Ceasuri & Bijuterii

Ce maşini au în garaj capetele încoronate ale lumii - GALERIE FOTO

08 oct 2011 1776 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Limuzina este primul şi cel mai important accesoriu al unui şef de stat. Maşina prezintă pe scurt "valoarea" celui de pe bancheta din spate, sau de ce nu, de la volan, dacă acesta alege să-şi conducă singur automobilul. Iar brandurile preferate de casele regale sunt de obicei Rolls Royce sau chiar un BMW, Mercedes-Benz sau Audi.

În alegerea maşinii contează în primul rând preţul, după care marca şi aşteptările clientului. Imaginea contează în egală măsură. Spre exemplu, Casa Regală a României utilizează de ani buni automobile marca BMW, fie că vorbim de Seria 7 sau SUV-ul X5.

Regina Marii Britanii utilizează, cum era de aşteptat, limuzinele britanice - Bentley, Rolls Royce sau chiar Range Rover, atunci când este nevoie de un automobil 4x4.

Printre cei mai "excentrici" se numără însă Principele de Monaco care preferat Lexus, o marcă mai degrabă premium decât de lux cum este Rolls Royce sau Bentley. Lexus LS600h dispune însă de un sistem de propulsie hibrid, care permite inclusiv deplasarea maşinii în mod electric iar Albert de Monaco este interesat de soluţii inovative pentru protecţia mediului şi dezvoltarea sustenabilă. Fundaţia Prinţul de Monaco înfiinţată în 2006, derulează deja peste 150 de proiecte de monitorizare a efectelor încălzirii globale asupra mediului înconjurător şi a speciilor pe cale de dispariţie.

În ziua nunţii, alteţa sa a avut la dispoziţie un Lexus LS600h Landaulet, proiectat special. Principala caracteristică a prototipului este utilizarea tehnologiei aerospaţiale pentru crearea plafonului transparent din policarbonat. Faţă de modelul Maybach 62 Landaulet, unde partea din spate a plafonului este textilă, astfel încât cei din spate să aibă senzaţia unui cabriolet clasic, la Lexus partea din spate este transparentă şi detaşabilă. Modificările caroseriei au fost realizate de belgianul Carat Duchatelet, acesta lucrând nu mai puţin de 2.000 de ore de muncă. Pentru ranforsarea caroseriei au fost utilizate cele mai noi tehnologii şi materiale precum kevlar şi fibră de carbon. Componentele suplimentare pentru rizidizarea caroseriei au fost realizate în cuptoare speciale, iar pentru montarea acestora, maşina a fost dezasamblată în totalitate. Pentru a respecta principiul verde, culoare caroseriei este o nuanţă specială Midnight Blue, aplicată manual şi vopseluri şi lacuri ecologice. Partea din spate a acoperişului este realizată dintr-o singură piesă de policarbonat, cu o grosime de 8 mm dar o greutate de numai 26 kg. Acum, după nunta princiară, limuzina Landaulet este expusă la Muzeul Oceanografic. Preţul acesteia nu a fost comunicat oficial, dar având în vedere modificările şi faptul că este un prototip, cel mai probabil e că valoarea depăşeşte un milion de euro.

Dacă principele de Monaco preferă limuzinele hi-tech, Regina Marii Britanii are probabil una din cele mai conservatoare flote, formată din maşini proiectate special pentru ca regina să fie văzută de popor. Automobilele au şi valoare istorică şi pot fi văzute la muzeul de la Palatul Buckingham. Flota este formată din opt limuzine dintre care două Bentleyuri, trei Rolls Royce şi trei Daimler. Modelele Bentley şi Rolls Royce sunt unice, nu au numere de înmatriculare şi dispun de un interior personalizat, cu satin şi piele fină Connolly.

În afară de acestea, flota include şi un Rolls Royce Phantom VI oferit Reginei în 1978.

Cea mai veche maşină din colecţie este însă un Rolls Royce Phantom IV din 1950, cu motor de 5,76 litri cu opt cilindri în linie şi caroserie proiectată de Mulliner. Cu toate că are peste 60 de ani, maşina este în continuare utilizată la evenimente.

Colecţia de maşini a familiei regale poate fi văzută la Muzeul Sandringham şi cuprinde printre altele un model Daimpler din 1900 cumpărat de Regele Edward VII şi un Aston Martin la scară 1/2 oferit prinţilor William şi Harry în 1988.

Limuzinele din segmentul de lux au dat "tonul" aproape întotdeauna pentru lansarea de noi tehnologii, trend sau confort.

În cazul BMW, nava-amiral a fost din totdeauna Seria 7. A fost primul model echipat cu un motor pe hidrogen, primul cu sistem hibrid de propulsie, alături de X6. Iar tehnologiile prezente au fost "preluate" şi de Seria 5 Gran Turismo, cât şi de Seria 5.

Acelaşi lucru se poate spune despre S-Klasse de la Mercedes-Benz, care este primul model al constructorului german disponibil cu un sistem hibrid de propulsie, dezvoltat în colaborare cu cei de la BMW.

Cu toate că numărul milionarilor şi miliardarilor a scăzut în 2009 datorită crizei, constructorii auto nu şi-au încetinit sau amânat lansarea limuzinelor de lux.

Din acest motiv în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie a acestui an Rolls Royce a prezentat modelul 102EX electric, care nu este nimic altceva decât o limuzină Phantom echipată cu baterii şi un motor electric. Probabil în viitor vom vedea la curtea unui rege, principe sau şef de stat un astfel de automobil.

În clasa clienţilor de limuzine fie ei capete încoronate ori nu, nu se poate vorbi despre o persoană care deţine o singură maşină. La fel cum nu se poate spune despre un pasionat de orologerie că deţine un singur ceas. Spre exemplu, la nivel european clienţii limuzinelor BMW au cel puţin încă două maşini în garaj, în timp ce clienţii Rolls Royce au o întreagă "flotă", potrivit oficialilor companiei, care include cel puţin o altă limuzină şi un SUV.

Aşadar, nu ar fi nimic neobişnuit dacă aceştia ar opta să meargă la birou cu limuzina electrică şi la drum lung cu una clasică.

Conform spuselor reprezentanţilor Rolls Royce clienţii companiei au în medie opt-nouă maşini, printre care un SUV care poate fi BMW X5, sau X6, sau Range Rover, un automobil sport- Ferrari sau un Lamborghini, şi o limuzină, un BMW 760Li sau un Mercedes-Benz S600.