Vinurile de Chianti, de Bordeaux şi cele din Napa Valley au cucerit de secole papilele gustative ale cunoscătorilor şi ale pasionaţilor din toată lumea. Vinurile româneşti, deşi au în spate istorii de zeci, chiar sute de ani, fac abia acum paşi mici, dar siguri către pieţele internaţionale, branduri precum Sâmbureşti, Davino sau Lacerta căutând să-i „îmbete“ pe cumpărătorii din China până în Canada, Rusia sau Marea Britanie.
Podgoria de la Sâmbureşti a intrat în urmă cu aproape un deceniu în portofoliul omului de afaceri Jean Valvis, însă are în spate o istorie de aproape 400 de ani, acesta fiind unul dintre atuurile pe care pariază compania în încercarea de a cuceri pieţele din China şi Rusia. Cel de-al doilea atu este gustul distinctiv, cu note de smochine şi fructe de pădure.
„Mi-amintesc că era o zi de iarnă din 2005 când conducerea asociaţiei salariaţilor de la Sâmbureşti a venit la mine să mă întrebe dacă nu vreau să preiau podgoria. Ei ştiau povestea LaDorna, ştiau cum am preluat compania, cum am investit şi am marketizat produsele şi voiau să fac la fel şi la Sâmbureşti“, îşi aminteşte Jean Valvis, antreprenor care a creat brandurile Dorna (apă minerală) şi LaDorna (lactate) pe care le-a vândut apoi unor giganţi internaţionali, Coca-Cola şi Lactalis.
La momentul acela compania trecea printr-o situaţie financiară dificilă, ducea lipsă de lichidităţi, iar productivitatea era la un nivel redus. Compania fusese privatizată, însă din cauza unor conflicte juridice şi a unor probleme de management, avea nevoie de o infuzie de capital.
„Au venit la mine cândva în apropierea Crăciunului şi mi-amintesc că au adus o sticlă de Cabernet Sauvignon de Sâmbureşti. Am fost extrem de plăcut surprins de vin, avea un specific propriu, un gust cu note de fructe de pădure şi smochină.“
Iniţial omul de afaceri nu ştia nimic despre istoria de la Sâmbureşti, una dintre cele mai vechi podgorii din România, aşa că s-a lăsat convins de vin.
„Ulterior, împreună cu o echipă de cercetători, am descoperit povestea.“
Prima menţionare a domeniilor Sâmbureşti datează din 1621, când se afla în mâinile familiei de nobili Rudeanu. După ce au schimbat mai mulţi proprietari, podgoriile au ajuns în mâinile familiei Brătianu. Astfel, la jumătatea secolului al XIX-lea, Vintilă Brătianu (fost prim-ministru al României) a angajat un enolog francez pentru a reface podgoriile distruse de filoxeră, o insectă parazită care atacă rădăcinile viţei- de-vie. Vinul de Sâmbureşti a continuat să fie produs şi în perioada comunistă, când a fost degustat de şefi de state şi de guverne, potrivit reprezentanţilor companiei. A urmat o perioadă când, din lipsă de investiţii, productivitatea a ajuns la un nivel minim.
„Am plătit mult pentru podgorie pentru că am vrut un domeniu unitar, nu unul parcelat, operat de mai multe persoane juridice. Când am decis să cumpăr am preluat şi toată datoria. În total, investiţiile de la Sâmbureşti se ridică la 8-9 mil. euro“, îşi aminteşte Jean Valvis. O parte din bani a mers către replantarea a 280 de hectare de vie din totalul de 500 de hectare. Vinurile realizate la Sâmbureşti ajung astăzi atât în magazinele şi restaurantele din România, cât şi în China şi Rusia, iar Jean Valvis spune că următoarele pe listă sunt pieţele din Uniunea Europeană.
„Lucrăm puternic pentru export deoarece piaţa locală este una puternic concurenţială, cu o luptă acerbă pe preţ, de aceea creşterea nu poate fi puternică. Vrem ca avansul businessului să vină de la export.“
Şi producătorul Davino, controlat de omul de afaceri Dan Balaban, a pariat pe exporturi, atacând pieţele din Australia, China, Norvegia şi Danemarca. Vinurile produse în zona Dealu Mare ajung însă şi în Franţa, cel mai cunoscut producător de vin din lume.
Primele vinuri care merg la export din România sunt cele de lux, astfel că şi producătorul Lacerta Winery a pus primele sticle pe mesele din Austria, Elveţia şi Belgia. Iniţial, compania care are în portofoliu doar vinuri premium şi-a promovat produsele în faţa turiştilor străini la crama proprie din zona Dealu Mare.
Ideea de turism enologic a apărut de mulţi ani în Italia sau Franţa, unde podgoriile au fost dezvoltate în jurul unor adevărate palate sau în jurul unor vile istorice cu tradiţie. Modelul a fost împrumutat şi la noi, producătorul Lacerta Winery construind o cramă la Dealu Mare tocmai pentru a dezvolta turismul viticol. Dealu Mare este situat aproape de Munţii Carpaţi şi totodată de-a lungul paralelei 45, la fel ca Bordeaux sau Toscana, astfel că soarele este extrem de propice pentru a produce vinuri roşii.
Ceva mai la vest, la Drăgăşani, o altă cramă este pregătită să îşi primească vizitatorii. Refăcută din temelie, crama este deţinută de baroana Ileana Kripp Costinescu şi de soţul său Jakob, care vor să ducă mai departe tradiţia vinurilor prinţului Ştirbey, care au în spate o istorie de 300 de ani.
Ei au venit în România în vacanţă şi după o vizită la Drăgăşani au decis să renoveze domeniul şi să reînvie un brand de vin uitat. Crama stă cocoţată în vârf de deal, iar de sus ai o vedere de ansamblu a podgoriei din ai cărei struguri se obţine vinul Prince Ştirbey. Aici, vizitatorii pot veni pentru degustări de vin şi pentru un „festin“ cu preparate tradiţionale olteneşti.
Cei care vor însă să deguste vinul într-un castel de poveste nu trebuie să meargă pe Valea Loarei din Franţa, ci pot să se oprească la Cetatea de Baltă, în judeţul Alba.
Castelul producătorului de vin Jidvei stă ascuns de ochii trecătorilor, protejat de porţile înalte de la intrare.
Aşezat în vârful unui deal, castelul reprezintă o poartă de întoarcere în timp, fiind mobilat în stil medieval, cu armuri şi piei de urs, cu mobilă grea şi cu vechi tablouri.
Nici planurile lui Jean Valvis nu se opresc însă doar la producţia de vin, antreprenorul are în plan să dezvolte şi turismul enologic aici, urmând să construiască la Sâmbureşti un hotel, o cramă cu sală de degustări şi un spa.
„Avem deja realizat proiectul împreună cu un arhitect şi am şi ales locul unde vrem să le amplasăm. Este punctul cel mai înalt de la Sâmbureşti, de unde poţi admira podgoria şi Oltul care trece prin apropiere. Va mai dura însă circa doi ani până la finalizarea acestui proiect.“
