Am lipsit putin, doar cat sa se bucure cei care nu ma plac si sa le lipsesc celorlalti. Principiul e sa stai mai putin si sa revii - ca daca stai prea mult se plictiseste lumea de tine. Daca-mi spunea si mie cineva principiul asta acum cativa ani, poate plecam mai repede de la multinationala. Asa, ca in povestea aceea cu poetul de la tara pe care gurile rele spun ca l-a trimis la Bucuresti secretarul de partid ca sa scape de el. Si cum ajunge in capitala, omul nostru se repede la Capsa, unde lumea de elita nu prea l-a bagat in seama, nici dupa vorba, nici dupa port. Sta 15 minute, bea un coniac, lasa un bacsis cat jumatate de salariu de muncitor si pleaca. Dupa o ora cand s-a intors, chelnerii l-au primit ca pe un client vechi si foarte important. Trebuie sa pleci si sa revii.
Asa am facut si eu - am luat o pauza cat sa ma conving si pe mine ca indeletnicirea asta cu scrisul despre mancare chiar imi face placere.
Acum ca am devenit somer trebuie sa-mi asigur existenta cumva si m-am gandit ca domnul Sarbu o sa-mi dea si mie un ban de buzunar pentru articole. Daca nu, nu-i
bai, ca si o masa calda e buna.
Sincer, am crezut ca daca esti somer ai mai mult timp, dar acum mi-am dat seama ce putin am lucrat la multinationala, ca n-am castigat prea mult timp liber. Si am mai si iesit in toata agitatia asta. Cred ca momentul a fost foarte prost ales, pentru ca din buncarul de siguranta al multinationalei am iesit direct in jungla cotidiana autohtona. Nu-i usor! Incep sa inteleg poporul, cu bezmeticii astia care se fac ca ne conduc. Dar nici lor, bezmeticilor, probabil ca nu le e usor cu un asemenea popor. Cred ca nu a existat perioada mai tulbure in istoria neamului decat acum, cand intrebarea "Eu cu cine votez?" devine din ce in ce mai serioasa. Gluma-gluma, bancul-banc, dar... Eu am incercat sa ma apropii de aceasta intrebare invers si m-a ajutat foarte mult - mi-am raspuns la intrebarea "Eu cu cine nu votez?". Si mai raspundem pe parcurs ca mai sunt vreo 2-3 saptamani.
Pana la urma tot la restaurant am ajuns, ca aici parca se dezbate mai cu spor problema votului. Plus ca pot sa ma pozez langa ditamai farfuria cu papanasi.
Cred ca Ibrail, restaurantul unde am nimerit de data asta, reflecta pe deplin degringolada (capacitatea de adaptare) a sufletului romanesc. In decurs de cativa ani, carciuma asta a fost Xanadu, raiul pe pamant. Ce ti-e si cu raiul asta - toata lumea vrea sa ajunga acolo, dar nimeni nu vrea sa mearga acum. Dupa Xanadu a fost Hanul cu bere, adica romanesc neaos, iar acum a trecut la descentralizarea regionala. Adica Braila in toate formele ei de manifestare policulturala: greco-turco-armeano-evreo-lipoviano-romanesti. Sigur ca, in general, un asemenea potpuriu poate sa asigure o varietate mare, dar si un talmes-balmes.
La Ibrail cam nimic nu se potriveste cu nimic, dar pe bucati e ok. Muzica e ba greceasca, ba frantuzeasca; decoratiunile se doresc un amestec de constructie de lemn din Muntii Maramuresului, aranjata de Gaudi cu usoare tuseuri de pictura naiva - chiar foarte naiva as spune. Sau naivo-psihedelica. La asta se adauga apoteotic perdelele de brocart cu nuante aurii si fierul forjat de pe pereti. E locul ideal pentru desfasurarea unui talk-show politic.
Meniul e in egala masura divers, de la pirosti cu branza la blini, de la humus la cotlet de berbecut sau pastrama lui Terente. Pirostele - bune, n-am ce sa zic, humusul si el decent, bine frecat cu ulei de masline, iar micii cu cimbru erau cam mici - asa, de apartament. Totul e facut ca intr-un an de criza. Adevarul e ca nici nu ne-au deranjat prea multi de la masa. Pastrama de porc e tot de apartament, ca-n Berceni, etajul 7, confort doi nereusit. Si cand se urca gospodina in autobuzul 147, lumea
stie ce-a gatit. Apropo, imi amintesc de bancul cu autobuzul in care era aglomeratie mare. Un domn se tot apropia de o doamna, care, indignata, la un moment dat il interpeleaza: "Da' ce vrei domnule de te tot freci de mine?". "Nimic, doamna, imi cer scuze, e din cauza aglomeratiei." "Pai daca nu vrei nimic, da-te la o parte ca poate vrea domnul sau domnul."
Eu am vrut desert, la care si-au mai scos parleala, ca orice gospodina, care daca buseste ciorba sau felul doi, macar cu clatitele isi repereaza onoarea. Bune clatitele de la Ibrail cu branza dulce, frecata cu smantana si cu stafide. Treaba adevarata si papucii sultanului, pentru care merita 1Imre. In rest, atmosfera calma si placuta, ca doar e criza si nu mai poti fi obraznic in vremuri ca astea. Ce mi-o fi venit si mie sa ma cert pe timp de criza? Dar despre asta in viitor. Pana atunci, va salut cu bucuria revenirii.
Str. Mantuleasa, nr.40.
Rezervari la: 021.312.25.11
