O doamna, prietena de-a mea, maestra in litere, mi-a dat un sfat, de altfel foarte corect si foarte util. Dupa ce mi-a analizat articolul de saptamana trecuta, mi-a spus ca e stufos, complicat, ca sunt patimas, ma cert cu toata lumea, dar de fapt nu se intelege de ce. Bref, mi-a spus prietena mea, daca te ocupi de restaurante, apai scrie despre restaurante.
Ce-i drept, prima data m-a lovit putin la sufletel. Adica cizmarul sa ramana la calapod? Sa ma rezum la restaurant, mancare buna-rea, cum o fi, fara sa ma amestec eu putin in politica? Trebuie sa recunosc ca sunt ca si dependentul de droguri sau ca alcoolicul - nu ma pot abtine; cum ii citesc pe Mircea Mihaies & Co, imi vine sa scriu - e ceva mai puternic decat mine. Dar promit ca asta e ultima data.
O sa scriu si despre Casa Latina, restaurantul de azi - atat de latina incat friptura de vita cu patru feluri de branza se numeste Tagliatta four cheeses, iar specialitatea casei e varza cu ciolan. Dar, desigur, asta nu inseamna ca lucrurile nu pot fi bune.
Revenind insa la asta al meu, admit ca ma numar printre cei din ce in ce mai putini care mai citesc oficiosul unde iscaleste domnul Mihaies. Spre mirarea mea, citindu-i articolul intitulat „Romania fitos iresponsabila" m-am regasit (ce nenorocire) de acord cu domnia sa. Da, suntem nerusinati, iresponsabili si, asa cum spune dansul, „acest roman burtos, vulgar, nerusinat isi arata veritabilul profil moral si cu ocazia votului".
Dupa care domnul filosof intelectual scriitor moral enumara personajele ajunse in Parlamentul European - Norica Nicolai, Adrian Severin, Gigi Becali, Corneliu Vadim Tudor, din care cauza dansul se simte furat si crede ca neamul romanesc e iresponsabil si nerusinat. Aproape ca as tinde sa fiu de acord cu domnul Mihaies - daca acest mare scriitor ar fi dus enumerarea pana la capat. Stimate domnule moral, oare nu ati omis din randul enumeratilor pe cineva? Progenitura personajului posesor al unui posterior pe care dumneavoastra il curatati oral zilnic? Se pare ca dansa are mai multe merite decat restul celor pe care ii mentionati. Sau sunteti doar iresponsabil? Eu sincer cred ca sunteti si imoral, si foarte las. Iubirea de partid si de conducatorul drept pe nimeni n-ar trebui sa orbeasca intr-atat incat sa nu poata face diferenta intre fapte - ceea ce e rau e rau, indiferent cine il face, domnule scriitor.
Astia suntem. Cu analisti, filosofi si Mihaies. Poporul munceste, isi vede de treaba, dar directia morala e data de oameni de-alde Mihaies, jurnalisti de-alde CTP, politicieni de-alde Basescu si completati restul. Intr-adevar, domnule Mihaies, atata avem, atata putem. Pe de alta parte, ar fi foarte nedemn si incorect sa generalizam ca fiecare intelectual roman e un Mircea Mihaies, fiecare medic e un Ciomu, fiecare politician e imoral si iresponsabil - probabil ca sunt si oameni buni si 1300 de scuze exceptiilor. Statistic vorbind insa, cred ca exceptiile exista intr-un numar mic, daca nu neglijabil.
Iar eu trebuie sa raman la scrisul despre ciorba de fasole, despre varza, despre branza si tot asa. Ori ma apuc sa scriu numai despre politica, ori ma implic dar nu ma mai amestec. Asa ca sa ne ocupam de ale noastre si sa vedem cum e mancarea la Casa Latina.
Restaurantul se afla pe soseaua Panduri, sub magazinul de mobila si cel de faiante. Omul si-a luat un spatiu considerabil, unde s-ar putea tine si congresul partidului. Locul e cinstit, frumos, cu mobila civilizata - un restaurant pentru clasa de mijloc ce suntem, cu toate tarele clasei de mijloc.
Chelneritei poti sa-i enumeri 24 de feluri de mancare pentru ca tot n-o sa le noteze, deoarece ea e geniul tinerii de minte. De ce tot romanul trebuie sa para mai mult decat e? Ce e rusinos in a nota pe o foaie de hartie comanda pe care sa o transmiti mai departe? O fi pentru ca la cele trei mese ocupate din 50 poate sa tina minte si asa? Daca ar fi un flux de clienti asa cum ar trebui intr-un asemenea restaurant, cred ca n-ar mai tine minte nici daca ar fi nepoata lui Einstein. Sau o fi pentru ca nimeni nu s-a plans pana acum ca i-a gresit comanda? Sau pentru ca seful ei nu-i impune un anumit mod de a actiona?
De ce-mi tot bat eu capul? Bine ca a nimerit ciorba de pui à la grec si nu mi-a adus supa cu galuste in loc. E tare buna - o zama fierbinte, acrisoara, usor cremoasa, cu legume si cu puiul bine fiert. Si daca tot nu mai pot sa scriu despre problemele mele legate de politica si morala, o sa reiau cele doua obsesii referitoare la restaurante.
In primul rand, materialele promotionale si lazile frigorifice. Evident nu ma fac inteles, asa ca trebuie sa fiu mai direct - domnilor, doamnelor si domnisoarelor de la Coca-Cola, lada frigorifica din mijlocul restaurantului cu numele companiei intins pe ea da urat!
Nu am nimic cu produsele, dar vad ca simtul dumneavoastra estetic e total suprimat de dorinta de a face bani in orice fel. Iar proprietarii de restaurante sunt mult prea avari ca sa nu va ia banii, chiar daca asa incalca macar un principiu moral al comertului, tinand concurenta afara in mod artificial. Da, domnule Mihaies, noua romanilor ne place dictatura, monopolul, lupta castigata in culise si nu pe teren. Si toti cei care nu spunem si nu facem ceva in privinta asta suntem partasi.
A doua obsesie este fotografiatul mancarii mele in restaurant. Sunt mai multe locuri in lume pe care le-am vizitat decat pe care nu le-am vazut. De la indienii mexicani pana la pescarii din Zanzibar, de la proprietarii restaurantelor cu stele Michelin pana la carnatarii din Gdansk, am intalnit multe feluri de cetateni facatori de mancare. In nicio tara, in niciun loc, niciunul dintre ei - si cand spun niciunul e chiar niciunul, nu s-a opus sa fac poze locului sau mancarurilor din farfurie. Dar neamul nostru romanesc mandru, harnic si mai ales ospitalier e altfel - din cinci restaurante unul trebuie sa faca o mica melodrama despre cum incearca el sa-si apere cetatea culinara. Evident ca si la Casa Latina a venit cerberul maraind „De ce fotografiati mancarea?", „Nu aveti voie sa pozati mancarea" etc. E mancarea mea, platita cu banii mei si vreau sa o duc acasa la nevasta sa i-o arat ca sa-mi faca si ea una la fel de buna. Vreau sa-i fur reteta sa-l bag in faliment pe el, detinatorul secretului ciorbei de burta, proprietarul brevetului pentru ciupercile pane umplute cu ingrediente secrete. Eu, Peter Imre, agentul 0095 (kilograme) cu ajutorul microcipurilor si al pozelor facute de Silviu voi fura Secretul Casei Latine si-l voi vinde. La francezii aia puturosi care n-au fost in stare sa-si face vreun restaurant mai acatari si umbla teleleu prin lume sa gaseasca o Casa Latina de unde sa fure un gust, o mireasma, o aroma.
Pentru cititorul meu drag vreau sa precizez - Casa Latina e un loc dragalas, corect, cu poze frumoase pe pereti, atmosfera placuta si mancare la nivel de restaurant fara mari pretentii. Totul e sa nu aveti ideea sa pozati ceva.
Umplutura ciupercilor chiar e gustoasa, cu putin usturoi, usor acrisoara, iar tartele cubaneze cu bucatele de legume ulterior gratinate se topesc in gura.
Numai luati-l pe aparatorul secretelor Casei Latine, pentru ca strica totul. El si lada Coca-Cola ar trebui sa isi caute un alt loc de munca. Casa Latina poate fi un loc elegant, fara obiecte de reclama si chelneri belicosi si astfel sigur va beneficia de mai multi clienti, care se vor bucura de atmosfera unui restaurant bun.
Altfel, proprietarul se vede ca isi da silinta - chelnerii sunt imbracati in uniforme elegante, cu cravate inscriptionate cu numele locului, iar mancarurile sunt proaspete.
Dar nu cred ca mi-a fost scris sa am si eu o dupa-amiaza linistita - chelnerita geniala care nu a vrut sa noteze nimic mi-a adus in loc de snitelul vienez un Napoleon sau cum s-o fi numit, iar cand i-am semnalat eroarea mi-a aruncat o privire nevinovata care imi spunea ca oricum n-are rost sa ma mai agit si sa mananc ce mi s-a adus. Ai vrut sa cumperi medicament impotriva diareei, farmacistul ti-a dat laxativ - care e problema? Te-ai dus la doctor sa te operezi de hernie de disc si ai ramas fara organ sexual - care e problema? Ai vrut sa construiesti un pod peste calea ferata si l-ai facut la nivelul stalpilor de electricitate - care e problema? Ai vrut sa faci alianta intre doua partide si a iesit cu alte doua partide- care e problema? Ai schimbat toate legile tarii ca sa-ti faci loc si peste doua zile ai renuntat - care e problema? Intr-adevar, suntem unici pe planeta. Nu suntem nici macar iresponsabili, cum spune prietenul meu despre karma genetica a natiunii - nu le am eu cu stiinta, dar cred ca are de-a face cu bagajul nostru genetic: singurul cuvant adanc intiparit in mintea romaneasca este „superficial". Iar rezultatele noastre sunt toate in perfecta armonie cu munca noastra.
Eu am o solutie - mergeti la Bruno. Eu am fost la sfarsitul saptamanii - m-a invitat nevasta-mea la un restaurant si m-a dus la prietenul nostru Bruno Clement in Lorgues. Oameni buni, luati primul avion si mergeti - acolo puteti sa faceti si poze. Cu cele mai bune trufe, chiar si hors saison - acum erau trufe de vara (tuber aestivum). Gradina de maslini, trufele in toate combinatiile, sufletul mare al acestui om, creator de arta culinara, unde poti sa faci poze cate vrei, sa te cateri pe statui sau sa iei trufele si sa ti le pui in par (nu al meu ca nu am). Niciun client n-o sa poata sa-i multumeasca acestui mare artist al trufelor pentru ceea ce primeste acolo. E ca si cum ai vrea sa-i multumesti lui Botticelli pentru ca a pictat-o pe Venus. Nu se poate - poti doar sa te bucuri de ea pret de 100 de generatii.
Dar la Casa Latina retetele sunt mult mai reusite decat la Bruno, asa ca trebuie protejate - mai ales ca au licenta, asa ca ne-au amenintat ca vine patroana si ne arata ea daca nu stergem imediat pozele cu ciorba de pui à la grec cu licenta. Oricum, cei de la Casa Latina au batut orice record de penibil si de proasta crestere. Singurul lucru care i-ar mai putea salva e mancarea, care e ok, dar nu recomand nimanui sa mearga acolo, pentru ca nu incurajez comportamentul mitocanesc cu clientii.
Prin urmare, poze cu desertul nici n-am mai facut, dar va asigur ca nu pierdeti nimic, pentru ca prajitura cu branza nu poate fi mancata, iar papanasii sunt doar niste pietroaie din coca. Sfarsitul mesei a semanat usor cu o scena dintr-un film horror in care doamna manager ar fi putut juca rolul gardianei malefice insarcinate cu restructurarea penitenciarelor. Desi profilul psihologic e mult prea dur pentru un gardian la penitenciarul de femei de la Rubla.
In concluzie, asa parlamentar, asa ziarist, asa intelectual, asa chelner. Din ce in ce mai mult, emigrarea devine o optiune. Nu ei sunt neadaptati - noi suntem. Asa cum a spus Maestrul, „poate aceasta lume este iadul unei alte planete".
