Ziarul de Duminică

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război (VII)/ de Ana Greceanu

Ana Greceanu şi febleţea ei, Geta Apotecker

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război (VII)/ de Ana Greceanu

Autor: Ana Greceanu

16.09.2011, 00:01 165

"Mirele a avut un noroc chior..."

21 aprilie 1920. Ieri, a sosit o scrisoare disperată de la sora mea. Ea, care până acum spunea mereu că nu-i lipseşte nimic, ne scrie dintr-o dată că îi lipsesc multe lucruri, hârtie, cerneală, săpun, aţă de cusut, în fine, că nu are bani de buzunar. Soţia lui Willy (nepot de soră - Lienchen - cu Anna şi Betty - notă) nu mai vrea sau nu mai poate să-i dea mica rentă pe care o prevăzuse când Betty i-a dat banii lui Willy şi pe care tutorele băieţelului o cere ca dobândă la rentă. Betty şi-a pierdut capul şi îşi iese din fire la orice necaz care apare. Şi pe mine m-a întristat mult să o ştiu atât de strâmtorată, dar de ce până acum n-a vorbit niciodată despre asta, din contră, ne spunea că nu duce lipsă de nimic; am fi avut grijă să-i trimitem cel puţin o mică sumă de bani. De fapt, nu ştiu cum am fi putut să facem asta, de când cu războiul orice comunicare cu Germania a fost interzisă şi nu ştiu dacă acum este mai uşor. Ali s-a dus în acest moment să se intereseze la un bancher, căci eu nu pot să o ajut la aceste alergături. La sfârşitul scrisorii, Betty spune că scrisul meu e atât de schimbat încât bănuieşte că am fost foarte bolnavă. Aşa că n-a fost păcălită, nu vreau să-i spun de fractură, vreau să-i spun că de vină sunt ochii, că văd prost de la o vreme, am un văl în faţa ochilor, asta din cauză că am citit şi am scris atât de mult în viaţa mea; că citesc, totuşi, fără ochelari etc. etc. Sper că în felul acesta o voi linişti.

Povestea cu banii vine într-un moment de două ori nepotrivit, tot Ali va cheltui şi tocmai acum când are nevoie de ce trebuie pentru nunta Getei.

18 mai. La 13 mai a avut loc un incendiu lângă noi. Eram separaţi doar de Palatul Cuza. Focul a izbucnit la cinematograful care era instalat acolo, într-o baracă de lemn, firesc, totul a ars, filme, bănci, ferestre, chiar şi copacii din curte; acum nu-i decât un loc negru, plin de cenuşă şi de cărbuni. Nu m-am speriat şi nici nu mi-am pierdut capul pentru că, încetul cu încetul, am înţeles ce se întâmplă şi m-am gândit la acoperişul de tablă al casei noastre şi am înţeles că pericolul nu era aşa mare. Druşa şi soţul ei şi-au pierdut capul, ea şi-a luat copilul într-o mână şi în cealaltă o boccea cu câteva bijuterii de argint, a alergat la Mica şi a strigat de la poartă: "Ardem!" Spaima a fost teribilă, dar, nemavăzându-mă sosind, au înţeles că pericolul nu era aşa de mare. Totuşi, mă mir că nu s-au gândit că eu nu pot să merg aşa de repede ca Druşa şi că, poate, nici nu mai pot umbla. În acest timp, George şsoţul Druşeiţ îndesa tot ce găsea în cufere: hainele lui, rochii, scutecele copilului, îndemnându-mă să strâng totul, ca el. N-am făcut asta. Ce-aş fi putut să salvez? Mobilele? Le-am fi zdrobit aruncându-le din balcon, deci era mai bine să le lăsăm la locul lor şi să luăm doar puţinii bani pe care îi aveam. Ali era în oraş şi a venit într-un suflet; şi ea a crezut că sunt pe cale să las totul şi să fug. Bine că nu am făcut nimic. Nicu a venit în fugă şi a spus să stăm liniştite că nu-i niciun pericol. Chiar s-a urcat pe acoperiş şi a făcut înconjurul casei. Eu m-am aşezat între uşi, ca să nu se furişeze cineva în camere, căci a avut loc o adevărată procesiune de oameni - ba chiar şi câteva domnişoare - care au urcat şi care erau, cred eu, foarte pregătiţi să fure. O aripă şi scara palatului au luat foc, nu e mare lucru, a fost imediat evacuată Banca de Credit; toate documentele şi hârtiile au fost transportate aici, la Pollac, în atelier. Când focul s-a stins s-a văzut că cel mai mult au suferit geamurile, dar totul a fost reparat. Librăria lui Ionescu a ars, s-a salvat puţin şi s-a furat mult din magazinele Singher etc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO