Ceasuri & Bijuterii

Platină şi diamante la Campionatul Mondial

14 iun 2010 36 afişări
Din aceeaşi categorie

În timp ce jucătorii şi suporterii numărau orele şi minutele până la începerea primei partide de fotbal din Campionatul Mondial, Africa de Sud le distrăgea atenţia cu o minge de fotbal din platină şi una pavată cu diamante.
Cunoscută ca fiind cea mai mare producătoare din lume de metale preţioase şi, în special, de platină, Africa de Sud a celebrat anul acesta găzduirea campionatului mondial de fotbal într-un mod cât se poate de special - a cumpărat o minge din platină care cântăreşte aproximativ 1,5 kilograme şi valorează 218.400 de dolari.
Nu este prima dată când metalul preţios însoţeşte mondialele. De fapt, în 1990, în Italia, un bijutier a creat tot o minge din platină şi a dăruit-o jucătorului Baresi, votat la acel moment drept cel mai bun din lume. În 1998, Japonia, cea mai mare consumatoare de platină, a participat pentru prima dată la campionatul mondial. Pentru a marca evenimentul, un bijutier japonez a realizat şi el o minge din platină care a fost vândută organizatorilor World Cup 2010 pentru 218.400 de dolari în cadrul unui eveniment de caritate.
SA Jeweller au lansat şi ei o minge specială pentru World Cup 2010. Pavată cu 6.620 de diamante albe şi 2.640 de diamante negre (sud-africane), aceasta valorează 2,5 milioane de dolari şi ar putea fi vândută unui club sportiv european cu care casa de bijuterii este acum în tratative.