Style

Corporatist sau sanatos?

06 aug 2009 189 afişări
Din aceeaşi categorie

Toate acestea nu fac decat sa scada productivitatea angajatilor, sa le pericliteze sanatatea (fizica si psihica) si astfel sa ridice costurile asigurarilor de sanatate ale corporatiilor. Unele companii (mai ales cele din strainatate) au luat masuri in acest sens. S-a recurs chiar la metode „tiranice" pentru a-si insanatosi angajatii „defectati" de mediul neprielnic - programe de slabit, sport obligatoriu la birou etc.

La noi in tara au ajuns mai greu aceste practici, asa ca ne aflam inca in stadiul de „100 de metri patrati, 100 de birouri, 100 de oameni..." din pacate. „Pozitionarea monitoarelor catre fereastra in lipsa unor draperii, utilizarea unor scaune fara suport lombar sau pentru brate, depozitarea de materiale pe caile de acces, lipsa unor panouri fonoabsorbante intre birouri in conditiile utilizarii intensive a telefonului, plasarea de echipamente (imprimante, fax) foarte aproape de un birou si utilizarea lor de catre toti ocupantii spatiului de lucru sunt cel mai des intalnite greseli in amenajarea unui spatiu de birouri", spune dr. Radu Boari, medic primar medicina muncii in cadrul Centrului Medical Unirea.

„Pana in martie lucram intr-o casa veche nationalizata, un fel de conac restaurat. Biroul meu se afla intre un ficus si doua dulapuri care ma fereau de zgomot si-mi dadeau si iluzia de intimitate. Intre timp ne-am mutat intr-o cladire noua, un «zgarie-nori» autohton. Intre mine si colegii de birou e o distanta de 50 de centimetri. Mi-e imposibil sa nu-i aud sau sa nu-i deranjez. Planuiesc sa-mi cumpar un scaun ergonomic, poate scap macar de durerea de spate", spune Corina Cretu, key account manager.

Problemele de sanatate care pot aparea in astfel de cazuri sunt multe. Cele mai frecvente sunt cele de natura musculo-scheletala (vestitele dureri de spate, de ceafa, amortiri ale incheieturilor), dar si cele cauzate de stres cum ar fi gastrita, ulcerul, hipertensiunea arteriala, afectiunile cardiace, afectiunile psihice sau afectiuni ale vederii. Pentru «supravietuire» angajatii care lucreaza in conditii mai putin prielnice ar trebui sa „ia pauze in timpul carora sa-si schimbe postura de lucru, sa faca mici exercitii fizice pentru degete, maini, brate, trunchi) si sa alterneze lucrul la computer cu alte sarcini", explica doctorul Boari, care spune ca o cladire de lucru ideala ar trebui sa aiba spatii mari intre birouri, numeroase plante mari, posibilitatea de ventilatie naturala, computere si mobilier moderne, spatiu de luat masa interior si terasa complet dotata, asigurarea de fructe si legume proaspete in permanenta, permisiunea de personalizare a biroului (poze, citate, plante, acvarii).

„Eu lucrez intr-o banca. De curand am fost avansat in functie si toti au fost uimiti cand, pe langa toate beneficiile pe care mi le-au oferit eu am cerut ceva in plus: un birou separat. Dar numai eu stiu cum, iarna trecuta, am reusit sa racesc de sase ori, de fiecare data cand un coleg aducea un nou virus la serviciu cu el", spune Matei Teposu, agency head.