• Leu / EUR4.7274
  • Leu / GBP5.1683
  • Leu / USD4.2601
Ziarul de Duminică

Vorba lui Engels

21 dec 2004 31



In comparatie nu doar cu marile capitale europene, ci si cu acelea medii sau (mai) mici, Bucurestiul are un numar infim de teatre. Pe deasupra, numarul spectacolelor noi care se produc in fiecare stagiune in aceste institutii este, si el, mic: o scena care da la iveala sase-sapte noutati intr-un an teatral face figura de exceptie. Desigur, exceptia nu garanteaza excelenta. Ramane fapt, totusi, ca exista teatre care, fara a beneficia de vreo speciala atentie din partea zeilor finantatori, le intrec in harnicie pe favoritele "ordonatorului de credite".



In traducere libera: desi nu capata o subventie mai "grasa", Teatrul "Nottara", de exemplu, cu doua sali, scoate pe stagiune un numar dublu de premiere fata de Teatrul "Bulandra", de exemplu, tot cu doua sali. Asta nu inseamna ca (toate) spectacolele de la "Nottara" sunt mai bune ori, macar, la fel de bune ca (toate) spectacolele de la "Bulandra". Dar, daca parintii materialismului dialectic vor fi avut dreptate macar intr-o singura formulare, poate ca din acumularea cantitativa se va naste, intr-o zi, si saltul calitativ. Mai stii?



Deocamdata, Teatrul "Nottara" a mai acumulat doua premiere. Cea dintai este, de fapt, o co-productie cu teatrul din Buzau: Capul de ratoi de George Ciprian, "patronul" institutiei buzoiene. G. Ciprian (1883-1968) a ramas in istoria teatrului romanesc ca actor si autor, desi opera sa dramatica a trezit suspiciuni in privinta paternitatii, cele doua piese importante - Omul cu martoaga (1928) si Capul de ratoi (1940) - nefiind insotite decat de vreo doua altele, frapant inferioare. In plus, stransa prietenie a autorului cu suprarealistul Urmuz, mort (prin sinucidere) in 1923, a adancit banuielile de... imprumut. Capul de ratoi e o piesa stranie, singulara, in dramaturgia romaneasca, prin subiect si stil: patru prieteni - Cirivis, Macferlan, Balalau si Pentagon - incearca sa traiasca nonconformist (de pilda, locuind intr-un copac) intr-o societate hiperconformista. In sunetul replicilor, expresionismul anilor '20-'30 se lasa usor recunoscut, "adulterat" insa de o constanta adiere suprarealista. Totodata moderna si anacronica, statica si dinamica, piesa e foarte greu de pus in scena; prin 1970, o montare a lui David Esrig, la Comedie, a fost, se pare, un esec. Razvan Dinca, tanar regizor si director al teatrului din Buzau, a dorit, dupa toate aparentele, sa puna in scena nu doar textul ca atare, ci si istoria lui (de pilda, finalul sugereaza sinuciderea lui Cirivis, personaj reprezentandu-l, conform dramaturgului, chiar pe Urmuz) si sa le confere eroilor statut de simbol. Rezultatul este insa ca fermecatorii vagabonzi devin un soi de comentatori morocanosi ai realitatii din jur care, prin contrast, apare mult mai "colorata" si mai vie. Nici decorul Liei Dogaru nu serveste cauza spectacolului, caci faimosul copac e o constructie urata si greoaie, ce le impune actorilor trasee incomode, pe care acestia se misca ezitant. Emil Hossu (Cirivis), George Alexandru (Macferlan), Cristian Sofron (Pentagon) si Ion Haiduc (Balalau) incearca sa fie simpatici si dezinvolti, dar eforturile lor nu depasesc acest stadiu. Dimpotriva, fac figura onorabila dand contur ferm unor caractere abia schitate Valeriu Preda (Dacian) si, mai ales, Sorin Cocis (Inspectorul). Victoria Cocias si Lucian Ghimisi, jucand fiecare mai multe personaje episodice, conving si amuza. Alternand in rol, veteranii Petrica Popa (sarbatorit, la premiera oficiala, pentru 50 de ani de activitate pe scena de la "Nottara") si Ion Siminie pun un accent pitoresc in spectacol. Un spectacol pe care n-as putea sa-l rezum intr-un cuvant, caci nu e prost, fara insa a fi bun; este, imi vine sa zic, rau "apucat".



Simplu de caracterizat nu e nici spectacolul lui Felix Alexa cu Leonce si Lena de Georg BA1chner, cea de a doua premiera de la "Nottara". Si aici avem de-a face cu o piesa grea. Foarte tanarul ei autor (cand a scris-o, prin 1836, ajunsese in cel de-al 23-lea an din cei 24 pe care i-a trait) a "altoit" pe scheletul unui basm tipic - un print si o printesa, sortiti de parinti unul altuia, fara sa se cunoasca, fug in lume pentru a scapa de nunta impusa, dar se intalnesc intamplator si se indragostesc fulgerator -, cu multa ironie, meditatii despre viata, dragoste, politica, societate. Piesa a fost montata, nu-s nici 6 luni de-atunci, si de Alexandru Dabija, la Odeon; acolo devenea excesiv de "intelectuala". Felix Alexa se pastreaza mai aproape de esenta ei ludica, nereusind, totusi, sa-i restituie integral pe scena farmecul indicibil: exista, si aici, senzatia de filozofare goala, care dilueaza tensiunea si compromite ritmul. Elegant ca imagine vizuala (scenografia: Diana Ruxandra Ion) si pregnant ca expresie sonora (gratie muzicii Adei Milea, executata "pe viu" de Romulus Chiciuc si Gabriel Spahiu), spectacolul se sprijina temeinic pe evolutiile impecabile ale "secunzilor" Razvan Vasilescu (Valerio, confidentul lui Leonce) si Ada Navrot (Guvernanta Lenei), ii pune bine in valoare pe Alexandru Repan (Regele), Ioana Calota si Alexandru Jitea, dar ramane dator tocmai in privinta protagonistilor. Sau invers - caci Gabriela Crisu (Lena) si foarte fragedul Bogdan Florea (Leonce) nu au gasit "cheia" prin care, descifrandu-si satisfacator eroii, ar fi deschis si orizontul intregii montari. Stiu totusi, din experiente anterioare, ca spectacolele lui Felix Alexa "cresc" cu timpul, inclusiv sub aspectul interpretarii actoricesti. Asadar, ramane cum am vorbit: mai asteptam.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7274
Diferență: -0,0211
Ieri: 4.7305
Azi: 4.2601
Diferență: 0,0611
Ieri: 4.2682
Azi: 5.1683
Diferență: 0,1434
Ieri: 5.1654
Azi: 4.3460
Diferență: -0,0782
Ieri: 4.3593