Orice sarbatoare - ziua copilului, a cardiacului, saptamana cartii, a condimentelor, luna curateniei ori a economiilor, ba chiar si un an mondial al sinceritatii - tot 12 ore tine.
A doua zi, orice entuziasm se faneaza. Alte urgente sindicale excita interesul publicului. De 1 iunie, copiii suporta cu placere o ciocolata, o jucarie pe care nu si-ar fi dorit-o, o plimbare promisa de mult, felicitari televizate de la parintii patriei, municipiilor, sectoarelor.
Asa deprind rabdarea de a suporta ceea ce va navali peste ei, bucuria indexarilor, satisfactia pensiilor recalculate, o protectie sanitara care da sanatate bolilor. Fericirea pandeste si da sa inhate tot ce mai misca.
Recent, constat cu suprindere ca ecourile zilei copilului sunt inca vii. La Artexpo, cu naravul vechi al citarii multor ministere si institutii, s-a deschis o expozitie de desene ale copiilor.
Peste 900 de lucrari acopera salile generoase ale galeriei. Creatorii sunt elevi de la Liceul "Marin Preda" din Bucuresti (clasele a V-a si a VI-a). Manifestarea, in marea ei diversitate, este de o unitate remarcabila. Creatia are ceva redundant.
Pare o spectaculoasa dresura de pokemoni. Tema acestei capricioase incercari: "Armonii vegetale" (mai exact ar fi fost poate "Ritmuri vegetale").
Pe coli de bloc de aceeasi dimensiune, copiii au fost stimulati sa raspunda unor "provocari" vegetale, in maniere decorative asemanatoare. Variantele se prefac doar ca ascund invariantele.
Grupuri, grupuri de copii sunt pusi sa deseneze frunze, copaci desfrunziti, vegetatie legumicola, vegetatie subacvatica, vegetatie tepoasa din specia cactusilor s.a.m.d. Diferentele sunt minime.
Carcasele se aseamana uneori pana la confuzie. Temele disciplineaza, iar disciplina in arta, oricat de simpatica ar fi, pica pe trupurile tinere ca un veston militar.
Muzicalitatea simezelor sugereaza fanfara. Ma rog, delicata, juvenila, naiva, plina de umor, dar fanfara. Rezultate scontate, deci programatice, nu se pot obtine decat prin comanda. Cu cat mai ferma, cu atat mai promitatoare.
E placut sa admiri un perete pe care au fost panotate sute de desene, unele langa altele. Par zidurile foarte colorate ale unei constructii unde materialele sunt vegetale. Masificarea imaginilor impiedica personalizarea.
In aceasta divizie de sensibilitati artistice, nu exista nume si nici chipuri. E talentul in stare pura, surprins in gestul de a picta. La vernisaj, multi copii bantuiau prin sali, in fata unor panouri enorme, cautand sa-si recunoasca aportul.
Greu, daca nu imposibil sa distingi la 10 metri deasupra capului pozitia 273, sa zicem. Aici sunt impinsi sa experimenteze anonimatul, adica un fel de ev mediu intamplator.
Pustii creeaza cuminti module pentru o piramida ce prinde mari proportii in urma dictarii. La Liceul "Marin Preda" invata pui de vechi egipteni, risipiti in baraganul invatamantului nostru.
Manifestarea este inventia unui profesor, Ionut Theodor Barbu, vizibil inteligent, abil, cu simtul speculatiei plastice, indiferent ca multi colegi de-ai sai la consecinte: el experimenteaza pictura cu mana altora.
Cu cat mai multi, cu atat mai bine. Sub firma unui experiment pedagogic fals, cu premise si concluzii monstruoase (triumful masei asupra individului). "Autorii" desenelor nu par copii, ci clone.
Sigur, ambianta expozitionala ne invita sa aplaudam, ceea ce si facem din respect pentru efort si incontinenta jubilatie cromatica.
Chestiunea are si aspecte grave. Vointa dirijata in arta plastica are viitor, consecinte fericite? Asemenea initiative au mai degraba determinari sociale decat estetice, ca in multe disectii postmoderniste antecontemporane.
Puritatile stilistice pe care le insinueaza sunt posibile scuze ale unei fundamentale inconsistente ideatice.
Purismul presupune rigoare formala, savantlac care nu e la indemana oricarui nepriceput ori lenes. Desenele copiilor au calitate, dar cati dintre ei vor deveni realmente pictori?
Atunci la ce bun aceasta demonstratie de forta, care atesta ca la creativitatea juvenila stam bine, ba chiar european, s-ar zice.
Citit prin ce arata, viitorul nu e sumbru cum cred unii, ci vesel, zgomotos ca o gradinita, generalizat si obligatoriu. Numai sa-i putem gasi si o piata de desfacere.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
