Ziarul de Duminică

Vittorio Holtier între pictură şi scenografie/ de dr. Luminiţa Batali

Vittorio Holtier între pictură şi scenografie/ de dr. Luminiţa Batali

GALERIE FOTO

Autor: Luminita Batali

26.10.2012, 00:02 305

Fundaţia Lowendal oferă un admirabil sanctuar dedicat artei, artiştilor şi scenografiei în societatea românească, aşa cum e ea. În lumea noastră nu e puţin lucru să afirmi constant, cu deplină generozitate şi viziune, demnitatea şi importanţa fundamentală a artistului în plăsmuirea continuă a sufletului civilizaţiei. Până la urmă, prin astfel de demersuri nobile, susţinute, publicul, însetat poate şi de lucruri de calitate, nu numai de larma distructivă a televiziunilor suburbane, descoperă că există o alternativă benefică la vîrtejul gălăgios, iar afirmarea constantă a valorii, de fapt, inestimabile a artistului pentru societate, pe care, prin evenimentele sale, Fundaţia Lowendal o susţine, se va impune în conştiinţa publicului.

De mult nu se mai aude în spaţiul criticii de artă conceptul estetic, forjat de filosofia clasică a Antichităţii, şi anume acela de catharsis. Primul lucru care, mărturisesc, m-a emoţionat imens cînd m-am reîntâlnit, prin această expoziţie*, cu pictura lui Vittorio Holtier, a fost sentimentul că ne aflăm în faţa unei priviri fine, care, paradoxal, ne ridică cu formidabilă forţă din contingent (exact pe principiul catharsisului), privire pe care am mai întâlnit-o în pictura românească numai la Luchian. La expoziţia artistului de la Kalinderu, din 2005, am avut prima dată acest sentiment, de înrudire nu tehnică, deloc, ci profund spirituală, şi, în emisiunea pe care am dedicat-o expoziţiei la Radio România Cultural, spuneam "cred că de la Luchian nu am mai văzut în pictura românească aşa o surprindere vie a jocului luminii între frunze, aşa o notare delicată şi viguroasă, afirmată a naturii. Cred că avem în faţă, în acea lucrare a lui Vittorio Holtier, o izbucnire a laturii de pictor, pe care adesea omul de teatru trebuie să o pună în slujba altui ţel decât pictura, chiar dacă pentru o izbândă estetică la fel de mare".

Acum, Vittorio Holtier ne invită în faţa unei expoziţii în primul rând de pictură, care se structurează, credem, pe trei mari teme. Natura, peisajele şi florile, apoi interioarele româneşti, teme ce se adapă din, dar şi continuă magistral izvorul viu al marii arte româneşti, acela descoperit de Luchian şi maeştrii picturii noastre interbelice pe de-o parte, iar pe de alta, pictura abstractă care instaurează un alt registru vizual. Însă vorbim de o pictură armonică gestual şi cromatic cu celelalte opere, lucrările abstracte izvorăsc oarecum din ele şi se întorc la ele, şi credem că resorturile ei sînt meditative şi ţin de filosofia artistului, de o economie, o poietică a creativităţii. Şi anume, poate, după ce am explorat cu insaţiabilitate vibraţiile luminii, argintiul frunzişurilor, sufletul naturii în mii de chipuri, mă întorc spre structură, principii şi gest.

Şi în scenografie (mă gândesc la "Gaiţele" de la Odeon de acum cîţiva ani), şi în anumite fotografii, studii pentru filme dar şi în pictură, apare covorul românesc, interiorul românesc popular. Surprinzător dar semnificativ, cu un mesaj de genul ... àbon entendeur... artistul, un virtuoz al perspectivei şi al construcţiilor arhitecturale, în lucrările de grafică cu interioare, le reprezintă în coordonatele desenului naiv (acel "naiv" reinventat de modernişti ca o profundă afirmaţie despre lume), unde mobilierul de exemplu nu mai ţine cont de liniile de fugă, iar culorile, luminoase, respiră o deplină linişte. Există în aceste lucrări acea cuminţenie originarăa artei populare româneşti, redefinită de Brâncuşi şi de Matisse (în omagiul său adus acestei arte "La Blouse roumaine"), apreciată de Le Corbusier, invadată în prezent până la irecognoscibil de kitsch, dar nu este vorba aici numai de reamintirea acestor profunde valori, constitutive ale plămadei uitate a ethosului românesc, ci şi de o invitaţie la a redescoperi, măcar în spaţiul unei expoziţii, semnificaţia unei anume naivităţi şi a purităţii.

Înainte de a ne referi la scenografie, dedicăm un moment simfoniei muşcatelor. Ne ajutăm în acest caz de o paralelă din istoria artei, de "Les Nymphéas" ai lui Monet, care, în peste două sute de picturi relua tema nuferilor, a cerului şi apelor. Despre acestea, despre muşcate, despre o floare şi ea cuminte, aproape anodină şi atât de cotidiană, nu dorim să notăm decât cât de mult ne învaţă să privim, să simţim, aceste picturi care, într-o cromatică restrânsă, sunt fiecare o bijuterie care afirmă, în acelaşi timp, timbrul unic pictural, al unui mare pictor contemporan şi stilul său.

Remarcam în studiul pe care i l-am dedicat artistului în "Observator Cultural" în 2002, în legătură cu spectacolul Regele Lear de la Teatrul Bulandra, că Vittorio Holtier are harul de a plăsmui un simbol puternic, central, o metaforă scenografică care sondează adânc în misterul piesei, dar care, ca şi în crezul lui Blaga "eu nu strivesc corola de minuni a lumii" , prin a-l aduce la suprafaţă îl arată ochilor noştri îmbogăţit, nu sărăcit prin această aducere la lumină. Unul din părinţii scenografiei moderne, Gordon Craig, în "Despre arta teatrului" dedică pagini întregi bunei plăsmuiri, din punct de vedere scenografic, a piesei Macbeth. El vorbea despre stîncă drept element central scenografic şi dezvolta ideea fermecător. De atunci nu am întîlnit cred o imagine mai tulburătoare, o metaforă scenografică mai plină de forţă şi idee teatrală, care plonjează adînc în gîndirea lui Shakespeare, precum rădăcinile uriaşe surmontate de un castel, ca o metaforă a puterii contaminate de rău, ca în schiţele lui Vittorio Holtier pentru Macbeth pe care le putem vedea în partea a doua a expoziţiei, de la etaj.

Un gând despre fotografii. Ele toate sînt lecţii de a vedea, pline de farmec şi de poezie şi toată această bogăţie creatoare m-a făcut să sper, că, dacă nu va fi un alt autor mai harnic între timp, aş dori să am onoarea de a scrie o monografie despre artist, pe linia inaugurată de maestrul Ion Cazaban.

În încheiere am dori să aducem un omagiu doamnei Holtier, al cărei ochi plastic, curatorial, a contribuit din plin la farmecul acestei expoziţii.

*) Vittorio Holtier, "Pictură-scenografie", 18 octombrie-7 noiembrie 2012, Fundaţia Lowendal, Pţa Gh. Cantacuzino nr. 1, sector 2 Bucureşti

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO