Pauza după cutremurul mare din Vrancea nu a fost de întuneric, cum credeau unii, a fost de foc. Cel mai mare incendiu de la începutul toamnei s-a petrecut pe apă. Mai întâi în delta Bucureştiului sau ceea ce devenise Lacul Ciurdea, apoi spre alte zone ale capitalei. Poate şi dinţii câinelui, rămaşi în laboratoarele procurorilor, provocaseră urgia. Dinţii intraseră în carnea de 4 ani a lui Dănuţ tocmai când fratele lui mai mare alergase din parc să atingă marginea deltei. Marginea era şi un gard de firmă, cu găuri în el. Dinţii au trecut în Dănuţ direct din gard, au trecut repede şi au rupt bucăţi întregi din copilul care n-a mai apucat să se gândească la amiaza de pe bancă, alături de bunica lui. O amiază liniştită. Când a ajuns mai aproape, fratele său tot nu a văzut în întregime băiatul şi câinele, a văzut doar amestecul tăvălit pe moviliţă şi razele care s-au oprit deodată la marginea ridicăturii de teren. Se opriseră în loc să privească muşcăturile şi ţipetele. Şi, din când în când, tăcerea dintre ele. Când Sorin, de 6 ani, a dat să se repeadă la câine, o muşcătură s-a desfăcut de ultimul ţipăt, care era ce mai rămăsese din Dănuţ. Nu-l mai ajunsese amiaza de pe banca bunicii. Când fratele lui a revenit în parc, fuga lui era doar o fugă înţepenită. Nu putea vorbi. Timpul trecuse dincolo de gardul firmei private, iar liniştea bunicii nu mai era pe bancă. Băiatul s-a repezit înapoi, spre movila de pământ, cu oamenii care văzuseră prin el. Că Dănuţ mai ţinea dinţii câinelui înfipţi în carne e altă poveste. Dinţii au fost salvaţi şi păstraţi ca probă în laborator. De unde mai muşcau, încă, prin tubul de sticlă. La un an seceta sau ce a izbucnit de dedesubt a dat foc deltei, dar asemenea coincidenţe nu sunt de luat în seamă în secolul XXI.
Şi nu a fost uşor de stins focul pe câteva hectare de vegetaţie cânepie, cu toate că pompierii au intervenit cu autospeciale. Din cauza noului drum al câinelui, inaccesibil, le-a trebuit ore bune să se apropie de locul lui Dănuţ, care era şi locul incendiului, repede propagat spre margini odată cu păsările supte de flăcări, odată cu frica băiatului, rămasă aici, în aerul ţinut drept, pe vârful movilei, de o cruce. Numai aerul, întins pe braţele crucii, nu a luat foc prin mirosul de gaz, tot mai insistent, de deasupra. Dar trebuie că era vorba de pixelul albastru, care pe toate le şterge din memorie până la urmă. Numai privirea mamei nu o ştersese din cealaltă privire, care bântuia locul şi nu avea unde să se aşeze pentru odihnă între muşcături, rămase slobode dincolo de parc.
De altfel, mereu se vorbea de emisia de gaze cu efect de seră şi nu s-au mirat prea mulţi când o limbă de foc a urcat din staţia Romană şi vijelia a dus-o până la poarta Bastiliei, şi la etaj. Nu ştiu ce drac l-a călărit atunci pe Moroiu să se arunce în cuşca cu hiene din mass-media că nu e flacără violetă. Şi azuriul a tremurat chiar aici, la Coloane. Venise însăşi Măturoaica de Brusville să sprijine candidatul Moroiului când a surprins-o flacăra, de care s-a ferit la librărie, unde a coborât la subsol şi a citit multe titluri de la cărţi, puse în rafturile din spate. Dar auzea cum vorbeau, la primul etaj, două angajate.
- Ia uite ce se sumeţeşte Talpa Iadului!
- Gândeşte azi ce trebuie să urască mâine, tu!
- Ştii ce i-aş spune? I-aş spune ai vomat votca care ai băut-o la Brusville, cucoană?
- A şi avut maestru bun.
- Lasă, de frumoasa asta fug şi morţii din cimitir. Să-i cumpărăm un sutien mai acătării, cu sârmă metalică, să pară mai nurlie. Cât de cât!
- Maaare viespea, nu ştiu cum o mai suportă pământul.
Fetele au zărit pe geam albastrul care s-a rotit în aer, cum a luat-o prin faţa vechiului ASE şi s-a lovit de plopul de la răscruce. Plopul a căzut fulgerat, uitându-se o clipă la biserica albă de amintirea ploii, pentru care se ruga şi acum preotul. Imediat crăpătura a pornit din altar, a trecut strada şi a dat în Victoriei, gata să coboare în staţia de metrou. Acolo s-a uitat la Antipa, se auzea furnicarul dinăuntru lovind în sticlă. Să fi văzut cum o lua vuietul spre Muzeul Satului, cu flacără cu tot! La intrare o femeie făcuse brâu cu braţele în jurul copilului să nu ajungă focul la el până se face ea scrum. În plină stradă o maşină s-a aprins, şoferul abia a reuşit să iasă afară din fiară că alţi şoferi i-au sărit în ajutor. Flăcările cuprinseseră însă jumătate din ea şi multe maşini s-au ciocnit din mers, cu arsuri înăuntru, care erau oameni. Pompierii au sosit greu, aşa că din clădirea guvernului sensurile de mers s-au văzut invers. Doar norul, îngroşat deasupra, a umbrit deodată Piaţa Victoriei, iar luminile dinăuntrul şi dinafara clădirii pâlpâiau ca tăciunii în noaptea de-i spusese a minţii unu Mircea.
Altfel fuseseră norii dinaintea secetei de august. De la ploi ţânţarii puseseră o pânză deasă peste mare parte din Bucureşti. Într-o informare către Sănătatea Publică s-a scris negru pe alb că au fost văzuţi şi adulţi într-o bucată de roată cu apă de ploaie. De asemenea, au fost colectate femele, tot adulte, în parcuri şi în canale. Câteva au fost găsite pe oameni, iar unul se pare că avea apă şi frunze şi larve în corp. Dansa tocmai în parcul de la Operă, în faţa statuii. Şi vorbea cu o limbă de pasăre, care băuse albastru de metil:
- Dansul nu face parte dintre insecte, s-a adresat celor de pe băncile laterale.
Oamenii au anunţat poliţia şi poliţia l-a transportat la Spitalul de Urgenţă. Se scria, deşi n-a fost confirmată şi la dansatorul de la Operă, despre o gripă ucigaşă, adusă din Asia de ţânţari.
- Numai asta nu mai aveam, generale, i-a zis, răspicat, Moroiu în dimineaţa de vineri însoţitorului de la Palat spre Vila Park.
- Institutul Cantacuzino a confirmat că mai suferă şi modificări, domnule.
- Suferă un drac.
Edilul Bucureştiului a luat imediat măsuri împotriva norului de ţânţari, care se deplasa de colo-colo şi, fiindcă ploile au fost urmate de o secetă cruntă, în două zile l-a dus pe câmp, apoi l-a mutat pe lacul aproape secat de lângă pădurea Corbeanca. Acolo a dormit ca în sicriu pentru un timp, cât să producă Institutul Cantacuzino un nou vaccin.
A doua sau a treia zi după ce norul a fost imobilizat, şase femei ca stăncuţele rătăcite pe sârma de la Stâlpu, drumul spre haltă, aşteptau, fiecare cu o piatră în loc de faţă la Parchet. După vreo jumătate de oră s-au desfăcut din tăcere, le strângea aerul de aici.
- Acum, ar mai lipsi lăcustele, au fost anu’ trecut în Bărăgan, spuse cea de pe margine.
Femeile de circa 80 de ani, chemate de dimineaţă la Parchetul Suprem dacă au votat la referendum, se aşezaseră pe băncile din curte şi aşteptau în basma să le întrebe cineva înăuntru. Reporterii s-au repezit:
- De ce aţi fost chemate?
- Cică pentru votare.
- Dar dumneavoastră?
Bătrânica ştirbă, în fustă neagră şi sandale şi bluză pipită şi:
- De un’ să ştiu?
Altă bătrână, din Periş, întrebată ce ar răspunde, se mira singură:
- Aicea? Am să spui adevărul, că nu ascund nimic, am jurat pe biblie.
Fuseseră aduse cu duba la Bucureşti şi trebuia să fie interogate de instanţă pentru că nu se prezentaseră de bunăvoie.
- Şi, mai mergeţi la vot?
- Merg, de ce să nu merg, a declarat o bătrână din Târnăbeşti, am votat pe buletin.
Când bătrânele de 80 de ani au ajuns în sat nu mai aveau priviri. Numai un avocat mai putea să le reprezinte. Şi era unul, atins de flacără când a deschis puţin geamul Loganului în Piaţa Romană şi l-a oprit un vrăjmaş prin ondulaţia străzii Dacia:
- Ţi-ai pus placa pe mormânt, Matache!
- Hai sictir cu placa ta! Vorbeşte mortul neîngropat?
- Taci şi înghite, maestre! Până la alegeri face Moroiu cu voi ca spălătoria Nufăru’.
- Face un...
Nişte faruri l-au izbit din spate şi s-a ciocnit de maşina din faţă. A fost vina lui. Fotografiile făcute la faţa locului aveau o rezonanţă bună. Ca şi stăncuţele.
Fragment din romanul cu acelaşi titlu în pregătire la editura Cartea românească
Fotografia autoarei de Ciprian Baston
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
