Poate de aceea uităm astăzi că, până de curând, la rang de eveniment în artele spectacolului nu se ridicau toate spectacolele sau concertele şi asta se întâmpla numai dacă respectiva manifestare reprezenta un reper în viaţa comunităţii, atât în accepţiunea publicului, cât şi a criticii.
Evenimentul poate fi numit astfel doar atunci cand are cel puţin un element care să singularizeze în context respectiva manifestare artistică. În cazul "Zilelor Enescu la Berlin", avem de a face cu acele foarte rare momente când publicul, prin muzica lui Enescu, poate înţelege, poate cuprinde mai bine spiritul cultural-muzical al începutului de secol, în care au convieţuit curente diametral opuse şi totuşi înrudite tocmai prin spiritul efervescent al vremurilor. "Zilele Enescu la Berlin", creaţie a Ruxandrei Ilea prin Enescu Society din Berlin, au devenit tot mai interesante pentru public tocmai pentru că au pus câteva dintre cele mai importante opus-uri camerale enesciene - este vorba despre Impresii din copilărie op.28 pentru vioară şi pian, Cvintetul cu pian op. 29 şi Octuorul op. 7 - alături de genuri muzicale similare din creaţia altor mari compozitori care au fost contemporani cu Enescu într-o epocă sau alta, precum Şostakovici, Hindemith, Kodály, Fauré, Bartók, Liszt, Brahms sau Debussy.
Deşi pentru cineva venit din România sarcina de a crea audienţă pentru aceste concerte poate părea uşoară, atunci când vezi dorinţa şi competenţa cu care publicul de toate vârstele ascultă acest tip de repertoriu accesibil la noi unui număr infim de oameni, totuşi lucrurile nu stau de loc aşa. Dar Enescu Society fiind condusă după principiile unei pieţe concurenţiale cu foarte mulţi şi buni jucători a înţeles că publicul trebuie motivat nu doar printr-un afiş plasat în faţa sălii de concert şi prin simpla enunţare a numelui lui Enescu, ci este nevoie de o permanentă re-contextualizare a mesajului cultural pe care festivalul - el însuşi re-inventat de la o ediţie la alta - îl avansează către public, la care se adaugă accesul mai ales prin internet la acele agende de informare culturală care chiar fac audienţă.
La toate acestea şi multe altele, se mai adaugă punerea inteligentă în pagină a acestui foarte valoros filon de forţe artistice care este diaspora românească, fără a neglija punerea ei în context prin invitarea unor nume importante ale circuitului artistic internaţional din care la această ediţie s-a distins numele pianistului Jeremy Menuhin, fiul celui mai cunoscut elev al lui George Enescu.
În acest fel au putut fi văzuţi şi ascultaţi în combinaţii camerale adesea inedite, câteodată unice - o altă marcă a festivalului - pianistul Michael Abramovich, cuplul cameral compus din violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan, pianistul Cristian Niculescu sau violoncelistul Cătălin Ilea a cărui molipsitoare vitalitate artistică continuă să adune forţele artistice ale acestui proiect de la începuturile sale, toţi aceştia alături de Jeremy Menuhin, cvartetul Aron, ansamblul Amati condus de violonistul de origine română Gil Sharon şi violonistul Tomasz Tomaszewsky oferind versiuni captivante, memorabile opusurilor enesciene sau a muzicii lui Şostakovici, Hindemith, Kodály, Fauré, Bartók, Liszt, Brahms sau Debussy.
Singurul muzician venit din România a fost pianistul Horia Mihail şi el reprezentant al diasporei din Statele Unite pentru o perioadă a vieţii sale, care a contribuit pe deplin - spre bucuria publicului - la bogăţia de nuanţe a acestui festival unic în peisajul cultural al capitalelor Europei cel puţin. Adunând atributele rare ale unei personalităţi distincte în stare să ofere versiuni pline de un fermecător conţinut - cum a fost cazul Rapsodiei Române de Liszt - dar şi proba unei deosebite abilităţi de lucru în echipă, calitate esenţială pentru participarea la întâlniri muzicale precum cele prilejuite de acest festival, Horia Mihail a dovedit cât de benefică poate fi întâlnirea dintre muzicieni de clasă internaţională care provin din culturi diferite.
Oferind astfel date suficiente, festivalul "Zilele Enescu la Berlin" susţinut la această ediţie şi de ICR Berlin, este un tip de eveniment cultural plin de personalitate, dătător de speranţă în privinţa existenţei unui tip de promovare a culturii româneşti în exteriorul ţării care nu este strict dependentă de instituţii ale statului Român.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
