Style

Dress-code: business

25 nov 2010 1048 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie
Dress-code: business

Înainte de criză în corporaţii exista "casual friday". Adică acea zi relaxată în care toată lumea uita de dress-code-ul business şi adopta blugii şi o cămaşă casual. După căderea Lehman Brothers, în 2008, lumea business şi-a întors faţa către tradiţie într-o încercare de a-şi recăpăta stabilitatea. Astfel că a redevenit strictă şi costumaţia casual a fost înlocuită irevocabil cu cravată şi costum, în orice zi a săptămânii. Acum, când recesiunea a luat final (în unele ţări) sau este pe cale să se termine (în altele) trendul internaţional este ca oamenii de business să poarte piese vestimentare separate, eliberându-se din nou de rigiditatea proverbialelor 4 ace. În Bucureşti costumele deux pieces sunt totuşi încă este la modă, după cum se observă în oferta magazinelor, dar şi în garderoba oamenilor de afaceri.

Viorel Cerchez, Procurement Director la o firmă din Bucureşti, spune că percepe ţinuta ca pe o extensie a personalităţii sale şi prin urmare acordă importanţă stilului vestimentar.

"Îmi plac cămăşile fit, cambrate pe care mi le achiziţionez din călătorii sau online. Cumpăr branduri ca Dior, Dolce&Gabbana, Kenzo, Paul Smith şi Manetti. Cea mai scumpă achiziţie este o cămaşă John Galliano cu un croi mai special şi un ceas Cartier clasic. Piesele mele favorite sunt însă câteva sacouri Corina Vlădescu şi cămăşile Paul Smith şi Kenzo din zona casual".

În Bucureşti magazinul Mengotti este printre cele mai vizitate pentru costumele şi accesoriile office de designer. Aici se găsesc nume ca Prada, Burberry, Etro sau Dolce&Gabbana. Iar "oamenii de afaceri sunt dispuşi să plătească până la 2.500 de euro pentru o ţinută completă clasică sau smart elegant", spun reprezentanţii Mengotti. Cele mai populare item-uri business din magazin sunt costumele care costă de la 700 la 1.100 de euro asortate cu o cravată de 120 de euro şi o geantă business de 1.500 de euro. La fel de căutate sunt agendele de firmă ca cele de la Burberry (350 de euro) sau Prada (325 de euro).

Victor Căpitanu, managing partner la Capital Partners, adoptă stilul fomal când e vorba de afaceri. Acesta are în garderobă ţinute de la Pal Zileri, Canali sau Hugo Boss, "pentru că mi se potriveşte bine croiala". Reprezentanţii brandului Canali (orientat doar pe ţinute business casual) spun că "clienţii noştri preferă să achiziţioneze din magazin ţinute complete: costum, cămaşă, cravată, pantofi, curea, geantă. De obicei suma investită de un client este de minim 4.000 de euro în fiecare sezon. În medie se alocă unei vizite în magazin peste 1.500 de euro". Cele mai populare piese din magazin sunt costumele din lână Super 120'S gri şi bleumarin, cămăşile din bumbac albe şi bleu, cravatele şi restul accesoriilor. Preţurile pentru produsele exclusiviste Canali variază între 1.500 şi 3.000 de euro pentru un costum, 150- 300 de euro pentru o cămaşă şi 90-150 de euro pentru cravate. "Vedeta" colecţiei Canali din acest sezon este un pardesiu din lână cu mătase la exterior şi vizon tuns pe interior care costă 6.000 de euro.

În magazinele Alsa Boutique care au în portofoliu, printre altele, brandurile Pal Zileri şi Ermenegildo Zegna, ofertele sunt personalizate în funcţie de istoricul fiecărui client. "Accesorizăm ţinutele office cu cămăşi, cravate/eşarfe, butoni, batiste. De obicei factorul finanţe nu primează în alegerea unei ţinute. Se doreşte să se evidentieze statutul social şi să se flateze conformaţia corporală prin croială, ţesătură şi accesorii". Astfel un client al magazinelor Alsa poate să cheltuiască lunar o sumă cuprinsă între 1.000 şi 3.500 euro. Cele mai scumpe produse Zegna aparţin liniei "Couture" şi au preţuri cuprinse între 3.000 şi 4.000 de euro pentru un costum (din materiale precum caşmir, vicuna, angora sau ţesătura aniversară Fabric no.1) şi 450-600 de euro pentru o cămaşă.

Mulţi oameni de business apelează şi la croitori de lux precum Alexandru Ciucu sau Tudor. Personal Tailor. "De câţiva ani pentru perioada de toamnă-iarnă a revenit şi moda costumului cu vestă. Printre oamenii de afaceri cele mai populare alegeri au devenit şi cusăturile ornamentale şi căptuşeala în contrast", spune Ciucu. Un costum realizat de Alexandru Ciucu costă în jur de 1.000 de euro, iar un set de cinci costume este aproximativ 3.500 de euro. La aceste sume se adaugă cămăşile şi pantofii realizaţi tot la comandă.

Din ianuarie 2010 a intrat pe piaţă şi un alt brand care execută costume personalizate, Tudor.Personal Tailor. Aici preţurile sunt cuprinse între 350 şi 450 de euro.

Sfatul stilistului Irina Markovits, consultant de stil (imagematters.ro)

Cum credeti ca ar trebui sa arate ţinuta unui om de afaceri la o întâlnire de business din timpul zilei?
Cu cât o întâlnire este mai protocolară (negocierea unui contract, prezentarea unui proiect, networking) şi cu cât cunoaştem mai puţin interlocutorul, cu atât ţinuta de business trebuie să fie mai tradiţională: costum elegant şi cravată în cazul bărbaţilor, taior sau costum de culoare închisă pentru femei, ţinute completate de accesorii la fel de elegante, discrete, fără logouri ostentative. Pe măsură ce nivelul de formalitate al întâlnirilor de business scade - prânz de afaceri, de pildă -, ţinutele pot deveni mai relaxate. Costumul conservator e înlocuit de ţinute business casual - sacou şi pantaloni în culori diferite, cravata nu mai este obligatorie samd.

Ce se poartă la o cină de business?

O ţinută business casual de seară poate fi foarte similară cu cea din timpul zilei: o cămaşă (întotdeauna cu mâneci lungi), uni sau cu dungi discrete, asortată cu pantaloni în culori neutre (negru, bleumarin, gri, bej) şi cu un sacou într-o culoare şi textură diferită. Cravata poate lipsi, cămaşa nu trebuie să fie cea mai elegantă sau un model cu butoni. În schimb, business casual nu ar trebui să însemne jeansi, cămăşi cu mâneci scurte, pantofi sport. Există şi excepţii, în cazul în care partenerii de discuţie fac parte dintr-o industrie de creaţie: arhitectură, show-biz, advertising, modă. Ţinutele lor business casual se vor distinge întotdeauna printr-un stil mai colorat, mai avangardist, mai relaxat, pentru că hainele transmit mesajul unei profesii care valorizează individualizarea, personalizarea, creativitatea şi mai puţin regulile sau procedurile.

Ce nu ar trebui sa lipseasca dintr-o garderoba business?

O garderobă de business poate fi la fel de complexă şi variată ca una non-business, de aceea e greu de spus "ce nu ar trebui sa lipsească". Orice bărbat ar trebui să aibă un costum bleumarin, cu o croială impecabilă şi dintr-un material frumos, cel puţin 4-5 cămăşi elegante, câteva cravate şi cel puţin 2 perechi de pantofi din piele, de calitate. În timp, pe măsură ce veniturile şi nivelul de rafinament al respectivului bărbat cresc proporţional, garderoba se poate îmbogăţi cu costume unicat şi cămăşi făcute la comandă, accesorii de lux, materiale scumpe.