meu, va trebui să mă conformez obiceiurilor şi bunăvoinţei Micăi. Şi - o adevărată mâhnire pentru mine - voi fi nevoită să vând multe lucruri, deşi dorinţa mea a fost să le păstrez pe cele cu care m-am obişnuit. Voi trece şi peste această încercare, căci nu e bine să te ataşezi de mobile şi de alte obiecte. Am învăţat asta de la Betty (Elisabeth Wiegand, sora cea mare a Anei - n.n.), care se debarasa cu mânie de toate vechiturile. Şi asta este adevărata filosofie. Aş fi preferat casa unde locuieşte Toma (neidentificat - n.n.). Acolo m-aş fi simţit mai independentă, mai acasă la mine, să aşteptăm să vedem cum s-or rezolva toate.
25 februarie. Misiunea franceză a plecat ieri. La ora 9 seara a plecat ultimul tren. Dacă ruşii nu îi vor întoarce din drum, cred că au scăpat de pericolul de a fi făcuţi prizonieri şi vor călători cu bine, dar aceasta va dura mult timp, circa cinci-şase luni. Îi compătimesc, au venit să ne ajute şi trebuie să fugă ca nişte răufăcători, pentru a-şi salva viaţa.
1 martie. Au venit să ne rechiziţioneze camerele. Cel puţin una. Printre primii, insuportabilele Tavernier (probabil familia gazetarului francez E. Tavernier, aflat la Iaşi în timpul refugiului - n.n.), care locuiesc sub noi. Au venit cu o altă doamnă, prefăcându-se că nu cred că încăperile sunt ocupate şi spunând că ele au biletul pentru a le ocupa, ceea ce era o minciună...
Domnul Ghica (Şerban Ghica, soţul Aristiţei Stoenescu - n.n.) a alergat la toate autorităţile şi sper că vom rămâne liniştiţi, adică cu domnii Lavrillier şi Ghica. Cu ei, suntem în familie, şi nu cu străini, Dumnezeu ştie ce fel de oameni. Nicu ne-a scris că este sănătos, şi-a trimis paltonul îmblănit şi spune că se va întoarce şi el.
3 martie. Mica n-a avut încotro, a trebuit să accepte un militar, căpitan, cred, cu nevasta sa. Dacă nu vor fi oameni pretenţioşi şi prost crescuţi, e mai bine decât un tânăr. La noi totul este liniştit pentru moment şi sper că vom rămâne cu domnii Ghica şi Lavrillier. Când se va sfârşi această năvălire în ţara noastră, când va reintra totul în ordinea obişnuită, pe care nu am ştiut să o apreciem? Încep să mă îndoiesc de onestitea Germaniei, auzind şi citind că toate promisiunile sunt anulate şi că noi suntem asupriţi într-o manieră nedemnă.
Până acum nu credeam nimic din ce se spunea împotriva lor. Încrederea mea este încă mare, dar o mică suspiciune începe să apară, ceea ce este, pentru mine, o adevărată mâhnire. Când îl aud pe francezul nostru (Lavrillier - n.n.) blestemând, contestând tot ce au bun, curajos, superior, mă ţin cu greu să nu discut şi să-l fac să tacă. Doamna B.ty (neidentificată - n.n.) a spus ieri că medicii nu vor fi lăsaţi să se întoarcă acasă înainte de cel puţin 6 luni. Aşa ceva ar fi trist pentru Mica şi Nicu, dar eu nu cred asta, soţul ei este medic militar de profesie, în timp ce Nicu este sedentar recrutat.
Nu-i voi spune Micăi. Are şi aşa destule necazuri, totuşi nu atât de multe cum avem noi, mâncăm mizerabil, şi regret acest lucru mai ales pentru Charles, care îşi dă toţi banii şi nu are cu ce să se sature, ca de exemplu ieri seară: macaroane şi fasole. Ali (Gabriela, a doua fiică a Anei - n.n.) s-a încurcat atât de mult cu cumpărarea şi vânzarea bunurilor alimentare ale Misiunii franceze încât n-o mai scoate la capăt. În plus, de ce se bagă unde nu-i fierbe oala şi nu ţine seama de niciun sfat? Îşi urmăreşte propria idee. Este sigur că face acest lucru cu bună intenţie, dar îşi face singură griji (...).
Acum se apropie pacea parţială. România o va face cu Germania şi Austria. Nu mă pronunţ încă asupra condiţiilor, ştiu că nu sunt bune pentru noi, când vor fi publicate (mă îndoiesc că vor fi), atunci le voi comenta. Pentru moment, continuă scumpetea, câteva magazine alimentare s-au deschis, dar preţurile sunt exagerate.
La 28 martie 1918 s-a publicat Unirea Basarabiei cu Moldova, adică cu România. După ce Basarabia s-a despărţit de Rusia, a luat numele de Republica Moldovenească, acum face parte din Regat, dar îşi păstrează titlul de Republica Moldovenească. Nu se poate şti încă dacă această unire va dura, există neînţelegeri cu vecinii noştri, care abia aşteaptă să ne smulgă acest succes. În orice caz, este un mare avantaj această provincie, este foarte fertilă, a fost bine guvernată de către patrioţii săi, nu de către ruşi, care, din contră, au încercat să le înnăbuşe sentimentele patriotice.
6 aprilie. Am primit o plăcută scrisoare de la Alina (Alexandrina Greceanu, nora Anei, căsătorită cu Scarlat junior - n.n.), este o fată bună şi afectuoasă, întreaga scrisoare exaltă de iubirea ei pentru Charles şi pentru copiii săi, o asemenea femeie se întâlneşte rar şi Charles a avut un mare noroc că a cucerit-o. Nu mă îndoiesc că o iubeşte şi el; dacă ar putea să-şi modifice un pic caracterul şi să fie mai puţin nervos, totul ar fi perfect.
...Am fost întreruptă. Un tânăr a venit de la Botoşani cu o scrisoare de la Matilda şi m-am grăbit să-i dau scrisoarea Alinei pentru Matilda, pe care Alina a pus-o în acelaşi plic cu scrisoarea mea. Camille nu a scris nimic, cred că este supărată pe noi pentru că nu facem destule intervenţii pentru a obţine locul pentru Andreea (fata lui Alex. şi Camille Enăcescu- n.n.). Ce poţi face? Trebuie să te ocupi numai cu asta, şi să alergi de la Pont la Pilat, ceea ce pentru mine este cu totul imposibil. Şi Ali aleargă de colo-colo, nu este foarte dibace pentru asemenea sarcini şi trebuie să mărturisesc că i se cere prea mult. Pentru moment, ea însăşi se zbate să-şi găsească un serviciu, întrucât şcoala de menaj va fi transformată în orfelinat.
Regina (Maria - n.n.) ar putea să dea acest post lui Ali şi să n-o facă să părăsească oraşul şi pe noi toţi. Prinţesa Sturdza (Olga Sturdza, 1884-1971, fiica lui Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu, căsătorită cu Mihai Sturdza, fiul cel mare al principelui Dimitrie Sturdza şi al Ecaterinei Sturdza. A înfiinţat Societatea Orfanilor de Război - n.n.) i-a propus prin Elena C. (Canano - n.n.) postul de directoare la Paşcani sau la Bârlad, nu ştim nimic mai mult. Ali nu ştie ce să facă, e nehotărâtă, e de înţeles! Şi nu pot să o ajut, nici să-i dau vreun sfat. Iar Charles chiar nu poate face nimic. Este prins cu totul de propriile sale treburi, odată căsătorit şi având copii, fiecare dintre copiii noştri se detaşează şi îşi urmează drumul său. Situaţia lui Charles nu este uşoară, departe de soţie şi familie, departe de mai bine de un an, neavând nici o veste şi neştiind dacă ele mai au bani, abia în ultimul timp a primit scrisori prin intermediul unor cunoştinţe, ceea ce l-a mai liniştit puţin. El a întreţinut casa noastră, fără el am fi fost nişte fiinţe părăsite şi nu ştiu ce va fi când va pleca. Nici Nicu nu era aici, nu a revenit decât de câteva zile. Bucuria a fost mare, bineînţeles, dar sărmanul a îmbătrânit mult şi este descurajat de tot ce se întâmplă în politică şi în viaţa particulară.
Elena (Canano - n.n.) nu a îndeplinit niciuna din promisiunile sale. Mi se pare chiar că o plictiseşte mult să vadă că noi contăm pe ea. Aşa se face că toate scumpele noastre rude fac totul pentru ei şi cu asta s-a terminat. Numirea ei (Ali - n.n.) a sosit; ea va avea 400 de franci şi 10 franci diurnă. Sper că este bine, e la adăpost şi ar putea să se gândească să-i facă un rost şi lui Ali. Văd foarte bine cât de descurajată este, ca şi mine de altfel. Charles mi-a spus ieri că trebuie să merg cu Ali, că nu pot să rămân singură aici. Mă voi conforma şi mă voi lăsa în bătaia vântului. Tare aş fi vrut să am un locşor al meu, unde să-mi sfârşesc zilele, dacă...
Din volumul "Jurnalul Anei Greceanu", în pregătire la Editura Militară
Foto
1. Camille Greceanu, 1869-1953, măritată cu Alexandru I. Enăcescu, 1852-1925, văduv după prima soţie, Olga Nacu. Au avut trei copii: Andreea, Sabina Edith şi Radu Gabriel
2. André Lavrillier, 1886-1958, a făcut parte din Misiunea militară franceză în România şi a locuit în casa în care locuia şi Ana Greceanu. Medalie realizată de Scarlat Greceanu junior
3. Constantin Gane, 1885-1962, avocat, scriitor, autorul celebrelor "Trecute vieţi de doamne şi domniţe". Arestat în 1948, a murit în închisoarea din Râmnicu Sărat
4. În perioada cât a stat la Iaşi, Lavrillier a realizat o medalie pentru Ana Greceanu şi...
5. ...două pentru dr. N. Apotecker, toate aflându-se astăzi în arhiva lui Radu Greceanu
6. Betty Wiegand, 1833-1921, fiind bolnavă, se retrage, în 1882, la un fel de azil, în Potsdam
7. Gabrielle Greceanu, 1870-1938, inspectoare pentru Moldova a Societăţii "Ocrotirea orfanilor de război", condusă de prinţesa Olga Sturdza
8. Alexandrina, 1876-1969, fiica lui Dimitrie Ghica şi a Melaniei Kreţulescu, căsătorită cu Scarlat Greceanu junior
9. Elena Canano. În 1910 era directoarea Şcolii de menaj care se va transforma în Societatea "Ocrotirea orfanilor de război"
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
