Primavara la Casa Mediterana. Dupa cinci ani Peter Imre pune punct cronicii de restaurant de la ZF. Vedeti care este ultima locatie analizata

1 apr 2010 Autor: Peter Imre

Recunosc cu onestitate ca faptul ca dumneavoastra cititi aceasta rubrica (ma rog, asa putini cati sunteti, dar sa fiti mandri ca sunteti o minoritate) se datoreaza lui Lucica Mandruta, care acum multi ani a avut o idee geniala (pentru mine si pentru el cel putin), ca sa scriem aceasta rubrica. Si daca atunci am marsat la idee, ar fi fost nedemn de mine sa-i pun creativitatea sub semnul intrebarii cu noua lui emisiune. Si trebuie sa spun ca, cel putin pana acum, in emisiunea lui am avut acelasi sentiment ca si cu rubrica - ma simt bine scriind articolele si la fel de bine m-am simtit sarind in jacuzzi. Iar dumneavoastra ce-oti simti - ramane in sufletul fiecaruia. Si iaca vine Pastele - cate Paste n-am apucat cu rubrica asta... Cat de diferite si totusi cat de asemanatoare, de 6-7 ani incoace. Totusi, Pastele asta e putin diferit, pentru ca soarta si zeii au hotarat ca aceasta frumoasa aventura culinara sa ajunga la un sfarsit. Si pentru ca s-a nimerit de Sarbatori, am vrut sa scriem un articol deosebit, care sa se petreaca intr-un loc pe masura. Si n-am fi putut gasi un loc mai potrivit pentru marea finala gastronomica decat la un restaurant mediteranean - Casa Mediterana, adica, unde, dupa cum spune proprietarul, om cu suflet si cu zambet cald pentru fiecare client, "Domnule Imre, am incercat sa aducem in restaurant bucatariile din jurul Mediteranei".
Frumoasa incercare - de altfel un succes, aici la Casa Mediterana, unde vei gasi meze de peste, dar si un haloumi unicat in Bucuresti, bulete de branza piscacioasa si cea mai buna pita mancata de mine vreodata in orasul asta. Omul gospodar de meserie si-a facut restaurant in Pipera, a crescut, s-a dezvoltat, si-a reglat calibrul si a zis "Am nevoie de un loc mai mare si intr-o zona mai sic". Asa a ajuns in Herastrau, langa terenul de tenis, dar mancarea e asa sanatoasa ca nu te simti vinovat sa mananci un peste la gratar si sa te uiti pe geam la cei care topaie pe zgura.
Combinatia asta turco-greco-ciprioto-libaneza aduce la masa tot ce are Mediterana mai bun din punct de vedere culinar. Un amestec de branzeturi senzationale si fructe de mare si carne de vita uscata si afumata si o supa de peste, dar si crema de broccoli, plus peste la abur sau un cataif cu branza exceptional. Toate intr-un restaurant extrem de luminos, decorat cu tonuri de crem, bej si unde muzica in surdina te relaxeaza mai ceva ca ciripitul vrabiilor din copacii din parc. Toate isi aduc contributia pentru ca oaspetele sa fie multumit si sa se inmoaie - dar numai cat sa nu fie Voicu.
Apropo - cat de jos putem merge oare??? In toata povestea asta cu optimistul si cu pesimistul, eu zic sa ne pastram cu totii pesimismul pentru ca, dupa cum ne-au dovedit ultimele doua decenii, se poate mereu mai rau. De 5-6-10-15 ani e din rau in mai rau - nici nu e nevoie sa mentionezi regime sau nume pentru ca toti s-au comportat la fel si nu au facut decat sa adanceasca mocirla. Si singurul repros pe care l-as adresa fiecarui politician care a trecut macar o zi pe la putere e ca acest popor a fost cel mai optimist si mai entuziast popor de pe fata pamantului in decembrie 89, iar ei au reusit sa ne ia crezul, idealul si optimismul. La asta n-aveau dreptul. Sa-si faca vile cat sa incapa un sat in ele, sa fure banii de autostrada, dar nu sa ne ia zambetul si sa ne alunge in strainatate.
Dar iar am alunecat intr-o dizertatie din asta deprimata, cand viata e asa frumoasa si primavara asa colorata si aromata. Doamne, lunga a fost iarna asta! Si nedreapta.
Casa Mediterana insa explodeaza de primavara si de lumina. Se vede ca baiatul asta e facator de restaurante. Si campion mondial la bulama - o specialitate turceasca in care pestele se fierbe o ora jumate in zeama de iaurt si smantana si ulei de masline. Cred ca tocmai am descoperit etimologia cuvantului bulimie - mananci multa bulama. E pur si simplu irezistibila. Eu am completat festinul si cu niste caracatita fenomenala - nu din asta romaneasca, ci adevarata. Noi chiar nu ne pricepem la nimic - pana si caracatita o facem de arata ca un vortex stramb sau un sarpe beat. Nici macar la mafiotisme nu avem stil sau clasa. In tara asta si mafiotii sunt fara onoare - ce trist...
Insa desertul de la Casa Mediterana numai trist nu e, fie ca e vorba de parfait-ul de banane, care e chiar perfect, de cheesecake sau de piesa de rezistenta: cataiful cu branza, din care mananci pana nu mai stii ce e cu tine.
Restaurantul asta schimba toata schema din Herastrau si se inscrie in buna traditie a "Caselor" care te rasfata cu bucatarie de exceptie. Casa di David va ramane probabil cel mai bun, dar, alaturi de el, Casa Vernescu si Casa Mediterana acapareaza clar Top 3. Si pe langa ele, cu siguranta, Cantina lui Nicolai - asta ca sa fac un sumar al preferintelor mele personale. Va uram Paste fericit, ca mai bine n-o sa fie, dar poate o sa fie diferit sau poate ne obisnuim, ceea ce ar fi cel mai trist lucru. Cateodata ma gandesc care o fi pacatul asta pe care il ispasim cu totii.
Imi pare tare rau stimati politicieni - imi veti lipsi pentru ca as putea face din toti un menu degustation, de la porc cu masline in tuica de Maramures pana la iepuras cu morcovul din dos sau guzgan la rotisor si ciulama de toti. Asta o sa-mi lipseasca, pentru ca n-o sa mai pot sa-i fierb. In rest, ma bucur ca atatia ani au fost oameni care m-au citit - si nu m-au injurat prea mult. Ii multumesc foarte frumos si Ziarului Financiar ca m-a gazduit atata vreme si sper sa-i pot intoarce ospitalitatea.