• Leu / EUR4.7383
  • Leu / GBP5.3832
  • Leu / USD4.2016
Ziarul de Duminică

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război. Însemnările Anei Greceanu (IV)

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război. Însemnările Anei Greceanu (IV)

"Politica pune în fierbere toate minţile..."

1 ianuarie 1919. Prima zi a anului şi, în acelaşi timp, ziua mea de naştere. Nu m-am putut duce să petrec Revelionul la familia lui Nicu, aşa cum am făcut-o anul trecut. Mi-a fost teamă să las casa numai cu Catinca, servitoarea, care este foarte fricoasă şi cam prostuţă; în afară de asta, a nins. Se pare că anul care a trecut a vrut să ne lase o amintire destul de urâtă, căci totul s-a topit, iar pentru mine a fost imposibil să fac acest drum prin noroi. Mica ne invitase la masa de prânz, Ali nu vrea să se ducă fără mine, şi nici Dide; îmi pare rău pentru ea, care duce lipsa meselor bune, ca la ei acasă.

Anul care a trecut a fost un an rău, atâta doar că am fost sănătoşi, mulţumim bunului Dumnezeu. În afară de asta, n-am avut parte decât de lipsuri: lipsă de pâine; lipsă, din când în când, de lapte; şi, ce este mai teribil, lipsă de lemne. Nu mai avem lemne decât pentru cel mult două săptămâni şi apoi? Nu ştiu! Încrederea şi speranţa mea sunt la Dumnezeu, la care mă rog seara şi dimineaţa.

24 ianuarie. Ieri seară am trecut printr-o mare spaimă: hornul sobei din camera mea a luat foc; a fost aşa de repede, încât nici nu ştiu când flăcările au ieşit pe acoperiş. Din fericire, domnul Lavrillier era acasă. Niciun bărbat din curte sau de pe stradă nu ne-a venit în ajutor. Nu am decât două fete proaste, care nu ştiau ce să facă şi care n-ar fi putut să se suie pe casă din cauza gheţii de pe acoperiş. Proprietarul, evreul P., a venit un moment şi a plecat. Tot aruncând apă în sobă, am înnăbuşit-o şi bunul Dumnezeu a făcut ca focul, încet-încet, să se stingă şi am putut lua masa de seară şi apoi să ne culcăm în linişte. Dacă Lavrillier pleacă, vom rămâne foarte părăsite, nu avem niciun bărbat care să ne ajute la nevoie, ce putem face noi, cu cele două servitoare şi cu proprietarul care ne arată atâta duşmănie? Îl rog pe Dumnezeu, seara şi dimineaţa, să mă ajute să pot închiria o casă în apropiere de Mica. Am încredere în El, care nu mă va părăsi. Dumnezeu mi-a împlinit rugăciunea şi ne-a făcut rost de lemne. Este meritul lui Ali, care a căutat, a vorbit şi a făcut imposibilul, şi-acum am o jumătate de vagon şi un sfert obţinut prin intervenţia lui Lavrillier. Dacă gerul nu va mai dura mult, sper că ne vor ajunge o bucată bună de timp.

De-a lungul anilor de război am citit mult, dar nu cărţi de valoare. Am înghiţit tot ca să-mi ocup mintea şi să nu mă gândesc tot timpul la nevoile noastre. Regret aceste lecturi fără folos, pot spune că adesea mi-e ruşine să-mi umplu capul cu tot felul de prostii. Ce mi-a bucurat sufletul a fost o carte a lui Renane, Impression et souvenirs de jeunesse; este un autor curat şi frumos şi gândeşte tot ce am simţit şi am gândit atât de des, s-ar zice că a citit în inima mea. Renane nu este ateu, dimpotrivă, este pios şi-l adoră pe Dumnezeu, în care-şi pune toată încrederea.

19 februarie. Slavă Domnului, mâna mea e mult mai bine. Nu chiar ca înainte, dar pot să cos şi să scriu. În sfârşit, am o cerneală bună şi aş dori că scriu toată ziua, dar mâna îmi oboseşte repede şi trebuie să mă opresc.

Ali a fost plecată în inspecţie timp de şase zile, încep să mă obişnuiesc cu singurătatea; Mica şi Geta vin în fiecare zi, câteodată împreună cu Nicu. Nu primesc vizite, întrucât nici eu nu mă duc la nimeni. Nu ascund că nu regret această situaţie. Nu pot să spun că nu-mi pasă că nu pot să mă duc unde vreau, îmi place societatea şi mai ales mişcarea. Iubesc libertatea.

Cât de mult am luptat pentru a ajunge la această linişte aparentă. M-am supus destinului. Aş fi vrut să fiu în fruntea unei uzine, a unei întreprinderi. Ştiu că aş fi putut să fac faţă unei funcţii importante, de exemplu, dacă aş fi fost soţia unui armator sau a unui proprietar de fabrică, aş fi lucrat alături de soţul meu. Dar acestea sunt jocuri ale fanteziei, am avut mult de muncă la ţară (moşia Tăuteşti, Botoşani - notă) şi cred că am făcut faţă cu bine, şi apoi am avut copii şi un soţ bun, care nu mi-a făcut viaţa amară.

13 martie. Citesc tragediile lui Eschil, care nu-mi spun mare lucru. Toate acestea îmi par neterminate şi exagerate. Dar trebuie recunoscut că nu sunt decât fragmente ale operelor sale, cel puţin după cât se explică în prefaţă. Apoi, pentru a fi corecţi, trebuie să se ţină seama că autorul a trăit cu 525 de ani înainte de Cristos, fapt care face ca aceste tragedii să fie considerate capodopere...

S-ar zice că războiul s-a sfârşit, deşi pacea generală nu este încă semnată. Cine ştie când va fi asta şi ce ne rezervă viitorul. Pentru moment, trecem printr-o mare scumpete, alimentele lipsesc, iar cele care se găsesc au preţuri exagerate. Există speranţa că, încet-încet, va fi mai bine, dar ne lipsesc atâtea lucruri încât este de închipuit câte vom cumpăra atunci când se vor găsi. Chiar la noi, în gospodărie, lipsesc atât de multe încât nu se poate spera că voi putea înlocui totul într-un an.

Mi-e tare dor să-i scriu surorii mele şi în acelaşi timp mi-e teamă să nu mi se scrie că a murit. Doamne, mai lasă-i câţiva ani, ca să ne putem scrie şi să ne spunem cât am dori să ne vedem. Dorinţă deşartă! Nu voi mai putea face această călătorie, n-aş mai avea curajul.

14 martie. Politica pune în fierbere toate minţile. Dar aceste polemici nu vor însemna mare lucru; mi-e teamă că România va pierde, în loc să câştige. Călătoria Reginei cu toţi copiii nu-mi place. Se spune că nu se va mai întoarce şi că este o formă mascată de a părăsi ţara. Nu pot să cred! Până acum, Regina s-a dovedit a fi o bună româncă şi foarte pricepută, dacă va face altfel, ar fi o laşitate. Şi apoi, nu ar fi motive, nimeni nu are ceva împotriva familiei regale, din contră, ea este mai populară decât Regele. El a rămas aici, se duce la vânătoare, în diferite societăţi şi în curând se vor deschide Camerele.

Nu-mi place că Anglia se bagă în toate afacerile, mă aştept să se amestece şi aici. De ce vrea ea să decidă în problema Palestinei şi să aibă frâiele în mână, sub pretextul că această ţară se va afla sub controlul Ligii Naţiunilor, deşi Anglia va lua conducerea în mână. Odată acceptată această clauză, ţara îi va aparţine, aşa cum sunt India şi Transvaalul; cu Transvaalul s-a întâmplat la fel, englezii lasă poporul să-şi numească un preşedinte, dar ei sunt cei care comandă şi iau tot câştigul acestei ţări atât de bogate în diamante. Până când va tăcea poporul, doar Dumnezeu ştie, în orice caz este problema războiului viitor. Aşa se va întâmpla cu Palestina, poate, într-o sută de ani. Câte planuri, câte iluzii se fac cu privire la această nouă ţară. E firesc ca evreii să lucreze la Regatul lor sub alt nume, căci au dreptul asupra ţării străbunilor lor. Mi se pare că mă bucur împreună cu ei, ar fi o victorie să-i vedem din nou acolo unde Biblia ne povesteşte istoria lor.

19 martie. Miţa (Maria Rosetti-Roznovanu, născută Bursan, căsătorită cu Anton Roznovanu, cu care a avut un băiat, Niki - notă) a venit ieri la noi. Este o prietenă credincioasă, noi mergem foarte rar la ea, dar ea nu se formalizează şi vine întotdeauna. Sărmana, pe zi ce trece devine mai urâtă, mai cenuşie; măcar dacă s-ar îmbrăca cu gust, dar dimpotrivă, poartă nişte pălării şi blănuri de mai mare râsul, care o fac cu adevărat caraghioasă. Mă rog, nu are importanţă. Este o fată atât de bună şi o iubesc atât de mult.

1 mai. Slavă Domnului, mi-a trecut mâna şi acum pot din nou să cos şi să scriu. Nu pot să înţeleg cauza acestei nenorociri care mă ameninţă şi nu vreau să mă gândesc la aşa ceva, mă rog la Dumnezeu să mă lase să-mi petrec puţinii ani pe care îi mai am de trăit pe pământ în putere şi pe cât posibil păstrându-mi facultăţile mintale.

Ali a trebuit să plece din nou, de data asta pentru mai multe zile. Ziarele apar regulat, mă ocup cu menajul, scotocesc prin dulapuri, stau pe balcon, dacă este vreme frumoasă şi, aşa, timpul trece. Dar, seara îmi este mai greu, nu pot să citesc într-una, nici să scriu, corespondenţa mea este redusă pentru moment. De altfel, se termină repede ceea ce poţi să scrii, căci cenzura te împiedică să spui ceea ce ai vrea. Nu ştiu nimic despre biata mea soră, trăieşte sau a murit? Sărmana Betty! N-am putut să mă duc să o văd pentru ultima dată. Şi dacă a părăsit această viaţă, cât de tristă trebuie să fi fost să nu ştie nimic despre noi; măcar să o fi revăzut pe Ali...

Ali va pleca probabil împreună cu prinţesa Sturdza la Chişinău şi la Cernăuţi, după periplul în Moldova cu doamna Mărgescu. Aceasta o va bucura foarte mult. Sunt mulţumită că poate să aibă această plăcere. Prinţesa este foarte bună cu ea şi o tratează cu o atenţie specială. Dar, trebuie să recunosc că Ali lucrează mai mult decât este datoria ei, câteodată mi se pare că se oboseşte prea mult, căci postul ei nu este o sinecură.

3 mai. Deschid acest caiet şi văd scris că, în septembrie 1912, Ali a intrat ca subdirectoare la Şcoala de Menaj şi cât de greu mi-a fost să o las să plece de acasă, neavând decât speranţa că în acest fel îşi va asigura viitorul. Regina şi-a uitat şcoala şi Ali a rămas fără post până când a intrat la orfani. Bănuiesc că va avea mai mult de câştigat.

Peniţa mea este hodorogită şi-mi strică toată plăcerea de a scrie. Este o corvoadă asumată să scrii în fiecare zi în caiet, căci nu ai întotdeauna ce să spui. Mie, cel puţin, mi se întâmplă des asta, dar trebuie să mărturisesc că viaţa mea este atât de monotonă încât nu aş putea să scriu decât banalităţi.

Am recitit parţial Minciunile convenţionale de Max Nordau. Tot ceea ce spune este foarte adevărat şi bine gândit, dar sunt şi multe exagerări, între altele mi se pare că are o mare aversiune împotriva catolicilor şi, în general, a creştinilor. Este evreu, nu ştiu dacă este botezat, el recomandă căsătoriile libere, este împotriva divorţului, dar în acelaşi timp îi deplânge pe cei care sunt legaţi pe viaţă prin căsătoria religioasă. Nu i-am citit articolul despre religie; de fapt, Nordau nu vrea nicio religie şi înclină către poligamie. Fulgerele pe care le aruncă împotriva religiei m-au împiedicat că citesc acest articol şi nu vreau să-mi pierd credinţa, atâta câtă am. În schimb, această carte este atât de profundă, încât se poate spune că este o capodoperă. Capitolul contra regalităţii şi a aristocraţiei este, după mine, cel mai bun din toate.

În ziarul Lumea sunt mai multe articole despre Germania şi relaţiile sale cu Anglia şi America. Aceste două ţări au reuşit atât de bine încât au reluat legăturile comerciale dinainte, chiar au acum sucursale de bănci, de case de comerţ în toate oraşele, oamenii lor de afaceri circulă peste tot în Germania şi în număr atât de mare încât Franţa nu mai poate găsi locuri libere; acest lucru indispune mult guvernul francez, care-şi manifestă supărarea în special contra Americii. Anglia este mai rezervată. Are prea multe probleme la ea acasă cu armata şi cu socialiştii. Se mulţumeşte să-i irite pe ceilalţi prin ziarele ei, la fel ca un câine rău care latră de după gard. America nu vrea decât să câştige bani şi desfăşoară o mare diplomaţie. Ea trimite continuu alimente în ţările care au suferit datorită războiului, în Germania, în Serbia, în România etc., ştiind că acest gest îi aduce un mare câştig. Alături de vapoarele încărcate cu alimente vin şi vasele cu mărfuri şi, iată, negoţul în plină activitate. Ce oameni înţelepţi! Cred că, cu ajutorul lor, Germania va renaşte mai repede decât se crede. Imperiul nu va mai purta acelaşi nume pentru multă vreme, pentru moment popoarele se joacă de-a republica, dar va trece şi asta şi regalitatea va renaşte, chiar dacă nu-i place domnului Nordau. Fiecare ţară are nevoie de un conducător, fie că se numeşte rege, împărat sau tribun, fondul este acelaşi.

Din volumul "Jurnalul Anei Greceanu!", în pregătire la Editura Militară

Etichete:

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7383
Diferență: -0,1433
Ieri: 4.7451
Azi: 4.2016
Diferență: -0,1995
Ieri: 4.2100
Azi: 5.3832
Diferență: -0,3923
Ieri: 5.4044
Azi: 4.1734
Diferență: -0,0216
Ieri: 4.1743