Style

Cea mai scumpă carte despre golf se lansează în ediţie limitată în septembrie

16 aug 2010 112 afişări
Din aceeaşi categorie
Cea mai scumpă carte despre golf se lansează în ediţie limitată în septembrie

Pasionaţii de golf probabil că ştiu deja că oraşul St. Andrews din Scoţia este locul în care s-a născut acest sport. Cunoscutul fotograf de golf şi locuitor al St. Andrews, Iain Macfarlane Lowe, s-a bazat pe faima zonei atunci când a făcut echipă cu autoritatea în golf George Peper şi a lansat cea mai scumpă carte despre acest sport, "Golf Links of Scotland". Acesta va fi publicată în ediţie limitată special pentru colecţionari, "un volum de ultralux îmbrăcat în piele, o hartă a vechiului traseu din St. Andrews, primul care a existat vreodată, plus alte încă 18 trasee de top scoţiene plasate de-a lungul ţărmului", spune Lowe.

Cartea va apărea pe 14 septembrie anul acesta. Preţul de pornire va fi de 4.600 de dolari, ceea ce plasează volumul pe primul loc în topul celor mai scumpe cărţi despre golf scrise vreodată. Seria va fi de 150 de numere dintre care 145 vor fi date spre vânzare iar cinci vor fi păstrate exclusiv pentru colecţionari. Începând cu 1 ianuarie 2011 preţul cărţii va creşte la 5.000 de dolari.