Arts & Design

O ceaşcă de lumină costă 1.000 de euro

25 mai 2011 413 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie

Ana Wagner, una dintre proprietarele magazinelor de porţelan Wagner, va lansa mâine propria colecţie de obiecte de iluminat din porţelan.

"E vorba de obiecte de iluminat cu picior, gen lampadare, veioze sau tablouri ce poartă porţelanuri pictate, iluminate din interior. Obiectele de porţelan sunt supiere, ceşti, ceainice, farfurii şi clopoţei", spune creatoarea.

Asocierile sunt imprevizibile şi totul este redimensionat, recompus, reutilizat, Astfel, supiera devine suport, continuată cu o ceaşcă, o farfurie,un ceainic şi din nou un vas, alama e împletită cu porţelanul, cu dantelă sau lemn Meranti.

Cele mai scumpe creaţii sunt lămpile formate din obiecte din porţelan suprapuse, denumite "Gradini mediteranee", care costă în jur de 1000 de euro. "Acestea conţin multe piese pictate manual, multă muncă laborioasă şi au un concept inedit".

Lămpile sunt realizate din obiecte vechi şi noi (dantele, alame, antichităţi, porţelanuri pictate) însă combinaţia lor într-o singură piesă de artă le face contemporane. Aşadar, sunt la fel de potrivite pentru un spaţiu amenajat în stil victorian dar şi pentru un spaţiu modern, mai minimalist.