Arts & Design

Business multifuncţional

02 dec 2010 38 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Prezentat în luna martie a acestui an în cadrul Salonului Auto de la Geneva, la aproape trei luni de la dezvăluirea celui de-al treilea Focus la Detroit, C-Max şi-a depăşit "fratele" şi a venit mai repede în Europa. Dacă Focus va fi lansat undeva în trimestrul doi al anului viitor, C-Max va putea fi comandat încă din luna ianuarie.

La exterior C-Max continuă liniile kinetic design şi preia o serie de elemente de la Focus. Dimensiunile sunt compacte şi reprezintă un bun compromis între o maşină de oraş şi una de mers în afară. Principalele modificări faţă de generaţia anterioară se regăsesc la interior şi sub capotă.

Imediat cum iei loc la volan prima impresie care îţi vine în minte este că te-ai urcat într-o navă spaţială - multe butoane, design hi-tech şi mult albastru. Cei tineri cu siguranţă vor aprecia noua planşă de bord, dar butoanele mici de pe consola centrală nu sunt printre cele mai ergonomice. Nici cele de pe volan care controlează tempomatul sau sistemul audio, dar aici vorbim de obişnuinţă. După mai multe sute de kilometri la volanul maşinii deja comenzile par mult mai intuitive, cel puţin cele de pe volan. Pe de altă parte, la Mondeo gradul de ergonomie este ceva mai ridicat, iar acomodarea durează mult mai puţin. O premieră în acest sens reprezintă cele două seturi de butoane pentru control de pe volan, cele din partea stângă controlează meniul computerului de bord, al cărui display este amplasat între ceasurile de bord şi cele din dreapta pentru cel din partea superioară a consolei. Aici am fi preferat un display ceva mai generos. În schimb este unul de dimensiuni similare cu cel de pe Mazda3.

În ceea ce priveşte confortul, C-Max oferă suficient spaţiu atât în spate, cât şi în faţă pentru cinci pasageri care nu se vor simţi obosiţi nici după un traseu de peste 500 km. Scaunele din faţă oferă un suport lateral foarte bun, fiind comparabil cu cel dintr-un automobil sport. Tot în ceea ce priveşte confortul, modelul testat era echipat cu hayon electric, care permitea deschiderea şi închiderea acestuia din telecomandă. Cei ce doresc un spaţiu şi mai mare se pot orienta către Grand C-Max, cu şapte locuri. La fel ca şi în cazul lui Mondeo, principala noutate a lui C-Max o reprezintă motorizarea acestuia - propulsorul pe benzină de 1,6 litri şi 150 CP din noua generaţie EcoBoost. Alături de interiorul hi-tech, motorizarea pe benzină transformă C-Max dintr-o maşină de familie într-una cu adevărat sport. Motorul supraalimentat este foarte distractiv la condus pe drumuri virajate de munte sau chiar şi pe autostradă - urcă rapid în ture şi menţine o curbă de cuplu constantă. În acelaşi timp, cutia cu şase trepte este exact ce ne aşteptam să regăsim pe un model de familie puţin mai lungă, dar bine etajată şi confortabilă la utilizare.

De-a lungul testului, C-Max a indicat un consum mediu de aproximativ 8 litri/100 km, cu un vârf de 11 litri/100 km în traficul din capitală şi un minim de 6 litri/100 km afară.

Caracteristici tehnice

Model: Ford C-Max

Motor: benzină, 1,6i EcoBoost, 150 CP, 270 Nm

Cutie de viteze: manuală, 6 trepte

Acc. 0-100 km/h:

9,4 secunde

Viteză maximă:

204 km/h

Consum mediu:

6,6 litri/100 km

Preţ (cu TVA): N/A

Plus: Design, motor economic şi sportiv, interior spaţios

Minus: butoane prea multe pe consola centrală