Ceasuri & Bijuterii

Înapoi în armată

29 apr 2015 3633 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

În 2011, divizia de modă a Victorinox a ţinut prima pagină în timpul săptămânii modei de la New York cu o colecţie capsulă intitulată Remade în Switzerland, creată de designerului Christopher Raeburn. Pături, saci de dormit sau chiar paraşute ale armatei elveţiene au fost „reciclate“ într-o gamă isteaţă de haine.

Anul acesta, compania a decis lansarea a 250 de ceasuri, particularitatea acestora fiind faptul că pentru realizarea curelelor a fost folosită pielea din genţile militare din anii 1911-1970.

Recunoscută de colecţionari pentru calitatea incomparabilă, acest tip de piele vopsită cu ingrediente vegetale are o patină superbă, dar şi o rezistenţă remarcabilă mai ales ţinând cont de faptul că unele bucăţi au o vârstă de peste un secol.

Din moment ce fiecare bucată de piele vine de la o geantă diferită, fiecare din cele 250 de ceasuri are propria culoare. Pentru a sublinia caracterul unic al fiecărei piese, acestea vor fi marcate.