What a MESS!

Festival ajuns anul acesta, conform articolelor "promotionale", la a 48-a editie; in ce ma priveste, stiam de el doar de vreo cinci ani incoace si, pana acum, nu-l frecventasem niciodata. Desigur, asta nu spune mare lucru: sincopele in circulatia informatiei sunt, pe simpatica noastra planeta inconjurata de aproape 6.000 de sateliti de telecomunicatii, un accident obisnuit - pe de o parte. Pe de alta parte, cum am constatat pe pielea mea, numele i-a afectat intrucatva festivalului modul de functionare; caci cum altfel decat amintindu-si unul dintre sensurile substantivului engle-zesc mess (dezordine, zapaceala, haos) si-ar putea explica oaspetele faptul ca, o data adus de la aeroport in centrul fermecatoarei capitale a Bosniei si Hertegovinei si instalat (foarte confortabil) la hotel, nimeni nu pare sa se mai intereseze de soarta lui, precum si ca, in afara de directorul festivalului - Dino Mustafic, regizor si, in speta, inspirat constructor de eveniment -, nimeni nu pare apt sa-i furnizeze (decat, eventual, dupa insistente repetate) informatii, materiale documentare, bilete la spectacole s.a.m.d.? Altminteri, la centrul de comanda al MESS, aflat intr-o cladire veche (si purtand, ca majoritatea edificiilor din oras, urmele canonadelor din vremea razboiului civil), domnea o vesela animatie, stolul de tineri festivalieri din staff agitandu-se cu mult sarg, vorbind interminabil la telefoane si fumand enorm. Balcanii, cu alte cuvinte.

Desigur, insa, in cazul unui festival decisiva este, pana la urma, oferta sa artistica, aceasta putand sa anuleze toate scaderile administrative; sau, oricum, sa le faca suportabile. A fost, din fericire, ceea ce s-a intamplat la MESS 2008.

Editia din aceasta toamna (18-28 octombrie) a marcat, potrivit organizatorilor, o reformulare a structurii si obiectivelor festivalului. Acesta a cuprins cinci sectiuni, intitulate Mondial, Mitteleurope, Viitor, Copii si Premiere, plus o zona de Atelier. Diferentele dintre sectiuni sunt, in absenta unor date mai generoase despre realizatorii spectacolelor, greu de apreciat; de pilda, reprezentatii ale unor trupe sosite din tarile fostei Iugoslavii (acestea detinand, de altfel, ponderea majora in festival) puteau fi vazute sub toate emblemele enumerate. Dar importante, cum spuneam, sunt spectacolele in sine.

Reprezentatia inaugurala - desfasurata in impunatoarea sala a Teatrului National din Sarajevo si prefatata de o ceremonie in cadrul careia a tinut un discurs si Jiri Menzel, copil teribil al cinematografului ceh(oslovac) din anii 1970, convertit mai recent la regia de teatru si instalat, pare-se, ca personalitate tutelara a MESS - a fost Ivanov de A.P. Cehov, cu Volksbuhne Berlin, in regia lui Dimiter Gotscheff. O reprezentatie foarte asteptata de toata lumea, intrucat regizorul de origine bulgara este considerat, la ora actuala, unul dintre cei mai interesanti directori de scena din Europa.

Viziunea lui Gotscheff asupra textului cehovian (o piesa de tinerete a autorului, mult mai rar jucata decat celelalte) e una radicala: povestea intelectualului lipsit de perspectiva, de idealuri si de speranta, care isi consuma ratarea intr-un fund de provincie, printre indivizi marginiti, se desfasoara in ritm sacadat, in "episoade" parca fara legatura intre ele, si pe un ton de o violenta aproape socanta, dat de stilul sec, rece, dar extrem de viguros al interpretarii actoricesti.

Scena e absolut goala, nu exista decor sau recuzita; masinile de fum, lucrand in permanenta, produc o "ceata" densa, din care personajele ies pentru a-si "face numarul" si in care se pierd din nou, dupa ce termina. Nimic din atmosfera "cehoviana" traditionala; nici urma de samovare sau mesteceni. Un spectacol dur si infinit de amar. Personal, am insa doua obiectii majore la mizanscena: transformarea (inutil didactica, dupa parerea mea) a societatii in care se misca Ivanov intr-un soi de azil de nebuni si finalul "lipit" (monologul lui Lopahin din Livada de visini), operand o deschidere stranie si, cred eu, falsa a textului.

Anuntat cu o anume valva, Tobe in noapte de Bertolt Brecht, regizat, la Teatrul National "Vojdan Cernodrinski" din Skopje, de Martin Kocovski, vadeste in primul rand simptomele tipice unei boli a copilariei (artistice): directorul de scena a dorit, parca, sa arate in spectacol absolut tot ce a invatat la scoala in materie de rafistolat piese - textul (de tinerete, si el) al autorului german (1898-1956) este adus pana in anii 1990 -, de manevrat masinarii scenografice (decorul, reprezentand un sofisticat edificiu metalic, e miscat mereu de colo-colo) si, mai ales, de comunicat ideile prin "semne" (de pilda, actorii circula printr-un bazin cu apa etc.) Intrucat regizorul demonstreaza totusi ca e capabil sa creeze si momente de adevar, scuza tineretii functioneaza, alaturi de speranta ca, in viitor...

Viitorului - viitorului public, de asta data - i s-au adresat si doua dintre reprezentatiile pe care le-am mai vazut la MESS: Raimundo si cea mai mica orchestra din lume, imaginat si jucat de brazilienii Cris Miguel si Sergio Palmiro Serrano, egal de priceputi la cantat (din felurite instrumente), animat obiecte si recitat, si Furtuna dupa Shakespeare, montat la Teatrul Tineretului din Sarajevo de Drago Buka, un spectacol de papusi - frumoase si expresive -, neinteresant insa din alt punct de vedere.

Totusi, aici s-a produs prima surpriza pe care mi-a rezervat-o festivalul: descoperirea ca in spatele papusilor impecabil manuite se ascundeau aceiasi actori pe care ii aplaudasem cu doua seri inainte, intr-un spectacol "dramatic" din afara MESS, Scapino dupa Moliere, unde ma impresionasera prin vioiciunea si precizia jocului. Cea de-a doua surpriza a fost un spectacol adus din Argentina: Omisiunea familiei Coleman de Claudio Tolcachir (totodata, si regizor), un fel de comedie absurda - sau, mai curand, dementa -, parodiind copios conflictele si tipologia telenovelelor, pana spre finalul devenit, pe nesimtite, rascolitor de trist; un spectacol jucat cu verva latina si exactitate nordica de opt actori admirabili, asociati intr-o trupa numita Timbre4.

Din punctul meu de vedere, bilantul editiei 2008 a MESS a fost unul net pozitiv. Nu stiu daca si NETA-pozitiv.