• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Ziarul de Duminică

Viaţa la Curtea Regală a României – între datorie şi distracţie. GALERIE FOTO

Viaţa la Curtea Regală a României – între datorie şi distracţie. GALERIE FOTO

Autor: Adrian Silvan Ionescu

27 apr 2012 935

O carte de istorie poate furniza informaţii în afara domeniului ei strict de aprofundare a evenimentelor unei epoci sau a prezentării monografice a unui personaj ilustru din sfera politicii, diplomaţiei sau armatei. Istoricul de artă cu oarecare aplecare spre documentarism poate, eventual, găsi referiri la diverşi plasticieni ce şi-au pus măiestria în slujba unui cap încoronat sau la opere ce au avut drept subiect momente epocale din trecutul glorios al patriei. Dar, cam atât! În cartea despre care tratăm mai jos se împleteşte, în chip armonios, istoria cu istoria artei în ampla analiză făcută de autoare vieţii dusă de familia domnitoare. Înclinaţia spre arte a reginei Maria şi orientarea de ea a programului Curţii spre o existenţă condusă după precepte estetice constituie firul călăuzitor al întregului uvraj după a cărui lectură un istoric de artă cu specializare în epoca românească modernă se va găsi mai îmbogăţit.

Ştefania Ciubotaru se ocupă de Familia Regală a României de multă vreme, iar această monumentală lucrare de 554 pagini - iniţial o strălucită teză de doctorat - Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947) (Ed. Cartex, Bucureşti, 2011) îi încununează activitatea.

Încă din introducere, autoarea defineşte viaţa cotidiană şi o diferenţiază de viaţa privată. Se face precizarea că între existenţa publică şi aceea privată există o constantă interdependenţă. Introducerea este, de fapt, un amănunţit studiu istoriografic al subiectului, lucru pe care mulţi dintre autorii zilelor noastre nu-l mai întreprind, ca şi când ar fi primii desţelenitori ai acelui subiect!

În Capitolul I sunt făcute portretele membrilor celor trei familii regale din intervalul stabilit. Prezentarea acestor chipuri este palpitantă şi se citeşte cu mult interes, fiind judicios punctată de citate din memoriile protagoniştilor.

Sunt oferite amănunte interesante şi picante: Elena Lupescu era femeie de moravuri uşoare; principesa Elena lipseşte 9 luni de lângă prinţul moştenitor în primii 2 ani de căsnicie, iar după revenirea de la Palermo, după moartea tatălui ei, regele Constantin al Greciei, se închide în dormitor şi-şi refuză soţul; e explicată cauza confuziei creată în presa străină în privinţa numelui Duduiei, acela de Magda şi nu cel real, de Elena, din cauza slabei documentări a ziaristei care afirma că aceasta fusese călăreaţă de circ!; când se stabiliseră la Paris, în 1926, Carol Caraiman şi companioana sa duceau o viaţă simplă, făcându-şi singuri gospodăria, până să angajeze o cameristă şi o bucătăreasă; căsătoria celor doi din 1947 pare a fi fost precipitată de şiretlicul Duduiei, care mima boala incurabilă spre a-l hotărî pe Carol să legalizeze relaţia; remarcabilă clarviziunea prinţului moştenitor - care ascundea, de fapt, şi o notă de egoism - când afirma că "în 20 de ani, România, ca toate celelalte ţări, va fi republică; de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau". Este amuzantă caracterizarea făcută de regele Ferdinand fiului său: "Carol este ca şvaiţerul: excelent, dar cu prea multe găuri". La fel de elocventă este caracterizată principesa Elisabeta de mama sa, regina Maria, drept "un fel de statuie vie".

Capitolul II, Venituri şi cheltuieli la Curtea Regală, abundă în detalii privind acest aspect prea puţin abordat de alţi cercetători dar foarte important pentru viaţa zilnică de la reşedinţele suveranilor. Următorul, Locuinţa Familiei Regale, completează imaginea deja cunoscută a reşedinţelor şi explică interesul reginei Maria pentru artele decorative şi pentru impunerea propriului stil în tot ceea ce făcea. Acest capitol este cel mai interesant pentru istoricul de artă şi revelă, în amănunt, planimetria, decorul exterior şi interior, mobilierul şi colecţiile de artă, grădinile şi împrejurimile pitoreşti ale amplasamentului castelelor de la Cotroceni, Peleş, Pelişor, Foişor, Copăceni, Scrovişte, Bran, Balcic şi Mamaia. Aprecierile sale şi unele informaţii inedite descoperite în arhive şi note memorialistice aduc importante completări unor lucrări, mai vechi şi mai noi, dedicate exclusiv acestui subiect, cum ar fi Le Château de Peleş à Sinaia de Călin Demetrescu (în "Revue des Monuments Historiques" no. 168, Paris 1990), Castelul Peleş, expresie a fenomenului istorist de influenţă germană de Ruxanda Beldiman (Ed. Simetria, Bucureşti, 2011), Castele, palate şi conace din România de Narcis Dorin Ioan (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001), Castelul Bran. Reşedinţă a reginei Maria şi a prinţesei Ileana (Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003), Reşedinţe şi familii aristocrate din România , ambele de acelaşi autor anterior menţionat (Ed. Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2007), Palate şi colibe regale din România. Arhitectura şi decoraţia interioară în slujba monarhiei de Marian Constantin (Ed. Compania, Bucureşti, 2007).

Autoarea se avântă în analiza gustului şi a rafinamentului îmbrăcăminţii în Capitolul IV, Vestimentaţia la Curtea Regală. În preambul, este definită moda şi se identifică aportul îmbrăcăminţii la marcarea statutului corect. Dintre toţi membrii familiei, regina Maria era cea mai interesată de veşminte, pe care le descria adesea în jurnal şi în mai toate scrierile sale. Şi nu numai pentru sine, cât şi pentru suită căci, la încoronarea din 1922 de la Alba Iulia, suverana şi-a dorit ca toate doamnele să poarte anumite nuanţe, în special auriu/ argintiu, albastru-regal şi mov pentru că, aşa cum spunea, "Nu doresc o încoronare modernă, cum ar putea avea şi altă regină. A mea să fie în întregime medievală." Sunt enumerate toate casele de modă celebre din străinătate, care furnizau toalete pentru regină, ca şi acelea pentru rege, care erau mai mult firme locale.

Preocupările pentru vestimentaţia capetelor încoronate nu s-a încheiat, pentru autoare, odată cu apariţia acestei cărţi. Ca dovadă a interesului pentru aceste aspecte - trecătoare dar atât de recompensante pentru privire ca şi pentru hrănirea eului personal - stă recentul studiu Modă, stil şi eleganţă la curtea Regelui Ferdinand I, semnat de dr. Ciubotaru în revista "ASTRA", serie nouă, nr. 3-4 (327-328)/2011, p. 26-39.

Capitolul V, Masa şi alimentaţia la Curtea Regală, ar putea constitui, singur, un best-seller, la fel ca lucrarea lui Brillat-Savarin. Este consemnat orarul şi meniul în vremea fiecărui rege. De la sobrietatea proverbială de la curtea primului rege al României, în timpul domniei nepoţilor Ferdinand şi Maria se produce o schimbare radicală prin introducerea modei britanice de servire a mesei, mai lejeră şi mai suculentă, în locul celei prusace, frugale şi cazone. Astfel, în vremea lui Carol I se lua micul dejun la orele 6 a.m., un prânz uşor la 12 (sau 1 p.m. când se aflau, vara, la Sinaia) şi cina la 18 pe când urmaşii săi luau micul dejun la 9 şi uneori chiar mai târziu din cauza obişnuitei întârzieri a regelui, prânzul la 13,30, la 17 five o'clock tea şi cina la orele 20. Pe mai multe pagini sunt prezentate meniurile mai multor dineuri oficiale cum, la fel, pe următoarele pagini sunt date in extenso meniurile din vremea regelui Carol al II-lea. Este furnizată o informaţie interesantă dar şi amuzantă privindu-l pe acesta din urmă care, foarte exigent şi nu totdeauna mulţumit de ceea ce mânca, făcea observaţii în condica de meniu "mai ales când era bucătarul Carol Hüttle de serviciu". Meniul, relativ sărac, al suitei şi al personalului inferior din administraţia Curţii în vremea domniei regelui Mihai I se explică prin starea de război, care impunea multe restricţii şi privaţiuni. Nici masa regală nu era mai bogată; dimpotrivă, faţă de cea de la curtea bunicilor şi a tatălui său, era chiar frugală iar, în unele cazuri, s-ar putea spune că masa regală era chiar mai săracă decât aceea a curtenilor (aşa cum s-a întâmplat pe 24 ianuarie 1942 când, pentru suveran s-a servit şalău cu unt, legume de sezon, salată şi clătite cu dulceaţă în vreme ce suita a avut mămăliguţă cu brânză, chiftele marinate cu tarhon, piure de cartofi, bavareză şi cafea). De precizat că unele dintre meniurile păstrate datau din perioada Postului Mare sau a Postului Crăciunului şi atunci era firesc să fie servite mâncăruri în concordanţă.

Acest capitol este abundent ilustrat cu meniurile, tipărite cu artă şi purtând câte o imagine reprezentativă pentru prilejul cu care au fost oferite respectivele dineuri. Unele sunt foarte simple, doar dactilografiate pe un cartonaş ce are în partea de sus stema regală în timbru sec. Dar, în alte cazuri, lista de bucate este doar un element marginal în cadrul unei compoziţii ample aşa cum sunt meniurile pentru încoronarea de la Alba Iulia din 15 octombrie 1922 - cu regele Ferdinand trecând, călare, pe sub un arc de triumf, în fruntea cortegiului -, sau pentru ziua de naştere a regelui Carol al II-lea din 1938 - cu un peisaj montan pe care se profilează, majestuos, Castelul Peleş. Curioasă din fire şi gândindu-se că şi cititorii cărţii sale ar fi curioşi să afle ce gust aveau şi cum se preparau anumite feluri de mâncare servite la Curte, autoarea consultă nişte cărţi de bucate din epocă - pe H. Pellapart, pe Emile Guichard şi C. Waygart - şi oferă câteva reţete: caviar pe bilni şi sos muslin. Astfel, gurmanzii îşi pot satisface pofta suscitată de lectura savuroaselor pagini de gastronomie regală!

Din Capitolul VI, Timpul liber la Curtea Regală, se vede că, total diferit de rigidul rege Carol I pentru care nu erau de conceput recreaţia şi distracţia, ci doar muncă-muncă-muncă, noii suverani aveau câte un hobby pe care şi-l cultivau ca orice om obişnuit: echitaţie, pictură, fotografie, filatelie, studii botanice, automobilism. Proiecţiile de filme erau, de asemenea, una dintre atracţiile mult gustate de familia regală. Regina Maria făcea adesea, în Însemnările zilnice (publicate, parţial, în ultimii ani), multe referiri la asemenea vizionări şi comenta diverse pelicule care o încântaseră, precum acelea ale lui D.W. Griffith ("Way Down East"), Fritz Lang ("Nibelungii", "Dr. Mabuse"), dar şi multe filme western pe care călătoria din 1926 în Statele Unite i le readuce în memorie când străbate preeriile şi Munţii Stâncoşi. Unul dintre actorii preferaţi ai suveranei era germanul Konrad Veidt care interpreta personaje sadice, violente, periculoase în filmele de groază expresioniste. Regele Carol al II-lea era chiar şi mai pasioant de cea de-a şaptea artă, având proiecţii seară de seară, chiar cu mai multe filme deodată, aşa cum îşi nota în jurnal, comentând cu multă competenţă jocul actoricesc şi subiectul ales pentru ecranizare. Autoarea face remarca: "Regele devenise dependent de cinematograf." Aprecia filmele româneşti şi-şi propunea să-i încurajeze pe regizorii merituoşi, precum pe Ion Şahighian. De Tudor Posmantir, fost operator în Serviciul Foto-cinematografic al Armatei în timpul Războiului cel Mare şi companion de drumeţie în voiajul întreprins de principe în jurul lumii, în anul 1920 - în urma căruia produce filmul documentar "Peste mări şi ţări" - devenit apoi şeful Serviciului Cinematografic al Casei Regale, era legat şi din alte considerente: acesta i-o prezentase pe Elena Lupescu.

Tot aici sunt inserate nişte interesante subcapitole dedicate călătoriilor în ţară şi în străinătate ale membrilor familiei regale, între care voiajurile reginei Maria la Paris în 1919 şi în America, în 1926, ocupă pasaje însemnate, bine documentate şi excelent ilustrate. Felul în care erau serbate Crăciunul şi Paştele la Curte oferă subiectul unui alt subcapitol. Felicitările tipărite pentru acele ocazii şi-au găsit locul potrivit în iconografia cărţii.

Din Capitolul VIII, Sănătate, boală şi moarte la Curtea Regală, reiese că suveranii sufereau ca orice om; doar moartea avea o altă însemnătate şi alte urmări decât într-o familie obişnuită. Ceremoniile funerare pentru regele Ferdinand, în 1927, apoi pentru regina Maria, în 1938, sunt descrise în detaliu.

Un cuvânt trebuie spus despre bogata ilustraţie ce valorifică la maximum Fototeca Muzeului Naţional Cotroceni, aproape necunoscută marelui public, precum şi imagini de la Arhivele Naţionale şi din colecţii Muzeului Internaţional al Fotografiei de la Casa George Eastman din Rochester, statul New York. Selecţia este excelent făcută pentru a prezenta pe membrii familiei la diverse vârste şi în diverse ipostaze, atât la ceremoniile curţii cât şi în timpul liber, relaxându-se pe o terasă a castelului Peleş, pe o pajişte din pădure sau pe o plajă de la mare. Astfel, o vastă colecţie de imagini - unele inedite - este pusă în circulaţie spre beneficiul acelora care sunt interesaţi de destinul familiei regale.

Autoarea nu se limitează doar la familia domnitoare ci inserează şi portretele unora dintre rudele şi prietenii acesteia - regii George al V-lea al Angliei, Constantin al Greciei, Alexandru al Iugoslaviei, Ernest de Hessa, Maruca Cantacuzino, Martha Bibescu, Barbu Ştirbey, colonelul Joseph Boyle - , sau al celor aflaţi în slujba coroanei, precum arhitectul Paul Gottereau sau creatorii de modă Jean Patou, Redfern, Paul Poiret şi Coco Chanel, completând astfel panorama unei lumi. Din păcate, calitatea tiparului lasă mult de dorit. Acest fapt este compensat, totuşi, de rigoarea cu care autoarea a întocmit lista ilustraţiilor, fiind atentă la identificarea corectă a personajelor, la datare şi la specificarea provenienţei acestora (lucru pe care, din nefericire, mulţi autori îl ignora).

Fără a avea studii de specialitate în domeniul istoriei artei, autoarea s-a "perfecţionat la locul de muncă" şi a putut elabora o lucrare consistentă în analize plastice şi judecăţi de valoare pertinente, ceea ce-i face mare cinste.

Viaţa cotidiană la Curtea Regală a României (1914-1947), de Ştefania Ciubotaru, este o lucrare merituoasă, menită a completa istoria evenimenţială - fie ea politică, fie diplomatică sau militară - cu imaginea firească, umană, a suveranilor, pigmentată cu bucurii şi tristeţi obişnuite, aidoma oricăruia dintre supuşii lor, dar şi cu fală, strălucire şi sublimul specifice ambianţei aulice.

Etichete:

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713