Suntem insa in luna decembrie, asa ca sa nu fim lipsiti de gratitudine. Acum 20 de ani in decembrie, nu ca nu ne gandeam la ce brad sa ne luam si de la care supermarket sa cumparam branza frantuzeasca si somonul fume pentru masa traditionala romaneasca de Craciun. Eram doar bucurosi daca bagau ceva caldura. Mare lucru democratia asta. Mi-a zis mie socrul meu - "Tu nici nu stii, Peter, cum era inainte". El stie.

Eu stiu doar ca de data asta am nimerit intr-un restaurant bun - Mica Burghezie, cu oameni constiinciosi, care tin carciuma bine. Primul indiciu a venit cand chelnerita, desi sustinea ca nu are nevoie sa noteze comanda, vazandu-ma descumpanit, s-a grabit sa-mi spuna "Dar o sa notez, ca sa va fac pe plac - nicio problema".

Asta e atitudinea castigatoare, vechiul si bunul motto "Clientul nostru, stapanul nostru". Mai ales acum, in vremuri de criza, or sa castige cei care isi trateaza clientii asa cum trebuie, nu ca pe niste nepoftiti care ii deranjeaza. Pe mine ma incanta foarte mult restaurantele astea tinute de familii, pentru ca oamenii isi dau interesul. Asa cum e Violeta's Vintage Kitchen, unde am fost si unde fac o rata pe varza de sta rata-n coada.

Una peste alta, e bine ca ne-am (re)castigat povestea asta cu democratia. ~la e rau, alalalt nu e bun, ala fura, alalalt fura si mai mult, dar exista un mecanism de control si, da, exista si un bine public si da, si acela care traieste rau in cartierele sarace ale Bucurestiului e mult mai liber decat a fost inainte de '89.

Intr-adevar, cred ca libertatea e bunul cel mai de pret pe care indivizii unei societati pot sa-l aiba. La noi e adevarat ca s-a prelungit un pic prea mult momentul de euforie al revolutiei intarziind astfel momentul de constructie a societatii, dar lasati ca vedeti voi acum, cand o sa avem si noi guvern.

Asa cum spunea Maestrul, puterea e un drog si politicienii foarte repede devin dependenti. Problema cea mare e ca isi procura acest drog de la alegatori, pe banii alegatorilor. Dar ceea ce va face ca lucrurile sa se miste acum va fi clasa de mijloc - adica mica burghezie. De asta am si venit la restaurantul Mica Burghezie. Un loc bland, elegant, unde mananci o ciorba de burta curata, zemoasa, gustoasa, cu paine neagra si seminte, cu smantana si cu un ardei iute-iute. Sau fasole cu boabe uriase, cum or fi fost in vrejul lui Jack, intr-un sos rosu si gustos. Sau o salata dulce si cremoasa de icre. Cu paine neagra de casa, cu seminte.

Noii mici burghezi - sau cei care fac restaurante pentru ei - sunt tot mai multi. Si aici as vrea sa fac o paranteza - ne-ar bate Dumnezeu sa nu vedem toate lucrurile bune care s-au intamplat in 20 de ani. Eu unul vad asta si la nivel de restaurante, cum se purtau restauratorii acum 10-15 ani si cum sunt azi.

Acum au orientare fata de economia de piata si deschidere fata de client. Iar aici la Mica Burghezie e un restaurant pentru oameni normali, care sigur se vor simti bine si ca acasa. Sau poate chiar mai bine decat acasa, avand in vedere ca mancarea este clar peste medie.

Mi-a placut muschiuletul de porc impanat cu catei de usturoi si cu bucatele de bacon, intr-un sos alb de ciuperci, care se vedea ca e facut numai din smantana, fara firicel de faina. Pentru cei care nu se dau in vant dupa porc, exista si varianta pui in sos alb cu ciuperci, la care va recomand niste cartofi la cuptor exceptionali. Sau exista si optiunea unei pastrame de berbecut bine afumata si apoi trasa la tigaie, bineinteles cu mamaliguta. Si toate parca au un gust mai bun cand vezi ce frumos se poarta chelnerita, care te trateaza ca pe un oaspete drag, nu ca pe un sac de bani din care tre' sa mai scoatem un leu inainte sa plece.

As vrea sa mai fac o mica paranteza despre ce cred eu - desi stiu ca nu intereseaza pe multa lume. Si totusi, ii dau inainte. Dupa alegeri, am auzit foarte multi jurnalisti, aproape jurnalisti, candva jurnalisti, politicieni/aproape politicieni, analisti/ aproape analisti, vorbind in numele poporului, despre popor, pentru popor.

Cei mai deranjanti mi se par politicienii "scriitori", cvasidisperatii care se exprima despre cat de mare va fi criza daca vine unul sau altul sau daca pleaca unul sau altul. Articolul domnului Cartarescu de dinaintea alegerilor e cat se poate de graitor. As vrea sa-l informez si pe dansul si pe toti ceilalti care ii impartasesc parerile ca toti cei care voteaza sunt "poporul roman". Nu sunt chinezi cei care voteaza cu stanga si nici aristocrati englezi cei care voteaza cu dreapta (domnul Mircea, care dreapta?). Toti sunt romani.

In capul meu, definitia poporului e suma tuturor indivizilor unei natii, in care intra si domnul Cartarescu, si domnul Liiceanu, si Nadia Comaneci, si Traian Vuia si Mailat. Iar media inteligentelor unui popor da nivelul acelui neam. Asa cum Mircea nu e Goethe, nici Gabita Liiceanu nu bate spre Kant, tot asa nici Mailat nu e Jack Spintecatorul. Si la bune, si la rele suntem mediocri, trebuie sa acceptam asta odata si-o-data. Cuvantul cheie din fraza asta e "a accepta".

Vrea sa emigreze? Sa-i dea Dumnezeu bani de drum. Poate Guvernul din Congo o sa-i promoveze mai activ cartile scrise sub umbra palmierului cand ii cade nuca de cocos in capusor. La alegerile astea, asa cum au fost ele, oamenii au votat ce au vrut ei. Pentru faina, pentru ideologie, speranta, galeata, pelerine, orez. Da, asa e - de ce nu le-ati dat si voi? Atat cat a putut da/gandi fiecare, asta a iesit, iar noi avem obligatia sa respectam asta.

Poate ar trebui sa vorbim putin mai mult despre clasa aia de mijloc, care merge la Mica Burghezie si care este sau poate sa fie motorul progresului societatii romanesti. Si care are mult mai multa intelepciune si toleranta decat au politicienii, scriitorii si analistii.

Asa ca, pentru toti cei care incita la emigrare, noua tuturor ne-ar fi mult mai bine daca ne-am gandi cum putem sa lucram impreuna in loc sa ne condamnam diferentele in numele binelui public.

Fiti toleranti cu bezmeticii astia pe care i-ati ales, macar pentru o scurta perioada de timp, si mergeti sa mancati bine la Mica Burghezie. La urma urmei, vine Craciunul.

Daca vrem sa reformam lumea politica, sa stiti ca se poate, pentru ca lumea s-a nascut si ea tot din haos. Si chiar se poate trai in tara asta pentru ca avem tot ce ne trebuie cat sa ne satisfaca necesitatile, nu cat sa satisfaca lacomiile tuturor. Si, intr-un fel sau altul, guvernul o sa se schimbe. Cum povesteste si Maestrul, despre cetateanul care intreaba un prieten: "Unde pot sa gasesc niste plosnite?" "Plosnite?! Da' ce vrei tu sa faci cu ele?" "Pai ne mutam si, conform contractului, trebuie sa lasam apartamentul asa cum l-am primit". Daca guvernul care pleaca vrea sa lase si plosnitele cu care a primit guvernarea, n-a facut nimic. Uite, asta e un bun obiectiv. Ce infrastructura? Ce reforma? La capatul mandatului, sa lase mai putine plosnite decat au primit.

Eu las 3Imre la Mica Burghezie, dupa ce am mancat si un tiramisu cu fructe de padure ca sa-mi indulcesc nostalgia ca a fost ultimul restaurant pe anul asta. Ne intalnim data viitoare cu Topul restaurantelor din 2008.