Arta, industrie, oglinda a spiritului timpului, martor al istoriei, creator de iluzii, instrument infailibil de propaganda, jurnal de moda, mostra de stil, succesiune de tablouri in miscare, furnizor de idoli si modele sau "cea mai apropiata varianta posibila de Esperanto" (cum il considera chiar unul dintre regizorii nominalizati in acest an), cinematograful continua sa seduca. Ocupata, ca de obicei, cu probleme cruciale, lumea isi intoarce totusi, anual, privirile spre cel mai mare eveniment din lumea filmului, tinandu-si respiratia pe parcursul unei ceremonii de vis. Si Oscarul ii revine lui...
(Ne)Dreptate pentru toti...
A spune ca rezultatele unei competitii atat de acerbe n-ar putea multumi niciodata pe toata lumea este un truism. De vreme ce patru din cinci nominalizati pleaca intotdeauna acasa fara premiu, e clar ca nemultumirile se aduna ca norii negri in eleganta sala de ceremonii. Insa de multi ani densitatea de talente, idei ingenioase si povesti intense n-a fost atat de mare ca acum. Oricum ar incerca sa imparta onorurile membrii Academiei Americane de Film, de aceasta data e inevitabil ca printre nedreptatiti sa fie si nume mari sau talente de exceptie. Daca in alti ani eliminarea maestrilor de pe lista premiantilor era o dovada de rea-vointa, de cecitate sau pur si simplu o gafa teribila, acum competitia e ametitor de stransa, iar injustitia inevitabila. Si totusi gesturile recuperatorii nu vor lipsi. Nume ca Martin Scorsese sau Peter O' Toole se afla pe lista celor nominalizati a opta oara, dar niciodata premiati, iar Ennio Morricone, de cinci ori nominalizat (pentru Days of Heaven, The Mission, The Untouchables, Bugsy si Malena), este programat in acest an pentru Oscarul onorific. Culmea ironiei, ilustrul compozitor de 70 de ani, care a semnat 400 de coloane sonore in cariera sa (majoritatea antologice pentru istoria filmului), declara ca "se simtea bine in randul marilor invinsi" si ca e "foarte deceptionat" ca va primi statueta. Un 2007 in care legende ale cinematografului concureaza cu tineri care au uimit deja lumea, in care nominalizarile s-au extras din elita (Helen Mirren, Judi Dench, Meryl Streep), in care scenariile nominalizate sunt dintre cele care au extaziat, scandalizat si divizat critica si in care pana si premiile pentru costume sunt palpitante. O stare de fapt care, adaugata la surprizele de ultima ora incluse all time in optiunile Academiei (sa nu uitam cum, anul trecut, marele favorit, Brokeback Mountain, a rasturnat spectaculos Crash), transforma intr-o ruleta ruseasca pronosticurile de la aproape toate categoriile.
Cinci degete care nu incap intr-o mana
Cu greu s-ar fi putut aduna in aceeasi competitie cinci filme atat de diferite tematic, stilistic, emotional, structural, geografic si temporal, toate fiind la fel de elaborate, puternice si daruite cu har, precum nominalizatele din acest an.
n Letters From Iwo Jima, regia Clint Eastwood, este nominalizat la patru categorii: cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu original si cel mai bun montaj de sunet.
Cu acea generozitate a perspectivei care transforma regizorii ce o poseda in vizionari, Letters From Iwo Jima ofera - pentru a doua oara - cronica glaciala, detasata si cu aat mai cutremuratoare a uneia dintre cele mai sangeroase batalii din al doilea razboi mondial, cea de la Iwo Jima, de aceasta data din perspectiva taberei japoneze. Si asta dupa ce veteranul Eastwood abia a creat valva cu filmul-pereche, realizat tot in 2006, Flags of Our Fathers, care are si el doua nominalizari la Oscar (la categoria cel mai bun montaj de sunet si cel mai bun mixaj de sunet) si in care apogeul aceluiasi conflict e panoramat din perspectiva americanilor (epicentrul sau simbolic si imagistic este legendara si multipremiata fotografie de razboi cu cei cativa soldati care au aparat drapelul american si l-au infipt, cu ultimele puteri, in varful Muntelui Suribachi). Un efort deloc usor de gestionat, si nu doar din punct de vedere logistic, pentru care numele lui Clint Eastwood, unul dintre seniorii cinematografului american, a fost mentionat la toate premiile recente care conteaza (Letters From Iwo Jima tocmai a obtinut Globul de Aur pentru cel mai bun film vorbit intr-o limba straina si a fost nominalizat la Globul de Aur pentru regie si la numeroase premii acordate de criticii de film americani).
n The Queen, regia, Stephen Frears, este nominalizat la sase categorii: cel mai bun film, cea mai buna regie, cea mai buna actrita in rol principal, cel mai bun scenariu original, cea mai buna coloana sonora, cele mai bune costume.
Impecabil realizat si jucat, filmul pune in scena o situatie reala, recenta, deosebit de incordata si dificila, implicand importante figuri politice contemporane si o tragedie inchisa in spatele usilor maiestuoase ale palatului Buckingham: criza regalitatii, survenita in Marea Britanie in momentul mortii atat de mediatizate a printesei Diana, precum si actiunile reginei Elisabeta a II-a, mana de fier care a reusit sa stapaneasca unul dintre cele mai delicate momente pe care i le-a rezervat propria domnie. Un film-portret elegant si ferm, care a ajuns fara ezitari la inima celor mai felurite tipuri de public, fie ele apropiate sau nu de specificul unei monarhii.
n Little Miss Sunshine/ Fiecare se crede normal, regia Jonathan Dayton si Valerie Faris, este nominalizat la patru categorii: cel mai bun film, cel mai bun actor in rol secundar - Alan Arkin, cea mai buna actrita in rol secundar - Abigail Breslin, cel mai bun scenariu original.
Nici pe departe o piesa usoara, filmul are cateva atuuri imbatabile: spirit, finete, umor, originalitate, energie si mai ales curajul de a pune in discutie, fara frustrare sau manie, dar cu cateva jeturi zdravene de sarcasm, eterna obsesie a americanilor de-a fi number one. Victoria e cu atat mai evidenta, cu cat filmul nu este impanat cu subtexte moralizatoare, ci curge firesc si tonic, vorbind despre marinimia unei familii americane modeste, care se aventureaza din Albuquerque in California intr-o rabla, pentru a indeplini visul unui copil. O comedie cu un "ce" inefabil, care a strans deja o multime de premii si nominalizari si a castigat definitiv critica. Unele voci sustin ca ar putea fi buturuga mica pentru carul mare al Oscarurilor din acest an. Deocamdata a fost unul dintre marii castigatori ai celei de-a 59-a editii a Premiilor Sindicatului Scenaristilor Americani, a obtinut un BAFTA pentru cel mai bun actor si pentru scenariu original (si inca patru nominalizari), mai toate premiile acordate de asociatiile criticilor americani, a fost selectionat in competitia pentru Premiul Cesar, a obtinut Marele Premiu pentru regie la Festivalul de la Deauville, doua nominalizari la Globul de Aur si cinci la premiile pentru film independent (Independent Spirit Award - echivalentul Oscarurilor in domeniu), precum si Premiul pentru intreaga distributie din partea Sindicatului Actorilor de Film din America.
n The Departed/ Cartita, regia Martin Scorsese, este nominalizat la cinci categorii: cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu-adaptare, cel mai bun actor in rol secundar - Mark Wahlberg, cel mai bun montaj.
Atentie! Este favorit in cursa pentru cel mai bun film nu doar pentru ca are deja in palmares un Glob de Aur pentru regie, precum si Premiul acordat de sindicatul Scenaristilor din America si de Sindicatul Regizorilor Americani - tot pentru regie, plus sase nominalizari la BAFTA, cinci la Globul de Aur, patru trofee acordate de presa internationala si multiple premii ale criticilor. Preluand premisa din trilogia asiatica Infernal Affairs (care a cunoscut un succes urias la box-office in 2002 si 2003), Martin Scorsese a realizat, in inimitabila sa maniera, o cronica impecabila a rafuielilor dintre doua clanuri mafiote irlandeze din Boston, manevrand (cu o maiestrie care se obtine doar dupa o viata intreaga si 42 de filme) tensionatele jocuri pe viata si pe moarte dintre mafioti si politie, infiltrarile in tabara adversa, rivalitatile si frustrarile care mineaza vietile tuturor celor implicati. In plus, pelicula a reunit impecabil, ca de obicei, o artilerie de nume grele: Jack Nicholson, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Mark Wahlberg, Martin Sheen.
n Babel, regia Alejandro Gonzalez Inarritu, este nominalizat la sapte categorii: cel mai bun film, cea mai buna regie, cel mai bun scenariu original, cea mai buna actrita in rol secundar - Adriana Barraza, cea mai buna actrita in rol secundar - Rinko Kikuchi, cel mai bun montaj, cea mai buna coloana sonora.
Daca un film ii poate tine piept lui The Departed in aceasta competitie, acesta este cutremuratorul aliaj de drama, parabola, poveste de dragoste, meditatie pe tema violentei, urii, instrainarii, hazardului, dar si iubirii si regasirii de sine, pe care Alejandro Gonzalez Inarritu a filmat-o cu nonconformism, dar si cu discretie si subtilitate pe trei continente, punand decoruri, actori, figuranti, rase si civilizatii diferite in slujba unei povesti splendide. Nu doar Globul de Aur pentru cel mai bun film (si celelalte sase nominalizari), trofeul BAFTA pentru muzica lui Gustavo Santaolalla - si alte sase nominalizari, iar aici, selectia in competitia pentru Cesar si cele trei premii de la Cannes ii garanteaza statutul in cursa -, ci si profunzimea si tandretea sa nemasurata, care probabil ii va sensibiliza pe traditionalistii membri ai Academiei.
Unul dintre titlurile care nu au intrat in cursa pentru cel mai bun film, dar care merita mentionat aici este Dreamgirls, un film muzical remarcabil nu prin scenariul sau, scris de Bill Condon, ci prin distributia exceptionala, coloana sonora, costumele si scenografia sa spectaculoasa. Cu trei Globuri de Aur la activ (la categoriile cel mai bun film muzical, cel mai bun actor intr-un rol secundar - Eddie Murphy si cea mai buna actrita in rol secundar - Jennifer Hudson) si numeroase premii in toate competitiile importante ale acestui inceput de an, filmul are opt nominalizari la Oscar, chiar daca nu la sectiunile cele mai importante. Pe 25 martie, vom auzi numele sau nominalizat la categoriile: cel mai bun actor in rol secundar - Eddie Murphy, cea mai buna actrita in rol secundar - Jennifer Hudson, cel mai bun mixaj de sunet, cele mai bune costume, cea mai buna scenografie, plus trei nominalizari pentru trei piese diferite de pe coloana sonora: record in materie de Oscaruri.
Se va dezonora din nou Academia?
Doar dace nu-i va acorda nici de data aceasta Oscarul lui Martin Scorsese. Criticii si fanii au obosit deja de interogatiile anuale starnite de indiferenta Academiei fata de unul dintre cei mai mari regizori ai secolului XX. Lista capodoperelor sale nepremiate pentru regie este suficient de sugestiva: Raging Bull, The Last Temptation of Christ, Goodfellas, The Age of Innocence, Gangs of New York sau The Aviator, ca sa nu mai vorbim despre Taxi Driver, care a fost doar nominalizat la categoria cel mai bun film... De data aceasta insa, chiar daca The Departed nu e cel mai mare film al italo-americanului, toti analistii sunt de acord ca a venit "momentul lui Marty", anticipat si de Globul de Aur si de mai sus-mentionatele premii pentru regie. In plus, cu toata forta sa de-a livra aproape simultan pe ecrane doua pelicule importante, Clint Eastwood va fi probabil omis, fiind premiat recent pentru Million Dollar Baby si Mystic River. Cel mai probabil, Academia il va considera consolat pe mult mai tanarul Alejandro Gonzalez Inarritu cu Premiul pentru cel mai bun film, il va ignora pe britanicul Stephen Frears (nu foarte prizat in America) si il va recompensa, dar tot la o alta categorie, pe Paul Greengrass, care a tulburat America prin United 93, istoria frisonanta a zborului ai carui pasageri s-au sacrificat in septembrie 2001 pentru a salva Pentagonul.
Cel mai bun actor, cea mai mare drama
La aceasta categorie, in ciuda reusitei mai mult decat laudabile a lui Leonardo DiCaprio de-a capta perfect accentul bastinasilor albi din Zimbabwe in Blood Diamond, a tulburatorului profesor dependent de droguri interpretat de Ryan Gosling in Half Nelson si a caldurii speciale cu care Will Smith reda drama tatalui disperat din The Pursuit Of Happyness, pronosticul se apropie vertiginos de 100% in favoarea lui Forest Whitaker, care a obtinut pana acum cam tot ce se poate in materie de trofee pentru portretizarea terifiantului Idi Amin, dictatorul Ugandei, care a ordonat masacre in propria tara, in The Last King of Scotland/ Ultimul rege al Scotiei. Intensitatea si energia cu care masivul actor de culoare si-a construit personajul i-au adus deja BAFTA, Globul de Aur, Premiul Criticilor de Film din Los Angeles, Premiul National Board of Review, Premiul Sindicatului Actorilor Americani si al criticilor de film din Washington. Chiar daca pentru multa lume el pare sa fi aterizat destul de recent in showbiz, are 46 de ani si 63 de filme la activ. A fost Big Harold in Platoon, a jucat in Color of Money si Good Morning, Vietnam, insa primul sau rol de anvergura a fost cel din Bird, unde l-a portretizat pe legendarul jazzman Charlie Parker (rolul i-a adus, in 1988, Premiul pentru interpretare masculina la Cannes si o nominalizare la Globul de Aur). In anii '90, si-a consolidat cota prin rolurile din Pret-a-Porter, Smoke, Phenomenon, Ghost Dog: The Way of the Samurai, Panic Room si Phoone Booth. Toate vocile analistilor in domeniu sustin ca Oscarul i se cuvine pe deplin, iar jocul sau a fost intr-adevar halucinant de bun. Pana privim insa la celelalte nominalizari.
Contracandidatul lui Whitaker este Peter O' Toole, nominalizat pentru exceptionalul, indraznetul, tandrul si emotionantul rol din Venus, unde pune o infinitate de nuante in personajul batranului actor care traieste o stranie poveste de dragoste-initiere-protectie alaturi de o adolescenta careia ii administreaza cu gingasie sfaturi ce combina citate din Shakespeare si experiente bahice. Situat, in 2006, de catre prestigioasa revista Premiere pe locul intai in topul celor mai impresionanti actori ai tuturor timpurilor, pentru rolul sau din Lawrence al Arabiei, Peter O'Toole a jucat in 80 de filme (si mai are patru in proiect), a fost nominalizat de opt ori la Oscar (pentru Lawrence al Arabiei, Becket, Leul in iarna, Goodbye, Mr. Chips, The Ruling Class, The Stunt Man, My Favorite Year), iar in 2003 Academia l-a recompensat cu un premiu pentru intreaga cariera, pe care a fost pe punctul de a-l refuza. "Always a bridesmaid, never a bride my foot! (Intotdeauna domnisoara de onoare, dar niciodata mireasa!)", a exclamat el atunci, cu amara ironie. In 1976, actorul a fost diagnosticat cu cancer la stomac, a fost operat de urgenta si i s-au rezectat o parte din stomac si intestine. In anul urmator, o serioasa afectiune a sangelui i-a agravat starea, impiedicandu-l sa joace o perioada, insa in 1978 a revenit pe ecrane. Unii spun ca actorul care a jucat, in cariera sa, doi regi, doi imparati, un print, un presedinte si cativa lorzi ne ofera in Venus cea mai impresionanta interpretare a sa, iar altii ca Academia ar fi datoare sa-l onoreze macar in al doisprezecelea ceas, cum s-a intamplat anul trecut cu neuitatul Robert Altman...
Ceai la regina
Dupa ce initial a refuzat sa priveasca transpunerea pe ecran a recentei sale drame de familie, regina Angliei a invitat-o la ceai, la Buckingham, pe actrita Helen Mirren. Este cea mai graitoare recunoastere pe care o putea primi impecabila actrita, pentru care toata lumea garanteaza ca va lua acasa statueta aurita si despre care s-a spus ca nu a jucat-o pe regina, ci ca a egalat-o in noblete. In plus, cum Academia adora scufundarea actorilor in contre-emploi-uri, abordarea de catre Mirren a unui personaj cu morga si nu cu sexualitate dezinhibata, cum e obisnuita sa joace, ii va aduce actritei o bila alba. In ciuda competitoarelor la fel de stralucite (Penelope Cruz, superba in Volver, omis insa de la nominalizarea pentru cel mai bun film strain, Meryl Streep, magistrala, dar intr-un rol minor fata de capacitatile sale, in The Devil Wears Prada, Kate Winslet, subtila, dar nu detasata de intreaga distributie, in Little Children si Judi Dench, o alta figura de exceptie a teatrului si filmului britanice, care va absenta de la Oscaruri din cauza unei operatii la genunchi si care a comentat, ironic-elegant, ca, de data aceasta, va simti la propriu urarea obisnuita de succes in lumea teatrului anglo-saxon: "Break a leg/ Sa-ti frangi un picior!" si ca, de altfel, e sigura ca Helen va lua premiul), interpreta reginei nu va avea rivala.
Nu exista rol mic
Este sentinta cea mai adecvata rolurilor secundare memorabile, iar favorita din acest an este, pe merit, debutanta Jennifer Hudson din Dreamgirls. Nu doar ascensiunea ei reala a impresionat (si-a incercat sansa la popularul concurs American Idol, un fel de Megastar american, iar locul intai a adus-o drept la Hollywood), fiind o poveste "ca-n filme", ci vocea puternica, siguranta si charisma, care, in ciuda tracului debutului, dovedesc un talent nativ imposibil de trecut cu vederea. Tot Dreamgirls furnizeaza si candidatul preferat pentru categoria cel mai bun rol secundar masculin, Eddie Murphy, care, dupa o destul de indelungata letargie, izbucneste pe ecrane intr-un rol total atipic, combinand drama cu exhibitionismul, tristetea cu impertinenta, insolenta cu amaraciunea infrangerii (desi Mark Wahlberg are in The Departed o aparitie care nu se uita usor, stralucind intr-o distributie sclipitoare).
Spectaculoasa si deja controversata, mult anticipata si ofertanta prin veritabilele sale recitaluri artistice, competitia din acest an se anunta palpitanta, pasionala, in mare masura imprevizibila, injectata cu dinamism (realizatorii au redus la minimum fadele discursuri de multumire) si foarte, foarte stransa. Daca adaugam distinctia asigurata de o prezentatoare stilata si degajata precum Ellen DeGeneres, traditionala defilare plina de stralucire si senzualitate de pe covorul rosu si numele mari aflate in competitie, a 79-a editie a Oscarurilor se anunta de nepierdut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
