Mi-am adus aminte brusc, imediat dupa tragedia din Virginia, de cantecul invatat la gradinita acum o jumatate de secol: "Eu sunt Wu Wing al tau cel mic/ Mi-e foame si mi-e frig". Facea parte probabil din arsenalul de cantece al acelei perioade postbelice cand ideologizarea fragedelor fiinte de 3-4 ani era obligatie de stat.
Si uite ca, dupa atata amar de vreme, dintr-o cuta a memoriei cantecul micului coreean a iesit la lumina, odata cu imaginile de cosmar difuzate pe toate posturile de televiziune ale acestei lumi moderne si supertehnologizate, clipurile facute de insusi autorul masacrului, filele de jurnal, marturisirile acestui Wu Wing american al zilelor noastre. Toate incrancenate, toate scarbite de o realitate careia nu i s-a putut integra, toate pline de o ura clocotitoare, care a debordat intr-o zi de aprilie a anului de gratie 2007.
Sunt sigura ca cei 15 ani (din 23, cati avea) petrecuti in America impreuna cu parintii nu l-au ajutat sa se apropie de visul american. Sunt sigura ca tanarul killer nu suferea nici de foame, nici de frig, precum eroul din cantecul de acum 50 de ani.
Toata lumea e consternata, in frunte cu parintii ucigasului, persoane de tot respectul, care s-au mutat in America tocmai ca sa le dea copiilor lor mai multe posibilitati de realizare in viata. Ce le-or fi povestit oare odraslelor atunci cand le-au dezvaluit ca vor pleca acolo, departe? In ce culori roz or fi descris America? Ce uriase deziluzii o fi suferit acest tanar care, timp de cateva ore bune, a masacrat 32 de fiinte fara nicio vina? Ca pe lumea asta sunt uriase nedreptati e stiut de toti, ca unii au sanse mai mari decat altii, ca viata e complicata si nu urmeaza totdeauna regulile fair-play-ului sunt lucruri aproape asumate.
Ca familia si scoala nu mai au acea legatura cu copiii care sa permita o comunicare profunda si asiguratoare e iarasi un fapt ce tine de prezentul nostru grabit si superficial. Adolescentii frustrati devin adulti frustrati. Totul e sa nu puna mana pe o arma, fie ca ea se cheama pistol, mitraliera sau, si mai rau, putere politica.
Mai devreme sau mai tarziu, frustratii fac crime. Depinde de ce tip de arma le cade in mana si ce "campus" au in apropiere. Cineva spunea ca tanarul ucigas americano-coreean ar putea fi subiect de roman. Nu cred, nu e, din pacate, singurul. Ar putea fi subiect de lucrari stiintifice. Din ce domeniu? Pai aici e aici. Ca sunt multe domenii care ar avea legatura cu intamplarea. De la psihologie la sociologie, de la medicina la politica. Umbla printre noi, peste tot in lumea asta mare, tot felul de inadaptati, pe care nu-i intelegem si care, la randul lor, nu vor sa inteleaga decat foarte putin. Visul, american - sau de orice nationalitate ar fi - naste, de multe ori, monstri de toate varstele. Si acestora nu le e nici foame, nici frig.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
