Arts & Design

Aventură de bucureştean

26 aug 2010 36 afişări
Din aceeaşi categorie
Aventură de bucureştean

Sau, mai exact, aventurile lui Mr. Urban, aşa cum le-a ilustrat echipa I love Bucharest pe dulapurile anticarilor de la Universitate. Ideea a pornit de la câteva întrebări simple la care orice urban ar trebui să ştie să-şi răspundă măcar din când în când.
"Crezi că ţi se întâmplă numai ţie?" sau "Eşti doar victimă sau uneori devii şi călău?" sau "Îl respecţi pe celălalt necondiţionat sau agresivitatea e uneori mai la îndemână?". Proiectul de artă publică "destinat capitalei şi locuitorilor săi" a început în august şi va dura până în luna octombrie inclusiv.
Prima parte a manifestării (până pe 30 august) este reprezentată de pictura realizată pe dulapurile de carte veche din Piaţa Universităţii. Vor fi, la final, 22 de dulapuri pictate cu ilustraţii sub forma unei benzi desenate unde Mr. Urban este pus în situaţii cotidiene hilare, dar care reflectă realitatea străzii din zilele noastre. În partea a doua a proiectului (15 octombrie - 15 noiembrie) vor fi proiectate pe monitoarele din staţiile bucureştene de metrou animaţii video realizate pe baza aceleiaşi idei.
"Mr. Urban este fiecare dintre noi şi aventurile sale sunt în acelaşi timp aventurile noastre de zi cu zi şi mostre ale comportamentului nostru comun. Proiectul face un apel la buna creştere, la schimbare, o reflexie a realităţii citadine dedicată schimbării comportamentului civic al cetăţeanului din România şi, în special, din Bucureşti", explică organizatorii. Proiectul este organizat de Asociaţia din Pod şi finanţat de Autoritatea Fondului Cultural Naţional.