Ziarul de Duminică

Zamfir Dumitrescu la Galeria Senso/ de Ziarul de duminică

Zamfir Dumitrescu la Galeria Senso/ de Ziarul de duminică

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

07.05.2015, 23:40 205

Marţi 5 mai 2015, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură Zamfir Dumitrescu la Galeria Senso, Bucureşti, cel de-al treilea eveniment cultural-artistic găzduit de această galerie, de la începutul acestui an (după succesul expoziţiei de pictură şi grafică „Arborele vieţii” a artistei Alma Redlinger şi al celei de sculptură şi grafică „Formă şi Expresie” a artiştilor Cristian Pentelescu şi Ana Zoe Pop).

Cuvântul de deschidere al expoziţiei i-a aparţinut criticului de artă dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanţa.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada: 5 -30 mai 2015.

Zamfir Dumitrescu s-a născut la 15 aprilie 1946, în Bucureşti, într-o familie de intelectuali. Părinţii săi locuiau la acea data în casa de la numarul 18 de pe strada Caimaţei, într-un vechi cartier bucureţtean, mai târziu mutându-se în cartierul Cotroceni, unde pictorul locuieste şi în prezent. Mama sa Margareta (născută Eckert), fiică a unui austriac şi a unei elvetience, Francisc Eckert şi Clara Filk, avea cultură muzicală şi înclinaţii artistice, dar a ales să urmeze cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică din Bucureşti. Tatăl, Dumitru Dumitrescu a fost academician, doctor docent în ştiinţe fizico-matematice la Gottingen, inginer, absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, al Şcolii Superioare de Aeronautică din Paris, al Şcolii Superioare de Electricitate din Paris, fiind şi Licenţiat al Universităţii din Bucureşti, în Matematici, în Drept, în Litere şi Filozofie. A fost Secretar General al Academiei Române între 1963-1967. 

După absolvirea liceului „Spiru Haret” din Bucureşti, Zamfir Dumitrescu a ales Artele Frumoase, pictura. Nu a uitat însă, cuvintele tatălui său, care, atunci când i-a cerut sfatul întrebându-l ce să aleagă – între inginerie şi pictură, l-a lasat să decidă singur, dar a  adaugat: „un inginer mediocru, chiar şi unul prost îşi găsesc de lucru şi nu mor de foame, pe când de un pictor mediocru sau de unul prost nu are nevoie nimeni”…

Zamfir Dumitrescu face parte, alături de Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Cornel Antonescu, Wanda Mihuleac, Victor Teodorov, Mihai Buculei, Napoleon Tiron, Bata Marianov, Florin Codre, Ovidiu Buba şi Tereza Panelli din Generatia de Aur a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti. Încă din timpul studenţiei, ca ucenic al maestrului Corneliu Baba, pictura devine pentru Zamfir Dumitrescu mod de viaţă, un alt fel de a explora şi a înţelege lumea. 

Un punct de reper pentru viata artistică a pictorului Zamfir Dumitrescu, pentru personalitatea sa, este Norvegia, ţara în care, timp de un deceniu şi jumătate s-a simţit ca… acasă. În acea perioadă a pictat şi a expus atât în Norvegia, cât şi în Suedia. Onoarea de a fi ales pentru a realiza portretele monarhilor Norvegiei şi ai Suediei, dovedeşte, în acelaşi timp, ca atât „patria lui Grieg”, cât şi ””ara lui Strindberg” l-au adoptat şi l-au apreciat pentru arta şi talentul său. Zamfir Dumitrescu i-a pictat MS Regele Olav al V-lea, MS Regele Harald al V-lea şi Regina Sonja, monarhi ai Norvegiei, pe MS Regele Carl al XVI-lea Gustaf şi Regina Silvia ai Suediei, dar şi pe Nicolae Ceauşescu şi familia sa. Au fost comenzi oficiale, pe care artistul le-a considerat şi le-a abordat ca pe adevarate provocări pentru pictura sa, pentru arta portretului.

Pictor, profesor universitar doctor, fost deputat, Zamfir Dumitrescu este în primul rând unul dintre intelectualii de exceptie ai României (se află la a cincea generaţie de intelectuali).

Pentru activitatea sa artistică, pictorul Zamfir Dumitrescu a fost recompensat în ţară şi străinatate cu: Premiul Expoziţiei-concurs de artă contemporană „Variazioni Trasparenti”, Italia, ianuarie - februarie, 2009; Medalia de Aur pentru Pictură, în Brazilia la expoziţia „The 3rd Official Art Salon” care a avut loc la Caraguatatuba, în Brazilia, ianuarie 2006; Premiul Academiei Române pe anul 2002, „Premiul George Oprescu”, acordat, pentru lucrarea ARS PERSPECTIVAE, 21 decembrie 2004; Premiul I la Concursul de Pictură Realistă „Balkan Artists 2004”, Sofia, Bulgaria, noiembrie 2004; „Premiul pentru Pictură” acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, pentru participarea la Expoziţia Naţională a Tineretului, organizată la Cluj în 1978; Bursa „Voss Summer School Fellowship” în Norvegia, în anul 1976; „Premiul pentru Pictură” acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, pentru participarea la Expoziţia Naţională a Tineretului, organizată la Pitesti, în 1974; în anul 2002, pentru întreaga activitate, Preşedintele României i-a acordat Ordinul Naţional  de Merit în grad de Cavaler.

„Deşi acum sunt interesată mai ales de limbajele plastice ale neo-avangardei, consider că expoziţia de pictură Zamfir Dumitrescu de la Galeria Senso – o demonstraţie de artă şi meşteşug care poate reuni, ca în Grecia antică, cele două noţiuni într-un singur cuvânt, techné – oferă informaţii pertinente despre peisajul artistic românesc în varietatea şi dinamica sa.

Elev al maestrului Baba, impreună cu alţi creatori de prestigiu ai contemporaneităţii româneşti, între care Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Sorin Dumitrescu, Vladimir Zamfirescu sau Henri Mavrodin, Zamfir Dumitrescu este un nume în viaţa noastră culturală; de-alungul anilor a fost profesor la Universitatea Naţională de Artă, autor al unor cărţi de referinţă în specialitatea sa, conducător de doctorate, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, senator care a elaborat o lege menită să ofere protecţie socială tuturor categoriilor de creatori, iniţiator al unei galerii de artă care a făcut reale servicii creatorilor contemporani; Zamfir Dumitrescu întruneşte calităţile unei personalităţi artistice reprezentative, iar prezenţa sa pe simezele Galeriei Senso va răspunde unui orizont de aşteptare bine conturat.

Ca preşedintă a Fundaţiei Fildas Art, ca iniţiator al proiectului Catena pentru artă, în calitate de susţinător al artei, dar şi de colecţionar, de persoană care vizitează cu fiecare prilej marile muzee ale lumii, privesc cu reală plăcere lucrările de mici dimensiuni ale artistului, realizate pe suport de carton sau lemn (Grigorescu utiliza pentru o parte din picturile sale, acest din urmă suport) şi ştiu că ele presupun vaste cunoştinţe tehnice şi o bună stăpânire a meşteşugului. Caut să-mi reamintesc motive pe care le-am mai văzut şi mă bucur atunci când le identific.

Pictura lui Zamfir Dumitrescu pare a fi artă de muzeu; îi găsesc mai puţine legături cu provocările prezentului, decât cu împlinirile trecutului. Sunt convinsă însă că pentru a o realiza, sunt necesare cunoştinţe plastice aprofundate, o rigoare a gândirii şi a stilului care nu poate fi dobândită decât prin exerciţiu îndelungat – Zamfir Dumitrescu nu a pictat aceste lucrări pentru actuala expoziţie (datările confirmă acest lucru), ci le avea în portofoliu –, cunoaştere şi exigenţă profesională. (Anca Vlad, Preşedinte Fundaţia FILDAS ART)

*

*     *

„Solicitat de provocări conceptuale recente, de cutezanţe, deconstrucţii, fractalii, epure pline de cutezanţă, instalaţii sau obiecte care sfidează obişnuinţele cotidiene (şi enumerarea, heterogenă, ar putea continua), asumate în regim experimental şi, cel mai adesea, iconoclast, ochiul consumatorului de artă vizuală are uneori nevoie de certitudinea lucrurilor recognoscibile, de standardele estetice consacrate, de recursul periodic şi admirativ la muzeul imaginar; în cazul Zamfir Dumitrescu şi a expoziţiei sale de pictură de la Galeria Senso, adăugăm la listă scurtă a necesităţilor probabile, propensiunea unor contemporani către finitul plastic şi pentru arta de tip aulic, dar şi aspiraţia către un cosmos ordonat în spiritul geometriei, care nu pune în discuţie şi mai ales nu exclude spiritul de fineţe.

Să explicăm: strădaniile sale de profesor, teoretician (este autorul unor cărţi fundamentale asupra perspectivei în artă) şi practician al picturii pun în valoare un spirit împătimit de geometrie, care ştie să asocieze disciplinei, principiilor şi rigorilor ştiinţei, spiritul de fineţe mai sus amintit; acesta presupune, în viziunea lui Pascal, autorul acestor concepte, «lucruri atât de sensibile şi de numeroase încât e nevoie de un simţ delicat şi net pentru a le percepe» şi, desigur, reprezenta.

Principiile geometriei – accesibile prin bibliografia minimă obligatorie sau, dimpotrivă, secrete (oferite spre cunoaştere în trecut celor iniţiaţi, acum - celor studioşi), pentru a parafraza titlul unei cărţi celebre în domeniu – stau la baza tuturor construcţiilor spaţiale imaginate de Zamfir Dumitrescu; şi nu întâmplător mă refer la imaginaţie, pentru că, deşi de un naturalism care vizează iluzionismul şi nu refuză tentaţia trompe l’oeil-ul, lucrările pictorului sunt naturi moarte, interioare sau peisaje compuse, construite din obiecte de recuzită recognoscibilă, adunate laolaltă cu erudiţie, nostalgie, afinităţi elective, corespondenţe afective; am adăuga chiar cu delicii de cunoscător şi colecţionar, căci nu a fost oricui la îndemână şansa de a creşte într-o casă cu Grigoreşti şi Andreeşti pe pereţi (pentru a nu aminti decât o parte dintre obiectele bidimensionale din colecţia familiei).

Cele mai multe scenele pictate acum de Zamfir Dumitrescu se petrec în interior: spaţiul evoluează spre adâncime printre culise laterale – de obicei perdele din materiale transparente, mătăsuri sau brocarturi cu falduri grele – dar şi prin pavimente sau plafoane, adeseori casetate, pentru a ridica gradul de dificultate al meşteşugului bine stăpânit; nimeni (deşi există figuri feminine integrate ansamblurilor) şi nimic (în acest prinos de obiecte) nu tulbută liniştea (meta)fizică a încăperilor locuite, a peisajelor sau a altor componente de interior văzute prin coridoare şi uşi întredeschise (ca în lucrările micilor maeştri din şcoala Ţările de Jos), spre care se orientează perspectivele, cantitative şi calitative deopotrivă; pictorul nu agrează mişcarea care deplasează liniile şi foloseşte un tip de finisaj capabil să pună în valoare atât elementele alcătuitoare, cât şi planurile de apropiere sau cele din depărtare; fastuoasă şi intensă, adecvată şi melodioasă, culoarea individualizează formele prin preţiozitate, materialitate şi substanţă.

Există şi spectacole plastice văzute din interior sau pur şi simplu derulate în exterior, cu un peisaj consubstanţial. În toate aceste ipostaze calitatea tehnicii evidenţiază transparenţe (vase şi pahare de sticlă – unele reproduc forme întâlnite la naturmortiştii din secolul de aur al şcolii olandeze –, apa, cerul, fereastra, oglinda), opacităţile necesare (ziduri, duşumele, feţe de masă, elemente de mobilier), materialele preţioase (alamă, bronz, porţelan, diferite textile, oţelul săbiilor, ceramica, lemnul sculptat, feroneria), veşmintele somptuare, inscripţiile mai mult sau mai puţin descifrabile (uneori codurile sunt puse la îndemână), racursiurile măiastre. Atitudinea seniorială a pictorului este, de fapt, o capcană: celor mai puţin avizaţi le oferă o recuzită aleasă şi rară într-un cadru minuţios descris şi reprezentat (spre care s-ar putea îndrepta unele aspiraţii nemărturisite), celor iniţiaţi – bucurii hermeneutice, mai ales în decriptarea simbolurilor, iar cunoscătorilor – rapeluri subtile la arta maeştrilor de odinioară.

Să mai amintim şi lumina – frontală, pentru ca elementele reprezentate să nu-şi piardă calităţile evocatoare –, dar şi laterală (prin ferestre şi uşi) în cazul interioarelor, aşternută calm sau fulgurant spre a realiza, prin reflexe purtate, o unitate atmosferică în care geometria şi poezia par să se fi adunat, într-o clipă fastă, laolaltă.

Spiritul de fineţe descris de Pascal poate fi urmărit în cazul de faţă pe două paliere: pictorul şi publicul său. Dacă opţiunea autorului pentru «lucruri atât de sensibile şi de numeroase» s-a conturat prin insistenţa asupra detaliilor purtătoare de semnificaţii, dar şi prin calitatea alegerii, răspunsul vizitatorilor acestei expoziţii se va manifesta – avem această certitudine –, într-un mod «delicat şi net pentru a le putea percepe» şi contempla. (Dr. Doina Păuleanu – critic de artă, Directorul Muzeului de Artă Constanţa).

AFACERI DE LA ZERO