Gadget

Limuzina simfonica

18 iun 2009 44 afişări
Din aceeaşi categorie
 
La prima vedere S-Klasse facelift nu difera cu mult fata de modelul lansat in 2005. Desigur, nici nu trebuie sa difere prea mult deoarece este vorba de un facelift. Dar, upgradeul exterior urmat de un update la nivelul tehnic ne determina sa spunem ca este un nou model - mai ales ca am testat un S400 Hybrid - primul hibrid de serie din istoria Mercedes-Benz.
In partea din fata ies in evidenta noile LED-uri care au rolul de a mari vizibilitatea si implicit siguranta pe timp de zi, in timp ce in spate avem parte de noi stopuri, care dispun si ele de LED-uri.
Asa poate fi rezumat cel mai simplu faceliftul lui S-Klasse. Dar, adevaratul upgrade se afla sub capota si la nivel tehnic.
S400 Hybrid a fost lansat ca o alternativa pentru S320 CDI. Avem un consum mediu anuntat de 7,9 litri/100 km, fata de 7,6 litri/100 km in cazul dieselului, iar toata lumea stie cat de placut este sa conduci o masina echipata cu un motor pe benzina. Teoretic.
In premiera pentru un hibrid de serie S400Hybrid dispune de baterii Li-Ion - care au o capacitate mai mare si o viata mai lunga decat cele Ni-MH utilizate de concurenta nipona. In plus, intreg ansamblul format din motorul electric si baterii nu mai este amplasat in partea din spate a masinii, ci in compartimentul motor si astfel portbagajul nu este deloc afectat.
Atunci cand iei loc la volanul unu S-Klasse imediat realizezi ca nu te afli intr-un oricare alt automobil, ci intr-o limuzina de lux. Pielea de cea mai buna calitate, care nu acopera doar scaunele care ofera un confort demn de fotolii regale, ci si plansa de bord si plafonul - dar de aceasta data in Alcantara.
Lemnul nobil prezent prin insertii discrete nu face decat sa accentueze rafinamentul interiorului, alaturi de ceasul de pe consola centrala.
Primul element hi-tech care te uimeste imediat cum ai luat loc la bord este displayul central Command Dual-View, care afiseaza simultan doua imagini - una destinata celui de la volan, care contine diferite informatii cu privire la masina sau la sistemul de navigatie, in timp ce pasagerul din dreapta se poate uita fara nicio problema la TV sau la un film pe DVD.
Aceeasi senzatie o ai si cand te asezi pe locurile din spate. In plus, aici te bucuri mult mai bine de dotarile multimedia. S-Klasse dispune de doua monitoare integrate in tetierele scaunelor din fata care pot fi controlate cu ajutorul unei telecomenzi - care in plus poate controla si sistemul Command de la sofer.
Atunci cand pleci de pe loc cu S-Klasse primul lucru la care te gandesti este daca functioneaza sau nu motorul pe benzina. Ii simti putererea in acceleratie, dar nu se aude nimic. Doar sunetul vantului produs de oglinzi si cel de la rulare. Din punctul de vedere al comportamentului rutier nu ai ce sa-i reprosezi. Probabil doar ca nu este suficient de sportiv, asa cum este Seria 7 de la BMW, dar cine isi cumpara un S nu se grabeste, ci apreciaza confortul si imaginea.
Pe piata locala noul S-Klasse va fi lansat in vara acestui an, moment in care vor fi comunicate si noile preturi, care cel mai probabil nu vor diferi fata de cele actuale.

Model: Mercedes-Benz S400 Hybrid
Motor: hibrid benzina-electric, V6, 3,5 litri, 299 CP, 510 Nm
Viteza maxima: 250 km/h
Acceleratie 0-100 km/h: 7,2 secunde
Transmisie: Automata, sapte trepte
Consum mediu: 7,9 litri/100 km
Emisii CO2: 186 g/km
Greutate: 1.955 kg
Pret (cu TVA): N/A
Plusuri: imagine de marca, rafinament, tehnologie, confort
Minusuri: sportivitate