Am ajuns în Copşa Mare, la 2 km de Biertan şi 20 de km de Sighişoara, pe la ora 8 seara, după un drum de 6 ore. Încă mă dureau ochii de la atâtea nuanţe de verde împrăştiate fără chibzuinţă după Sibiu încolo. Gazda noastră de origine italiană, Giovanna Basetti, ne-a primit româneşte cu şuncă, vinete cu ceapă şi un pahar de ţuică. S-a discutat apoi puţin despre festivalul din anii precedenţi, la lumina focului din sobă (weekendul a fost mai degrabă unul rece şi ploios, de toamnă) şi despre ce înseamnă Transilvania Fest anul acesta. Evenimentul urmează să adune împreună aproximativ 130 de producători şi meşteşugari din zonă, unii dintre ei convinşi cu greu să-şi afişeze producţia de dulceţuri sau împletituri de cepe şi coşuri din nuiele. Faţă de anul trecut, când au participat aproximativ 10.000 de oameni, anul acesta sunt aşteptaţi doar 3.000 de oaspeţi, poate şi din cauza schimbării locaţiei, din Turda (festivalul se numea înainte Turda Fest) în comuna Biertan. Însă festivalul de anul acesta aduce parteneriate noi cu organizaţii ca Universitatea Oxford Brookes (la festival vor fi Richard şi Luciana, doi studenţi de la Oxford care au multe de povestit) sau Slow Food International, plus locaţii vechi de sute de ani şi situri de patrimoniu (atestate de la 1283, biserici fortificate etc.). Este aşteptat la Transilvania Fest şi prinţul Charles, festivalul aflându-se sub patronajul său.
Puţin după miezul nopţii ne-am îndreptat spre camerele pensiunii Casa Albă care aparţine familiei Basetti. În Copşa Mare, Basetti a recondiţionat deja 6 case săseşti, transformându-le în pensiuni, cu o investiţie de aproximativ 350.000 de euro, iar printr-un fond comun creat pentru locuitorii din zonă a mai ajutat la reconstituirea a încă 25 de case.
Pensiunile sunt amenajate după simţul estetic deja celebru al italienilor, dar cu elemente tradiţionale româneşti - o canapea din lemn descoperită în garajul vecinului, un covor ţesut în sat sau un dulap pentru bucătărie recuperat practic din gunoi şi pictat cu motive etnice.
Dimineaţa, după un mic dejun organic gătit de doamnele din zonă care o ajută pe Giovanna într-ale ospitalităţii ardeleneşti, i-am făcut o vizită părintelui Bică, preotul parohiei din Copşa, artist şi apicultor pasionat. Părintele a pictat zeci de icoane cu care a împodobit biserica din sat, înainte dezbrăcată de orice fel de artă. Nu se consideră totuşi artist, ci doar un meşteşugar. "În ziua de azi toată lumea creează, nimeni nu mai croieşte, nu mai asamblează, nu mai meşteşugăreşte. Uităm că numai Dumnezeu e creator, noi suntem doar meşteşugari". Părintele Bică are vorbe de duh pentru oricine stă să-l asculte, în plus este o enciclopedie de informaţii despre obiceiurile din sat, uneori mai neortodoxe decât prevede "legea" sau despre obiectele de cult descoperite de el în sat şi păstrate momentan în pivniţă, "până când vor fi bani pentru un muzeu". Cu la fel de multă uşurinţă vorbeşte şi despre a treia pasiune a sa, după religie şi pictură - apicultura. În timp ce mestecam cu poftă o bucată de fagure de miere, stropită cu socată, preotul ne-a învăţat "de ce nu e bine să bei sau să te îmbraci în negru în preajma albinelor", despre beneficiile propolisului şi ale mierii de "mană". Părintele Bică va fi prezent de altfel şi la festival, cu faguri de miere, propolis, lumânări naturale şi borcane pline de dulceaţa polenului.
Din Copşa Mare am pornit apoi spre Biertan (2 km distanţă) unde va avea loc efectiv Transilvania Fest, în faţa primăriei, într-o piaţeţă "năpădită" de verdeaţă şi trandafiri. Prima oprire a fost la biserica fortificată din Biertan, construită prin secolul 15, o moştenire istorică despre care ne-au povestit Cristian Sencovici şi Christa Richter, un cuplu mixt (ea e săsoaică, el român) pe care ai putea să-i asculţi povestind zile întregi (ar putea vorbi zile întregi). Vor fi acolo şi în perioada festivalului pentru oricine vrea să afle istoria saşilor, a zonei, dar şi problemele prezente ale Biertanului. Christa e implicată şi în alte proiecte de ajutorare a comunităţii, a învăţat femeile de etnie romă din sat să tricoteze, iar copiilor le-a cumpărat calculatoare. În plus a trimis pe câţiva romi la muncă în Germania, care s-au întors cu bani şi alte perspective (mare parte din populaţia Biertanului e de etnie romă).
Biserica din Biertan are şi câteva atracţii curioase, ca de exemplu uşa fortificată de la sacristie, construită în secolul 16 şi care a fost premiată la expoziţia Mondială de la Paris, în anul 1900. Dar şi clovnii desenaţi pe tavanul gotic despre care Christa spune că au ajuns acolo dintr-o joacă a meşteşugarilor care au pictat biserica. O altă poveste din Biertan, confirmată de primarul comunei, este cea a "camerei de împăcare", amenajată special, în cetatea din Biertan, pentru cei care voiau să divorţeze. Cuplurile erau lăsate acolo o săptămână şi erau obligate să împartă totul de la spaţiu până la bolul cu mâncare."În perioada aceea (Evul mediu) nu s-a înregistrat niciun divorţ", zâmbeşte primarul.
Tot în Biertan se găseşte complexul Unglerus (după episcopul Unglerus, al saşilor) deţinut de omul de afaceri Mihai Crăciun. Complexul are o pensiune care găzduieşte deseori team-buildinguri şi meetinguri ale oamenilor de afaceri, dar şi un restaurant amenajat în stil medieval, care, pe lângă meniurile tradiţionale, va avea şi feluri de mâncare cu trufe culese chiar din zonă. De altfel, proprietarul vrea să organizeze pe lângă tururi cu bicicleta şi alte activităţi sportive şi vânătoare de trufe.
Din Biertan până în Richiş e un drum de 5 km, cu dealuri colorate pe alocuri doar de turme de oi sau flori sălbatice. Tocmai de aceea Tony Timmerman împreună cu soţul ei, ambii de origine olandeză, au ales să se retragă la pensie în această zonă. "În Olanda, deşi satele sunt frumoase, nu mai găseşti întinderi verzi «curate», ci numai aglomeraţii de case". Familia de olandezi a venit în România pentru prima oară în 1990, un an mai târziu şi-au cumpărat aici o casă şi acum tocmai au deschis uşile noii lor pensiuni (fosta casă parohială din Richiş), în care vor caza turiştii de festival. Tot pentru festival au organizat şi un camping şi au pus la dispoziţie un pod plin cu fân pentru backpackers cu bugete reduse. Aici o să găseşti şi cea mai bună supă cremă de sparanghel (cules din grădină de proprietară) şi cele mai bune sarmale cu carne afumată.
Tot în Richiş se află şi o altă biserică fortificată, despre care are multe de povestit Johann Schaas, curatorul bisericii de zeci de ani. Schaas este Creangă al Richişului, care-şi începe povestea chiar cu poarta bisericii ce arată semne de penitenţă - în zidurile de la intrare se găsesc sute de găuri făcute de-a lungul vremii de enoriaşii ce trebuiau să învârtă cu degetul în piatră pentru fiecare dintre păcatele săvârşite.
Dar cea mai interesantă poveste a lui Schaas este cea despre personajul mitic celtic Grunemann (omul verde) sculptat cu multe feţe în pereţii bisericii şi descoperit sute de ani mai târziu. Întrebaţi în Richiş de sasul Schaas, oricine vă poate spune unde îl găsiţi. Iar dacă îl vizitaţi, nu refuzaţi un pahar de vin de casă, merge bine cu toate poveştile pe care "Creangă" le mai are de spus...
