Gadget

Aşa arată oraşul fantomă de 1 mld. dolari din SUA, unde se vor testa tehnologii noi de infrastructură. Galerie FOTO

12 mai 2012 10993 afişări de Andrei Cîrchelan
Din aceeaşi categorie

Pegasus Global Holdings a anunţat că va începe construcţia "oraşului" CITE (Center for Innovation Testing and Evaluation) pe 30 iunie în New Mexico, cu o investiţie de 1 miliard de dolari, potrivit Business Insider.

Proiectul va include toate elementele unui oraş modern american de dimensiuni medii, drumuri, case, şcoli, totul în afară de cetăţeni. În acestă structură, oamenii de ştiinţă vor putea să testeze ultimele inovaţii în materie de energie, sisteme de transport, şi dezvoltare de resurse, fără a pune în pericol siguranţa oamenilor.

Oraşul va fi construit pe o suprafaţă de aproximativ 39 kilometri pătraţi, în deşertul din Lea County, New Mexico.

Elementul central al oraşului va fi o zonă cu mediu de laborator, cu o suprafaţă de 1,6 kilometri pătraţi, care va include o zonă urbană, una suburbană şi una rurală.

În proiect se for găsi şi turnuri rezidenţiale, ferme, un centru comercial, parcuri şi drumuri, care simulează lumea reală, pentru teste la scară.

O mare parte a oraşului va fi alcătuită din laboratoare de teren, care vor servi la testarea unor noi produse pe segmente specifice.

Elementul central al CITE este un centru de operaţii, situat în subteran, care leagă între ele toate părţile oraşului furnizându-le energie, apă şi conexiuni de date.

Campusul de cercetare CITE va avea săli de conferinţă şi birouri unde cercetătorii, universităţile şi investitorii se pot întâlni şi pot colabora la diferite proiecte. În plus, campusul oferă şi cazare oamenilor de ştiinţă.