Arts & Design

Catwalk în timp

29 iul 2010 61 afişări
Din aceeaşi categorie

Cu toate extravaganţele lor, modele deceniilor şi chiar secolelor trecute revin în trend, iar goana după arhivele fashion a început în vară şi se pare că va continua şi cu sezonul toamnă - iarnă.
Chiar ultima colecţie a designerului Alexander McQueen pentru sezonul toamnă - iarnă 2010-2011 pare o adevărată carte de istorie cu 16 file-ţinute. Designerul a adus în scenă graţia unor madone medievale şi portrete de împărătese bizantine, îmbrăcate în materiale grele şi cu imprimeuri ce amintesc de arta religioasă a secolului 15.
Mai puţin monumentală, dar inspirată dintr-un trecut mai apropiat a fost şi colecţia de toamnă semnată de Dolce&Gabana care a mizat pe imprimeurile cu buline şi fustele trei sferturi din anii '40, aducând pe catwalk eleganţa clasică a lui Grace Kelly.
Până la toamnă însă şi plajele sunt un indicator că vintage "is back", pe măsură ce doamnele ies din apă îmbrăcate ca într-o poză descoperită într-un album vechi de familie sau se bronzează doar parţial, cât le permit costumele de baie mai "pline" purtate în trecut de staruri ca Marylin Monroe. De exemplu, brandul american Jantzen a realizat pentru sezonul de vară costume de baie inspirate din modele care se purtau în anii '70, dar şi după stilul "pin up girl" din anii '40.
De altfel mâna dreaptă a designerilor a devenit arhivarul care e însărcinat să strângă materiale din trecut, de la almanahuri şi reviste vechi până la haine şi accesorii vintage. Arhivele unor companii înseamnă acum camere pline de haine şi pantofi vintage, până la scrisori de la Babe Ruth (faimosul jucător de baseball din anii '20) sau jurnalul de vânătoare al lui Mr. Bean. Orice poate să fie inspiraţie, inclusiv o veche haină de război pe care compania Eddie Bauer a realizat-o pentru piloţii din al Doilea Război Mondial, iar anul acesta a prezentat-o din nou în colecţie, sau o pereche de pantofi de vânătoare din 1914, reinventaţi de compania L.L Bean.
Şi în România fascinaţia trecutului a început să-şi facă loc în dulapul pasionaţilor de modă. De exemplu, designerul Mihaela Drafta a realizat pentru colecţia de toamnă-iarnă haine inspirate din filmul La Dolce Vita. "Costumul negru al lui Marcello, ochelarii mari şi negri ai Silviei, dar şi acel pulover pe gât (maleta) au lansat atunci o nouă linie în modă. Am folosit alb şi negru pentru că filmul a fost alb-negru şi am îmbinat clasicul look al Silviei cu hainele extravagante ale personajelor secundare", spune designerul care a reinterpretat glamour-ul anilor '50.
Haine în genul celor purtate de Audrey Hepburn se găsesc şi în magazine de vintage fashion precum Atelier Aiurea sau Benjamin.
În rafturile din Atelier Aiurea poţi cotrobăi în voie după rochii de designer, dar şi după accesorii asortate, ca pălării, bentiţe sau ochelari. Aiurea e mai potrivit pentru a căuta un look de anii '50 sau chiar mai retro (având în vedere că în magazin s-a vândut şi o rochie originală din 1920), în timp ce la Benjamin descoperi mai multe haine în stilul Flower Power al anilor '60-'70.