Aproape o jumătate de viaţă trăită în Italia, dar el spune că este un poet român. Din cele 6 cărţi publicate, patru sunt scrise în italiană, una este bilingvă (italiană – romană) şi doar ultima este publicată numai în limba româna. Nebăgat în seamă de critica literară din România, dar are mai multe premii câştigate în Italia, iar poeziile lui au milioane de vizualizări pe internet. Necunoscut în România, dar iubit în Diaspora, într-atât încât poeziile lui la adresa politicienilor români au stat la baza „răzmeriţei” Diasporei de la alegerile prezidenţiale din noiembrie trecut. El este Viorel Boldiş – Poetul Diasporei.
– Aţi plecat în Italia, unde v-aţi şi stabilit, în 1995. Aţi declarat că aţi plecat din dezamăgire şi din instinct de supravieţuire. Ştiu că sunteţi la curent cu evoluţiile din viaţa românească, anul trecut, după alegeri, aţi publicat un poem foarte dur la adresa oamenilor politici de la Bucureşti care i-au împiedicat pe românii aflaţi în străinătate să voteze. Astăzi, dacă aţi mai trăi în România, aţi face la fel ca în 1995?
– Dezamăgirea? Da, era mare, ţinând cont că şi eu „am făcut Revoluţia”. Aveam 23 de ani în '89 şi toate aşteptările pe care le aveam, toate schimbările în care speram nu s-au produs, iar dacă s-au produs, nu au fost conforme cu aşteptările mele. Instinctul de supravieţuire a intervenit în urma unor ameninţări. Încă mai credeam pe atunci că se poate face carieră în presa scrisă având principii şi scriind fără frică. Mă rog, am fost dezamăgit şi a trebuit să „dispar”.
Poemele mele dure la adresa clasei politice din România sunt mai multe, nu doar unul. Ştiu că unele dintre ele au fost citite la cozile care s-au format la secţiile de votare din noiembrie trecut. Câteva dintre aceste poezii au în internet milioane de vizualizări. Este un lucru extraordinar, surprinzător pentru nişte poezii ale unui poet aproape necunoscut în România. Asta cred că ar trebui să le dea de gândit aşa-zişilor politicieni români.
– De ce aţi ales să vă stabiliţi la Brescia?
– Aveam o hârtie în buzunar pe care scria un nume şi o adresă din Brescia. Era adresa unui prieten care se oferise să mă găzduiască o vreme. Am ajuns acolo după miezul nopţii şi am dat peste cimitirul oraşului! A doua zi am plecat la Milano, unde am locuit aproape un an, apoi soarta a făcut să mă reîntorc la Brescia.
– Când şi cum aţi început să scrieţi poezie?
– Nu ştiu dacă aş avea curajul să răspund sincer la această întrebare, dacă nu aş avea încă unele caiete cu primele mele „poezii”: scriu poezie din momentul în care am învăţat să scriu, adică de la 6 - 7 ani. Acuma râd copios când, cuprins de nostalgie, mă mai uit peste ele.
– Scrieţi poezie la fel de uşor şi de bine în română şi în italiană. Dar în care limbă preferaţi s-o faceţi?
– Oh, fără umbră de îndoială în limba mea, adică în limba romană. Limba poetului este limba în care se naşte, limba în care spune pentru prima dată „mama”, limba în care va spune mai târziu „te iubesc”, limba în care vorbeşte cu prietenii sau se ceartă cu prietenii, limba în care va citi primele cărţi, limba în care va înjura... Că mai târziu împrejurările (sau poate fi chiar alegerea) îl vor „obliga” să scrie şi într-o altă limbă, asta nu schimbă cu nimic maternitatea limbii poetului. Iubesc limba italiană, dar şi cele mai frumoase poezii pe care le-am scris în slova ei, nu sunt altceva decât fructe crescute pe un pom sădit într-o ţară numită România. Da, cred că pot să spun asta: în cazul meu limba italiană este un altoi.
Poezia este ca şi cei „şapte ani de acasă”. Dacă îi ai, chiar şi atunci când vei fi plecat departe de casa ta şi vei da dovadă de bună creştere, asta se va datora numai şi numai celor „şapte ani de acasă”
– Vă socotiţi un scriitor italo-român sau român? Care e condiţia scriitorului român în Italia, care continuă să scrie şi în româneşte?
– Cel puţin din punct de vedere bibliografic cred că este corect să spun că sunt un scriitor italo - român, văzând că majoritatea cărţilor pe care le-am scris sunt (deocamdată) în limba italiană. Dar dvs m-aţi întrebat cum mă socotesc eu. Ei bine, eu mă socotesc un poet român care scrie şi în italiană. Repet, pentru că ţin mult să se ştie asta: eu scriu în româneşte şi mai scriu „şi în italiană”.
– Aţi declarat cu o formulă admirabilă că „sunteţi musafir în alte limbi” („Sunt musafir în alte limbi,/ căci doar în limba mea mă regăsesc.” – spuneţi într-unul din poemele dvs). Puteţi elabora?
– Cred că am anticipat deja răspunsul la această întrebare. Dar vreau să mai adaug ceva: văzând că aţi folosit doua versuri din poemul „În limba mea”, o să vă răspund cu un alt poem inspirat de un dialog real avut cu un alt poet italian. Poemul este acesta:
Amore e sesso con le mie due patrie
E che ho incontrato il mio amico Mario
e mi dice
perché ma perché
ti chiami ancora poeta romeno
se scrivi i tuoi versi in italiano?
E mi dice
perché ma perché
continui ancora a parlare di quel tuo paese?
Perché ma perché
non ti stacchi una volta per tutte
e tagli quel tuo cordone ombelicale?
E che mi andava di risponderli
perché ma perché
non ti fai i cazzi tuoi?
ma ben educato come sono gli ho risposto
cazzo Mario sono un fottuto poeta innamorato
della mia bella ma tormentata patria.
Ma tu l'Italia l'ami?
mi chiese lui
con fare serio e o sole mio nel suo sguardo.
E se l'ami come l'ami, come fai ad amare
due patrie e due lingue?
E che mi andava di risponderli
perché ma perché
sei così angusto?
ma ben educato come sono gli ho risposto
cazzo Mario sono un poeta di larghe vedute io
e con la mia di Romania
faccio l'amore come con l'amata
e con la tua e la mia d'Italia
faccio sesso come con l'amante.
E che Mario si fermò per un'istante
e con fare serio e o sole mio nel suo sguardo
mi dice
mi fai pure cornuto ma ti voglio bene lo stesso.
E che quasi mi viene di chiedere la cittadinanza adesso.
Dragoste si sex cu cele două patrii ale mele
Mă-ntâlnesc într-o zi cu prietenul meu Mario
şi-mi zice ăsta
de ce dar de ce
spui ca eşti poet român
dacă tu scrii în italiană?
şi-mi zice
de ce dar de ce
continui să tot vorbeşti atâta de ţara aia a ta?
De ce dar de ce
nu te rupi odată pentru totdeauna
şi nu-ţi tai cordonul ăla ombilical?
Mai că-mi venea să-i răspund
de ce dar de ce
nu-ţi vezi tu de treaba ta?
dar bine crescut cum sunt i-am răspuns
mă Mario sunt un futut de poet îndrăgostit
de frumoasa şi chinuita mea ţară.
Dar tu Italia o iubeşti?
îmi zice el
cu mutră serioasă şi o sole mio în privire.
Şi dacă o iubeşti cum o iubeşti
cum faci tu mă să iubeşti
două patrii şi două limbi?
Mai că-mi venea să-i răspund
de ce dar de ce
eşti atâta de închis?
dar bine crescut cum sunt i-am răspuns
mă Mario eu sunt un poet cu mintea deschisă
şi cu România mea
fac dragoste ca şi cu iubita
iar cu Italia ta dar şi a mea
fac sex ca şi cu amanta.
Mario înţepeni pentru o clipă
apoi cu mutră serioasă şi o sole mio în privire
îmi zice
văd că-mi pui şi coarne dar eu oricum ţin la tine mă poet de România!
Acuma vedeţi voi mai că-mi vine să le cer cetăţenia!
- Aţi câştigat mai multe premii literare pentru cărţile dvs de poezie sau pentru copii. V-au influenţat în vreun fel cariera, v-au ajutat, v-au făcut mai cunoscut?
– Unele dintre ele, da. De exemplu Premiul Eks&tra, care era cel mai important premiu pentru scriitorii proveniţi dintr-o altă limbă, mi-a permis să-mi public primul volum de poezie şi de fapt m-a făcut cunoscut în Italia. Dar, în general, premiile „mari” sunt făcute ca să fie câştigate de către „poeţii intelectuali” adică cei cu CV academic. Poate şi de aceea distanţa dintre cititorii obişnuiţi de poezie şi cei mai premiaţi poeţi contemporani (fie ei romani sau italieni) este extrem de mare. Dar asta este o altă poveste!
– Cum aţi ajuns să faceţi parte din grupul Editurii Rediviva?
– Deoarece colaboram deja cu cei de la Centrul cultural italo-român din Milano, organizasem deja multe evenimente culturale împreună. Când mi-au cerut să mă ocup de colecţia de poezie, nu puteam să refuz, chiar dacă munca era voluntară şi timpul meu foarte limitat.
– În luna mai, aţi fost, împreună cu alţi membri ai Editurii Rediviva, la Bucureşti, v-aţi prezentat ultimele volume de versuri. Publicul român v-a întâmpinat cum v-aţi aşteptat?
– Trebuie să vă mărturisesc că în ultimii doi ani am fost de câteva ori în România să-mi prezint cărţile sau invitat la diferite evenimente culturale şi întotdeauna am fost foarte surprins de primirea pe care am avut-o din partea publicului. Spun asta deoarece toate cărţile mele sunt publicate în Italia, în România nu se găseşte în librării nici măcar una. Nu acelaşi lucru pot să spun despre critica literară din România, pentru care aproape nu exist. Dar aceasta este cea mai din urmă problema a mea! Eu nu scriu pentru critici, nici pentru ceilalţi poeţi, nici pentru premii, eu scriu pentru cei care încă mai cred că poezia este şi trebuie să fie a tuturor, nu doar a unor snobi care scriu şi se citesc şi-şi dau premii între ei. Gloria literară dată de către critică este pe cât de efemeră, pe atât de falsă. De un milion de ori mai mult prefer emoţiile şi luminiţele din ochii celor care-mi citesc sau mă ascultă când îmi recit poeziile.
– Vă veţi mai întoarce în România?
– Nu, pentru că de fapt nu am plecat niciodată de acolo. În celelalte locuri din lume pot să folosesc toate verbele, mai puţin unul: „a fi” – acesta este rezervat doar României.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels