Am remarcat in ultima vreme ca numai mancare am in cap. Cred ca e, din pacate, un efect al varstei. Se spune ca barbatii se gandesc la sex o data la 7 secunde.
Eu ma gandesc la mancare tot timpul, sub orice forma: jambon ardelenesc cu un mot de hrean, tort de ciocolata cu sirop caramelizat deasupra, spaghetti cu patru feluri de branza, snitel cu parmezan, briosa cu gem si un pahar cu lapte rece, paine alba de casa cu unt usor sarat si parizer afumat, orice facut la ceaun, la gratar, in oala de lut, la protap, prajit, salata de vinete cu rosii zemoase si cu telemea veche de oaie.
Cred ca asta mi se trage de la cei sase ani de cand tot scriu articolele astea despre restaurante - tocmai mi-am dat seama ca este al saselea Paste de cand ma produc cu a mea rubrica si cred ca, din punctul de vedere al restaurantului vizitat in Saptamana Mare, este si cel mai reusit. De data asta am ajuns la Bacci, o aparitie noua in Herastrau, al carei nume cred ca provine de la faptul ca, dupa ce mananci aici esti intr-o dispozitie atat de buna ca-ti vine sa pupi pe toata lumea. Locul nu e numai elegant, ci si foarte solar, te simti extraordinar de bine aici, desi terenul de tenis de vizavi si oamenii in sorturi albe iti induc un oarecare sentiment de vinovatie ca tu te indopi cu tot felul de bombe calorice, in timp ce ei se mentin in forma. Solutia?
Alege o masa de la care nu se vede stilul de viata sanatos al unora. Sau minte-te ca dupa ce bagi in time 15239 de calorii, joci vreo sase minute de tenis si le arzi pe toate. Bine ca era cam frig cand am fost noi si nu se produceau totusi foarte multi atleti in forma ca altfel chiar ma deprimam. Oricum, n-are importanta - unii stiu sa joace tenis, altii sa faca jogging - eu stiu sa mananc. Adevarul e ca eu stiu sa mananc pana mi se face rau si in afara zilelor de sarbatoare - n-am nevoie neaparat de Craciun, de Paste sau de zile aniversare.
Bacci e amenajat in asa fel incat sa te simti, inainte de toate, confortabil si, pret de vreo ora-doua, sa te rupi de agitatie, praf, nervi si sa te bucuri de mancare, de verdele proaspat al copacilor din Herastrau, de terasa eleganta si plina de flori care sigur o sa aiba mare succes la vara, de muzica italieneasca foarte potrivita pentru digestie si de serviciile nemaipomenite, la care o sa revin, pentru ca merita mai multe randuri.
Mancarea de la Bacci e un deliciu. Nu stiu cand e dezlegare la ce, dar sunt convins ca Dumnezeu o sa ma ierte pentru toate pacatele astea culinare. De fapt, pacat ar fi sa nu gust din mancarea asta minunata.
Mixul de ciuperci cu mamaliguta, usturoi si parmezan este ceva aproape imposibil de descris, asa e de bun. Peste un strat de mamaliga bine asezonata cu feliute de usturoi sunt presarate cu darnicie cele mai gustoase, mai zemoase si mai carnoase ciuperci pe care le-am mancat vreodata, acoperite din cap pana-n picioare cu un strat gros de branza si apoi tinute la cuptor pana se intrepatrund bine. Exista si un risc cu ciupercile astea - cand vin la masa sunt foarte fierbinti, dar nici perspectiva unor arsuri de gradul doi nu va va impiedica sa le mancati imediat. Excelente si spaghetti cu scoici, iar ardeii grasuti umpluti cu branza si apoi facuti pane, serviti cu un sos picant sunt fenomenali.
Si asta de bine ce ma gandisem ca va fi una dintre zilele in care o sa incerc sa fiu mai cumpatat. Dar la Bacci e imposibil. Sincer, cine ar putea sa nu se arunce peste cocosul pitic prajit? Care nume eu as fi putut
sa-l comasez intr-un singur cuvant si sa-i zic, mai simplu, „cocosel". E o carne frageda cu o savoare nemaipomenita. Asa ca, indiferent cum vreti sa-i ziceti, cocosel sau cocos pitic, merita sa-l incercati.
sa-l comasez intr-un singur cuvant si sa-i zic, mai simplu, „cocosel". E o carne frageda cu o savoare nemaipomenita. Asa ca, indiferent cum vreti sa-i ziceti, cocosel sau cocos pitic, merita sa-l incercati.
Cat despre osso bucco, Napoli, Roma si Firenze impreuna la cmapionatul mondial n-ar reusi sa faca asa ceva - il declar osso bucco al secolului si al continentului. Vitelul e precum untul, intr-un sos de Chianti prin care se itesc bucatele de morcov dulce. Nici nu e nevoie de cutit, pentru ca fasiile de carne se desprind imediat de pe os, dupa care se topesc in gura. Sincer, e o capodopera. Peste care sadicii astia de la Bacci mai presara cu darnicie si parmezan ca sa fie siguri ca n-ai nicio sansa de scapare. Cred ca sunt dependent-obsesiv de mancare. E precum contractul de autostrada pentru guvernanti - irezistibil: asfalt, beton, exproprieri, poduri, „mii de oportunitati". Problema la mine e ca fantezia e prea mare - imediat intru in actiune cand apare cuvantul cheie: jambon, dulceata, parmezan si de-acolo pleaca de-a dura capul meu. Le vad in toate formele posibile. Ca sa ma exprim mai simplu, ma autoharai. Apropo de asta, mi-am adus aminte de povestea cu iepurasul care, intr-o frumoasa zi de vara, constata ca are nevoie de o masina de tuns iarba si se gandeste sa ceara una imprumut de la vecina lui vulpea. Asa ca porneste prin padure spre casa vulpii si incepe sa se gandeasca. „Vulpea asta e tare vicleana si perfida - daca ii cer masina, sigur o sa vrea ceva in schimb si parca vad ca-mi cere un serviciu mult mai mare Desi eu cred ca e posibil si ca masina vulpii sa fie oarecum stricata si daca mi-o da o sa fiu nevoit sa o repar. Sau poate nici nu mi-o da". Intre timp, vulpea profita de minunata zi de vara si, zambareata, statea in poarta. Atunci ajunge si iepurasul, se uita la ea si zice: „Stii ce, vulpe, fac ceva pe masina ta de tuns iarba!"
In aceste conditii, eu care ma montez singur (dar ca sa mananc, nu ca sa ma supar) nici nu mai stiu: mananc ca sa scriu sau scriu ca sa mananc? Am o banuiala cum ca e a doua varianta. Si cum sa rezist cand dau nas in nas cu vitelul, cocoselul, sparanghelul si spanacelul?!
In timp ce ma uitam pe geam meditand la aceste chestiuni metafizice, am vazut doua aratari ca Fred Perry in zilele lui bune - nu ca prietenul meu Sebastian care e si mai gras decat mine, dar el se imbraca in haine de tenis sa faca impresie artistica. Sebi, ti-am zis, mai bine vino sa mananci cu mine decat sa te ranesti pe terenul de tenis. Mai iei o minge-n ochi, o racheta pe spinare sau, Doamne fereste, iti mai intra ceva zgura in nas... Oricum, uitandu-ma la tenismenii de vizavi mi-am dat seama de ce nu-mi place mie Mircea Badea - e prea sanatos, prea sportiv, prea lucrat. Si iar mi-am amintit de o istorioara. Era unul ca mine, mai grasalan, iesit la pensie si care se apuca de sport ca sa mai slabeasca si sa arate si el mai bine. Asa ca omul se apuca de tras de fiare, pune muschi pe micutul pectoral, slabeste vreo 20 de kilograme, dupa care isi da seama ca nu e prea multumit cu nasul - era usor carn si putin turtit, asa, ca al meu. Si mai avea si urechi mari de-l luai ca pe oala. Drept pentru care se duce la Ionela esteticiana, care ii scurteaza urechile si ii face un nas fin, greco-roman. Omul arata absolut extraordinar - lucrat, operat, o minunatie, o figura hollywoodiana. Si cand iese el din cabinetul de estetica, aranjat si remodelat, da peste
el un camion. Il face hamburger acolo pe drum, iar duhul omului ii zice lui Dumnezeu: „Doamne, o viata intreaga am fost credincios, m-am rugat, am facut bine - de ce mi-ai facut asta?" La care vocea din ceruri ii raspunde: „Ioane, drept sa-ti spun, nu te-am recunoscut".
el un camion. Il face hamburger acolo pe drum, iar duhul omului ii zice lui Dumnezeu: „Doamne, o viata intreaga am fost credincios, m-am rugat, am facut bine - de ce mi-ai facut asta?" La care vocea din ceruri ii raspunde: „Ioane, drept sa-ti spun, nu te-am recunoscut".Daca mai mananc mult la restaurantul asta cu specific italiano-internationalo-extraordinar si eu o sa devin de nerecunoscut - de fapt, e un restaurant cu specific de lucruri foarte foarte bune. Cred ca o data o sa vin si eu aici imbracat in echipament de tenis, ca sigur merge osso bucco mai bine. Cat despre serviciile de la Bacci, oamenii astia iti multumesc frumos pentru ca iti place mancarea (si chiar par sinceri), cand le spui „Aduceti-mi paine" iti arunca un zambet de topeste si pietrele si-ti spun „Cu mult drag", iar cand le multumesti pentru ceva spun din inima „cu cea mai mare placere". E socant. Ai impresia ca nu esti in Romania, lucru care m-a confuzat complet. As face training pentru functionarii publici din fonduri europene, sa-i aduca aici sa manance si sa-i oblige sa se uite cu mare atentie la chelneri, dupa care sa aiba fix aceeasi atitudine cu amaratul ala de contribuabil.
Dar la Bacci nimeni nu e amarat - n-ai cum atunci cand chelnerul, zambind atat de radios de parca esti prietenul lui cel mai bun, iti aduce un file incredibil de calcan sau niste somon atat de roz, ca zici ca acum sare din farfurie.
Iar la desert sufleul de ciocolata e splendid, ca tot ce poate fi mai bun in vise: un mic donjon din aluat fraged e umplut cu o crema de ciocolata ca o lava fierbinte - perfectiune! Iar strudelul cu mere e un foietaj viennois, umplut cu bucatele de fructe, cu un pic de dulceata de fructe de padure deasupra si cu o bula de inghetata cremoasa de vanilie.
Sper sa-i tina multi ani buni pentru ca, daca ramane asa, macar cu restaurantul asta ne-am scos.
O sa mearga un tenis dupa masa asta. C-asa e-n tenis...
Sos. Nordului nr. 7-9
