Arts & Design

Un francez prin România

24 mar 2011 47 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Citroën vrea să se reinventeze, adică să arate că poate să fie mai mult decât marca "excentrică" a grupului PSA. Aşa au apărut noul C5 care poate fi uşor transformat într-o limuzină, noul C3 lansat anul trecut în clasa mică, iar acum noul C4.

Spre deosebire de prima generaţie, care a reprezentat o adevărată revoluţie în segmentul compact în ceea ce priveşte designul, noul C4 este acum mult mai sobru şi mai conservator faţă de modelele cu care ne-a obişnuit Citroën până acum. Maşina este cu 5,4 cm mai lungă, cu 1,6 cm mai lată şi cu 3,1 cm mai înaltă decât precedenta, pentru a face interiorul şi mai spaţios. La fel ca exteriorul, şi habitaclul adoptă acelaşi stil sobru cu materiale plăcute la atingere şi cu o bună izolare fonică.

Principala schimbare de la interior are legătură cu volanul - până acum Citroën ne-a obişnuit cu butucul fix pe care erau concentrate cât mai multe butoane. Acum numărul butoanelor a mai scăzut, iar butucul este din nou integrat în volan. Ergonomia nu are de suferit, dar era de apreciat dacă butoanele ar fi avut indicaţii mai lizibile. Pe consola centra­lă regăsim acelaşi grad ridicat al ergonomiei cu butoane suficient de mari.

Ceea ce contează cel mai mult însă în cazul modelului testat sunt gadgeturile. C4 a fost de departe cea mai accesorizată maşină testată în România. Are sistem de navigaţie cu harta Europei de Est, cameră pentru marşarier, cutie frigorifică la baza consolei unde pot încăpea lejer mai multe doze sau sticle de 0,5 litri şi chiar o priză normală de 120V în cotieră, unde, spre exemplu, se poate conecta un laptop sau un încărcător pentru telefonul mobil. Iar cea mai spectaculoasă echipare o reprezintă plafonul panoramic.

Spaţiul destinat pasagerilor din spate nu este cel mai generos din segment, în ciuda unui ampatament de peste 2,6 metri lungime. Pe de altă parte, în varianta normală portbagajul dispune de 408 litri, iar în cazul în care roata de rezervă este înlocuită cu kitul de urgenţă, poate creşte cu alte zeci de litri. În cazul în care se rabatează bancheta, spaţiul poate ajunge la peste 1.200 de litri.

În timp ce în habitaclu, în cazul modelelor compacte, constructorii preferă varianta tradiţională a levierului schimbătorului de viteze (fie că este vorba despre o cutie automată sau manuală), în cazul lui C4 francezii au apelat la un "mini-schimbător" amplasat tot pe tunelul median. În cazul lui C4 Picasso, acesta era amplasat pe coloana de direcţie; în ambele cazuri schimbarea treptelor se realizează cu ajutorul clapetelor de pe volan. Transmisia robotizată cu şase trepte este cea mai "controversată" componentă de pe modelul Citroën C4 în condiţiile în care aceasta este standard pentru motorul de 1,6 litri pe benzină, supraalimentat, care dezvoltă 156 CP şi 240 Nm, propulsor dezvoltat împreună cu cei de la BMW şi pe care îl regăsim şi la modelele MINI. Pe un astfel de motor ne-am fi imaginat în mod normal o cutie de viteze manuală, sau cel mult una de tip DSG. Nu una robotizată.

Secretul unei astfel de transmisii este modul în care se schimbă treptele. Sub nicio formă nu trebuie lăsată cutia să schimbe singură în modul automat. Chiar dacă e vorba de o cutie manuală robotizată şi nu de una automată. Timpii de schimbare a treptelor sunt foarte mari, motiv pentru care poate exista riscul să vi se facă rău de maşină chiar şi la volan din cauza sentimentului de frânare. Astfel, luând în calcul faptul că transmisia este una mai mult manuală decât automată, nu vor apărea probleme. Pe de altă parte, o astfel de "combinaţie" era mai reuşită în cazul unui diesel şi nu pentru un motor de top.