Actrita Ileana Iordache-Streinu, fiica marelui critic literar, poet si traducator Vladimir Streinu, a acceptat sa colaboreze cu noi intr-o exceptionala intreprindere de suflet si de cultura: evocarea vietii tatalui si portretizarea unuia dintre cei mai importanti oameni de cultura si universitari ai perioadei interbelice. Dramatismul confesiunilor ce urmeaza va creste in intensitate de la un episod la altul. (Marcela Gheorghiu)
Bunicul celui care avea sa devina carturarul Vladimir Streinu se numea Iordan Dragne. Nu se stie de ce si cand prenumele de Iordan s-a transformat in Iordache, apoi s-a inversat si astfel, in actele de stare civila, cei doi fii ai sai, Serban si Ion, au fost inscrisi ca fii ai lui Dragne Iordache.
Serban Iordache (tatal lui Vladimir Streinu) mostenise o parte dintre pamanturile agonisite de catre tatal sau intre anii 1850-1882, toate intarite prin inscrisuri si "zapise", majoritatea in litere chirilice. Era un taran cu stare din satul Teiu din Vale cand si-a furat mireasa, pe Neacsa zisa si Leanca Dumitrascu, din satul apropiat Negrasi, din neam de preoti si de invatatori. De la aceasta viitoare bunica a mea, inalta, bruna, cu trasaturi frumoase dar aspre de munteanca (transmise tuturor copiilor, dar mai ales celor doi baieti, Anton si Nicolae - tatal meu) am auzit eu pentru prima oara ca Tara Romaneasca a fost data ca zestre Maicii Domnului de catre Cel Atotputernic.
Veteran la 17 ani
De cate ori imi amintesc de bunicii mei paterni, ii regasesc intotdeauna in frumoasele lor costume argesene, asa cum au fost infatisati in pictura votiva a bisericii ridicate de Serban Iordache in satul Teiu din Vale, sat in care s-a nascut Nicolae Iordache (Vladimir Streinu), conform pisaniei, in semn de multumire fata de Cel Puternic, care i-a ingaduit sa se intoarca din Moldova la sfarsitul primului razboi cu cei doi fii ai sai intregi si sanatosi. Amandoi baietii fusesera dati voluntari prin vointa si constiinta datoriei fata de tara a parintelui lor si amandoi luptasera efectiv, de pe "pozitii", cu rusii.
Tatal meu avea pe atunci putin peste 14 ani, iar la sfarsitul conflagratiei, la nici 17 ani, a fost declarat "veteran de razboi" cu grad de sergent.
Vladimir Streinu (Nicolae Iordache) s-a nascut joi 23 mai 1902, in ziua Inaltarii Domnului. Era al patrulea copil din cei cinci ramasi in viata pe care Serban si Neacsa i-au avut impreuna. Toti cei cinci copii s-au nascut in "casele vechi", asezate langa malul unei ape firave, Mozacul, ce impartea satul in doua si care, dupa ploile puternice ale miezului de vara, se "umfla", pricinuind intotdeauna mari pagube.
Am apucat si eu acele "case vechi". Schita lor facuta de mama mea, Elena Iordache-Streinu, autoarea romanului "Pauna si copiii ei", se afla in modesta Casa Memoriala "Vladimir Streinu", din comuna Teiu. Erau cladite intr-un stil specific spatiului argesean, numai din lemn si lut varuit, dimensiunile erau neobisnuite, fiind un mare patrat inalt, care la jumatate era cuprins de un cerdac de lemn intunecat de timp, asemeni unui brau, iar nenumatratele lui ferestre de pe toate cele patru laturi, cu ochiuri de geam mici si in forma de cruce, sugerau ornamentele de pe tesaturile zonale.
Partea de sub cerdac a "caselor" ascundea in adancul ei marele beci, in care se gaseau toate cele necesare unei gospodarii instarite si unde istoria povestita a familiei aseaza pe fundul vaselor de lut sau in butoaiele pline cu diverse produse aurul pe care atat l-au cautat in 1949 cei ce l-au batut si schingiuit pe Serban Iordache, batranul de peste 80 de ani. Taranul acesta bogat, caruia i se mai spunea si "Voda Serban", sau "al batran" pentru marea lui intelepciune si care nu avea decat cateva clase, si-a trimis copiii la scoli inalte, fetele la pensioane la Bucuresti, iar baietii, Anton si Nicu (Vladimir Streinu), dupa scoala primara facuta in satul natal si dupa absolvirea Liceului "I.C. Bratianu" din Pitesti, la facultatile de ei alese.
Drum fara intoarcere
Fara sa fi existat efectiv o ruptura intre Vladimir Streinu si tatal sau - dovada actul de partaj testamentar, facut in mod egal tuturor copiilor sai -, nu exista indoiala ca Serban Iordache a regretat faptul ca al doilea fiu al sau si-a ales un drum care nu-l mai putea intoarce in satul natal.
Drumul fusese ales de mult. Mai intai de catre copilul de doar cinci ani, care si-a rugat parintele sa-l lase sa mearga la scoala cu fratele cel mare, apoi de tanarul voluntar care, in timpul razboiului, la Botosani, a infiintat un grup literar, mai apoi de elevul care a fost ales presedintele Societatii Culturale "Junimea" a Liceului "I.C. Bratianu" din Pitesti si, in cele din urma, de cel ce a optat pentru Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Cand si unde, ce date naturale, cate acumulari s-au putut face in acel copil de doar cinci ani, in prea tanarul voluntar de razboi, inalt cat pusca de pe umar, in studentul cu mers drept, cu ochi cercetatori si cu aceeasi frumusete aspra ca a mamei sale?
Cel tanar, cel ferice
Universul cultural in care patrunde studentul Nicolae Iordache - oferit de marile biblioteci din Capitala si de numeroasele reviste de specialitate - era consolidat de marii profesori din epoca, de care el si toata generatia lui, viitorii lui mari prieteni, a beneficiat: Mihail Dragomirescu, Vasile Parvan, Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Simion Mehedinti, Ovid Densusianu si inca alti multi ilustri profesori ai Universitatii bucurestene. Toti au contribuit direct sau indirect la formarea celui care acum isi hotrarase si cele trei directii ale drumului ales: poezia, critica literara si traducerile. Unora dintre profesori, in deplina sa maturitate, Vladimir Streinu le-a dedicat pagini de analiza remarcabile, dar si pline de vibrante accente de recunostinta.
In portretul facut peste ani profesorului de literatura si criticului literar Mihail Dragomirescu se va regasi si regretul fostului student care, cu "indrazneli pe care numai tineretea cea mai neretinuta le poate avea", l-a necajit de atatea ori pe marele si bunul sau profesor, contrazicandu-l vehement si intransigent, in furtunoase exercitii orale la seminarii sau la sedintele Institutului de Literatura.
Incheierea si desavarsirea procesului sau de formare se face insa in spatiul benefic de la "Sburatorul", cenaclu si revista, in ambianta intelectuala patronata de E. Lovinescu. Despre cel pe care l-a considerat a fi "ilustrul decan al criticii romane contemporane", scria in portretul facut cu prilejul implinirii a saizeci de ani de viata: "Tot ce voi putea face pana la sfarsitul carierei mele de critic literar se va intemeia... pe fundamentele asternute in constiinta mea de indoitul exemplu al vietii si al carierei Dlui E. Lovinescu".
In anii primei sale tinereti, Vladimir Streinu era deja un nume, o personalitate literara, cu un verb aprig dar exact, un poet recunoscut, publicand in mai toate revistele timpului, mai ales la "Sburatorul literar", unde a fost la un moment dat si redactor si, conform unei scrisori a mamei mele catre parintii ei, chiar "sponsor" al revistei, alaturi de E. Lovinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Valjan, R. Ortiz, contribuind cu o mie de lei.
Aceasta perioada corespunzatoare anilor de studentie ai tanarului Vladimir Streinu a fost un moment fericit din istoria culturii noastre nationale, cand unei grupari compacte de straluciti profesori i-a corespuns o nu mai putin stralucita generatie de studenti, viitori mari scriitori, critici, poeti, dramaturgi, filosofi, istorici, matematicieni, cu totii - profesori si studenti - incununand parca in plan spiritual implinirea marelui ideal al Unirii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
