La care mi-a raspuns bland si tare intelept: "Domnule Imre, e bine sa mai si lasam cate ceva in urma noastra".

El cu siguranta va sti sa raspunda la intrebarea "Ce lasi in urma ta?" Ma intreb care dintre politicieni poate sa dea un raspuns asa cum trebuie la intrebarea asta... Pentru ca, sigur, un raspuns exista: dezastru, disperare, apatie si neincredere. Asta au lasat cu totii. Si imaginea evidenta a unui scandal perpetuu. Hotelul se numeste Lux Garden, iar din cate am inteles "lux" se refera mai ales la lumina. Nu ca locul nu ar fi luxos si elegant. E o placere sa stai acolo. Cu conditia sa ajungi.

De la Bucuresti la Azuga sunt 135 de kilometri. In orice tara civilizata ar trebui sa fie un drum de maximum doua ore (pentru cei cu aritmetica slaba, o medie de 65 de kilometri pe ora).

Pe drumurile patriei, multilateral dezvoltate si construite de FSN, PSDR, PDSR, CDR, DA, DA-NU, PNLEU, PDLEU, acest drum se parcurge in cinci ore si necesita calitati de zen Buddha, sedinte multiple de psihoterapie in avans si minimum doua zile de reculegere dupa. Asta bineinteles in cazul in care scapi cu viata. Totusi, oamenii de bine pe care domnul Radulescu i-a adunat la deschiderea hotelului (sigur ca vreau sa va spun despre hotel, dar mai ales depre restaurant, ca doar asta e meseria mea de baza) au trecut prin torturile necesare si au venit cu drag. Si nu le-a parut rau, pentru ca ce-am vazut, ce-am trait, ce-am vorbit si ce-am mancat vor ramane de neuitat. Experienta de saptamana trecuta ma face sa ma abonez atat la hotel, cat si la restaurant. Bucatarul francez Roland Chanliaud, un maitre cuisinier care e chef al restaurantului Le Jardin des Remparts din Beaune (Franta), distins cu o stea Michelin, a primit oaspetii cu un tartar de vita cu stridii Gillardeau cum n-a vazut Parisul sau Bretania. In continuare, ne-am bucurat de cochilii Saint Jacques cu unt de alge, caramel si un consommŽ de creveti. De fapt, maestrul a creat un intreg menu dŽgustation, pentru placerea mesenilor rafinati.

De la bar salbatic cu fenicul si susan negru, pana la homar breton sau ceafa de porc cu usturoi si rozmarin, am gustat din toate minunile astea si nu mi-a parut rau. Iar ficatul de gasca era atat de reusit, incat fiecare bucatica purta sufletul gastei din care a venit. Maestrul Chanliaud a pregatit toate astea ca sa porneasca bine conversatia, sa intram in atmosfera.

Si, ca o dovada a atentiei sublime pentru detalii, francezul a pregatit "pour elle" pui de Bresse umplut cu foie gras, iar "pour lui" iepure salbatic ˆ la Royale, garnisite cu spuma de cartofi si trufe de Bourgogne. Chiar inainte de desert - Brie cu trufe.

Oamenii de bine care au fost invitati au facut ca seara sa fie inimitabila. Am avut privilegiul de a discuta cu Mariana Nicolescu - ar trebui sa intre in patrimoniul national. Imi cer scuze ca indraznesc o asemenea apropiere, dar Angela Gheorghiu ar trebui sa se nasca de doua ori si sa-si faca implant de 7 corzi vocale ca sa aiba o cat de mica sansa la o comparatie. Cat despre caracter, sa nu mai vorbim...

E fantastic sa stai o seara in compania lui Emil Hurezeanu discutand cu Radu Varia despre Dali, totul intr-un cadru unde se vad muntii, iar ficatul de gasca e inconjurat de iepure. Salbatic. Cu trufe. Pentru oamenii de varsta mea e orgasmul maxim - sigur, intelectual, atat cat pot si eu sa pricep. Nu poti sa te astepti la prea multe de la un simplu scriitor de cronici de restaurant. Am incercat sa tin pasul si drept urmare am tacut cu multa inteligenta.

Cat despre pivinta, numai cu vinurile de acolo omul ar mai fi putut construi un alt hotel: Montrachet Marquis de Laguiche, Chateau Mouton Rotschild, Chateau Petrus, Chateau Giscours.

Niste soiuri de grand crus cum nu gasesti nici in marile restaurante din Franta. Cu adevarat impresionant.

Hotelul are si un super spa, unde cred ca o sa ma duc ca sa ma mai relaxez cu alegerile astea. Ca sa nu mai zic de lifturile exterioare din sticla, ca sa te uiti la munti cat stai in cutiuta.

Se vede ca e un loc facut cu drag de oaspeti si cu atentie mare la fiecare detaliu. Chelnerii sunt eleganti si saritori. Ce mai, daca treci hopul drumului de la Bucuresti, ajungi in Paradis. Eu acum mi-am dat seama ca politicienii nu inteleg care e povestea cu autostrada pentru ca ei umbla numai cu elicopterul. Si de aia nu realizeaza cat e de aglomerat intre Bucuresti si Azuga.

Sper ca pe 30 noiembrie vor fi adusi cu picioarele pe pamant din elicopter. Serios, ar trebui sa li se faca un test de normalitate tuturor politicienilor - sunt sigur ca mai putin de 20% ar trece.

In schimb, hotelul si restaurantul Lux Garden au trecut toate testele. In contextul acesta, chiar si Cornel Nistorescu era simpatic. Apropo de politicieni, daca mi-as permite, ceea ce nu e cazul, le-as da un sfat: daca nu esti foarte destept (si credeti-ma, majoritatea nu sunt), fii conciliant. La Lux Garden am petrecut o seara de toamna frumoasa, cu o duminica insorita - am asistat la un inceput frumos. Pe proprietar nu pare sa-l fi impresionat criza mondiala si nici nu ar avea de ce, pentru ca intr-un loc asa frumos cu un restaurant atat de elegant sunt convins ca va avea clienti tot timpul.

Deserturile au fost fenomenale - inghetata cu ulei de masline, carpaccio de ananas cu coriandru, orez cu lapte, caramel si struguri, croustillant au cacao - numai din deserturi se putea face un meniu intreg. Iar Horatiu Malaele si-a proiectat noul film - "Nunta muta" - superb de altfel.

A fost o sectiune transversala a societatii romanesti, oameni dragi proprietarului, desi eu sunt convins ca se poarta cu toti cei care-i trec pragul ca si cum i-ar fi vechi prieteni. Si, pe langa minunatiile din hotel, e un loc unde fitosii din Bucuresti si nu numai pot merge sa schieze - sa dea din bete.