Ziarul de Duminică

Vişinescu n-ar trebui lăsat să treacă de la sine/ de Lucian Vasilescu

Vişinescu n-ar trebui lăsat să treacă de la sine/ de...

Autor: Lucian Vasilescu

16.08.2013, 00:08 386

A trecut aproape un sfert de veac de când persoane ca Vişinescu ar fi trebuit aduse în faţa justiţiei. La cârma puterilor din stat s-au perindat, în aceşti aporape 25 de ani, oameni şi partide aparţinând întregului spectru politic. Niciunul dintre aceşti oameni şi niciunul dintre partide nu l-a deranjat, până acum, pe Vişinescu. Nici pe „colegii” lui. Care, între timp, au îmbătrânit liniştiţi. E foarte posibil ca acest Vişinescu să fie un personaj emblematic pentru categoria socio-profesională din care a făcut parte. Spun asta pentru că l-am văzut la televizor dând cu pumnul, la aproape 90 de ani, iar gestul de a da cu pumnul este unul reflex, un gest îndelung exersat. Un personaj oarecare, agasat, nervos, încolţit, îmbrânceşte, înjură, scuipă sau fuge. Cu pumnul dau numai cei care au mai dat. Şi mai mult decât atât, dau cu pumnul cei care n-au primit pumni în schimb. Vişinescu, e limpede, a dat mulţi pumni la viaţa lui. Şi încă a mai fost şi plătit şi răsplătit pentru asta. Firesc este să dea socoteală pentru pumnii pe care i-a dat. Firesc ar fi ca justiţia să-l condamne. Nu să-l arunce în puşcărie e important ci să-i dea verdictul „vinovat”. Asta cât mai e timp, pentru că Vişinescu nu mai are prea mult. Dacă va începe vreodată urmărirea penală şi apoi procesul acestuia, ar fi primul semn că am rupt-o, definitiv, cu trecutul. Dacă nu, va fi aşa cum ştim, ca şi până acum, când mâinile se spală una pe alta.

Timpul le aranjează, el, pe toate – se spune. Relele vin şi se duc. Zic, însă, că Vişinescu şi ai lui n-ar trebui lăsaţi să treacă de la sine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO