„Talentul nu îl moşteneşti ca pe o proprietate, ci trebuie să îl descoperi şi să îl cultivi“, spune Victor Vulpe, la bază pictor, dar care acum circa două decenii a creat o punte între artă şi modă şi a devenit shoemaker (creator de pantofi). Anul acesta, o pereche de încălţări ce-i poartă semnătura a fost premiată cu medalia de argint la Campionatul Mondial de profil de la Londra. Cine este artizanul care creează doar două-trei perechi de pantofi pe an şi pe cine încalţă el?
„M-am născut la Arad, însă din 1995 locuiesc în Timişoara, unde am şi absolvit Facultatea de Artă şi unde am rămas până astăzi. Am prins rădăcini aici. Am avut parte de oameni care m-au susţinut, am avut familia aproape“, îşi începe povestea Victor Vulpe.
După mai bine de zece ani în care a lucrat în oraş, a cumpărat o casă la ţară, undeva în mijlocul câmpului, în localitatea Covaci, unde s-a mutat alături de familie. Aici şi-a dezvoltat şi atelierul propriu.
„E un loc idilic, mă simt permanent ca în vacanţă. Şi totuşi, sunt departe de oraş, de Timişoara, de un loc suficient de mare pentru ca un pantofar ca mine să poată supravieţui.“
Fiind poziţionat pe segmentul preţurilor peste medie, regula spune că trebuie să locuiască în oraşul-capitală sau măcar într-un oraş mare, spune Victor Vulpe.
„Pentru cineva care face ce fac eu, chiar şi Londra e prea mică. SUA e de fapt El Dorado pentru toată lumea. Şi totuşi, eu am ales un sat de lângă Timişoara.“
Bucureştiul e foarte departe pentru el, mai ales în lipsa autostrăzilor. Preferă Budapesta pentru că există o autostradă nouă până acolo. Chiar şi Viena devine astfel mai aproape cu maşina.
Într-adevăr, cu avionul poţi ajunge uşor oriunde, doar că uneori trebuie să mai cumpere şi piese, materii prime, şi atunci maşina e mai convenabilă.
Victor Vulpe de mic a avut talent la desen, ba chiar încă de la grădiniţă a luat şi un premiu pentru asta. Apoi, a studiat pictura la Şcoala Populară de Artă, asta în paralel cu şcoala. Ulterior, nu i-a fost greu să intre la facultate, la secţia de Pedagogia Artei – putea să devină profesor de desen -, unde se studiază pictura în mod special.
„Până în 2004 am fost pictor. În paralel, am dezvoltat în apartamentul unde stăteam în chirie un atelier clandestin pentru producţia de pantofi.“ Totuşi, nu se lăuda cu asta. Considera că locul lui e printre pictori, nu printre meşteşugari.
„De altfel, eu sunt pictor în primul rând şi tot ce formulez şi acum pleacă tot de la pictură. Lumea, atunci când îmi vede produsele, înţelege că e vorba de artă. Sunt foarte vizual în ceea ce fac, liniile mele sunt mai jucăuşe, şi asta pentru că eu, ca structură, sunt artist plastic.“
În 2004, după cea de-a doua expoziţie personală, nu avea niciun gând să devină creator de pantofi. Şi totuşi a făcut-o. Totul a început când a realizat că îi lipseau o pereche de încălţări „mai fistichii“. Iar cineva i-a spus că ar putea să încerce să şi le facă singur.
„Aveam atelierul lângă o fabrică de profil, iar cu sfaturile de la oamenii de acolo am creat o primă pereche. Mi se părea însă că e neterminată şi nu ştiam de ce. A doua pereche am realizat-o tot pentru mine, iar distanţa între ele a fost aşa de mare, că m-am gândit că dacă menţin progresul, pot ajunge departe.“ Ajunsese să nu mai doarmă noaptea ca să creeze. „Eram ca un burete. Eu sunt prieten cu Matei Corvin, tot artist, care produce pantofi. Şi la început el mă îndruma telefonic. Învăţam din cuvinte şi asta pentru că îmi doream foarte mult să reuşesc.“
Spune că nici astăzi, aproape două decenii mai târziu, ceea ce face nu este un business. Dacă munceşte şase luni pentru o pereche de pantofi, cumva preţul nu va putea fi suficient de mare ca să recupereze efortul, explică Victor Vulpe.
„Totuşi, ridic ştacheta cu fiecare pereche. De fiecare dată pornesc la drum cu un prototip şi vin cu ceva nou. Nu lucrez în serie.“
A treia pereche de pantofi pe care a creat-o a fost o comandă de la un mare artist, Gheorghe Fikl – de zece ani cel mai important pictor din Timişoara, spune artizanul. „Or, asta spune multe. De atunci nu m-am mai oprit.“ Totuşi, el creează două-trei perechi pe an. „Aproape că nu mă pot încadra în categoria de shoemaker (creator de pantofi).“
Clienţii săi sunt foarte variaţi. Unii sunt oameni de business care vor ceva special. Alţii sunt oameni cu probleme ortopedice reale.
„Unele comenzi şi idei le refuz, cum ar fi comenzile de produse din piei exotice. Lucrez doar piele.“ În cazul unui pantof bine făcut, trebuie să ai doar materiale naturale. Excepţie fac cele câteva cuie folosite. „În rest, eu utilizez doar piele şi ceva gumă la toc.“
Pielea o ia de la Viena. Mergea anterior la Budapesta, dar după 2008 s-au închis fabricile şi atelierele. Furnizorii au migrat către Asia. Acum, pentru o bucată de piele poţi ajunge şi în Italia. Totuşi, Viena stă încă bine, are o istorie amplă, spune el.
Fiecare nouă pereche de pantofi, fiecare proiect, începe cu măsurătorile. Din acest moment până la ultima probă trec, în medie, şase luni. Totuşi, procesul poate dura şi un an, sunt multe verificări. „Ţine şi de client, şi de mine. O pereche care stă pe masa mea şase luni costă câteva mii de euro, preţul variind în funcţie de model, de materialele folosite.“ Toţi clienţii vor ca produsul să fie gata cât mai repede, însă doar producţia calapodului durează o lună şi jumătate. Şi fiecare client are calapodul lui.
„Asta înseamnă bespoke. Am zeci de calapoade în atelier. Clienţii se întorc pentru o nouă pereche, iar asta în contextul în care durata de viaţă a unui produs de-al meu e de 20-30 de ani. Nu mă mir deci că nu revin mai des. Am însă şi mulţi clienţi noi.“ Pentru oricine, a doua pereche ce-i poartă semnătura e de fapt perechea perfectă, crede Victor Vulpe. Clienţii vin cu un model pe telefon sau chiar cu o pereche de pantofi ca exemplu. Dar după discuţia cu artizanul, pot ajunge în altă direcţie.
„Eu nu merg în zona comercială. O pereche de ghete făurite de mine a fost furată dintr-un apartament din Bucureşti. Hoţii au furat doar ceva mărunţiş şi ghetele. A fost cel mai minunat compliment.“
Totuşi, perechea sa de suflet e una la care a lucrat mult şi care a plecat în Elveţia acum doi ani. A fost şi blocată în vamă pentru că a fost considerată lucrare de artă la care trebuia plătită vamă suplimentară. Asta şi din cauza faptului că era într-o cutie supradimensionată albastru cu auriu. În final, clientul a plătit pentru vamă mai mult decât pentru pantofi.
„E vorba de un român din Elveţia cu care m-am împrietenit. Ştia multe despre pantofi. Avea şi propriul calapod deja făcut. Mulţi oameni întreabă de ce durează atât şi de ce costă atât ce fac eu. Pentru că e un proces artizanal.“
După război, comuniştii au luat maeştri şi i-au trimis în fabrici, astfel că aceştia au ajuns pantofari. Au nenorocit o industrie, spune Victor Vulpe. Iar clientul a uitat ce înseamnă arta pantofului. „Sper să am urmaşi ca să pot crea o piaţă. De vreo 20 de ani, pantoful clasic a devenit ca o «icoană» în portul bărbătesc. Nu ştiu cât va ţine asta, dar trebuie să profităm.“ Uneori, el produce şi încălţări de damă, deşi de regulă creatorii nu amestecă cele două segmente. „Produc tot la comandă, nu am nimic pe stoc.“
Prima participare la un campionat mondial a lui Victor Vulpe a fost în 2019. A aflat despre eveniment cu un an înainte de pe internet şi i s-a părut o platformă incredibilă.
„Asemenea competiţii există de multă vreme, dar anterior erau mai degrabă regionale. Ediţia din 2023 (a World Championships of Shoemaking – n. red.) e a doua la care particip. Regulile sunt aceleaşi ca la 1900.“
În noiembrie se dă tema, care cuprinde 20 de subpuncte ce trebuie atinse. Ai totuşi libertate creatoare, spune Victor Vulpe. Dacă nu urmăreşti regulile, eşti depunctat şi nu intri în top zece. Ţi se dă culoarea, lăţimea, tipul de piele.
În fiecare an se înscriu cam 60 de persoane, dar nu ajung toate la Londra, unde se ţine campionatul, doar vreo 30-40. Anul acesta au fost 29.
„E un exerciţiu foarte bun pentru vizibilitate, de-asta am hotărât să particip. Acum, pantofii câştigători (printre care şi ai lui – n. red.) se află timp de un an într-un circuit prin lume şi astfel nu scade interesul publicului pentru eveniment.“ În circuitul ce cuprinde oraşe precum Paris, Londra, New York, Shanghai, Melbourne şi Tokio, aceşti pantofi (cei trei care au fost aleşi câştigători) s-au oprit şi la Bucureşti, fiind găzduiţi de magazinele Viggo, un brand de haine bărbăteşti bespoke şi made to measure.
„Dacă ar fi doar campionatul, lumea ar uita repede.“ La această competiţie participă atât branduri sonore, cât şi creatori independenţi. Tema din acest an a fost Clasicul Balmoral Negru. „În 2022 a fost pantoful Derby, mai casual, şi nu am mers. Trebuie să-mi placă tema ca să mă înscriu. Nici în 2024 nu o să particip. Chiar dacă am câştigat un premiu în bani în acest an, el nu acoperă nici 50% din costuri. Patru luni am fost în transă. Am nevoie de timp să îmi recapăt puterile.“
Pantoful pe care l-a creat în 2019 a luat locul patru la Campionatul Mondial. Iar astăzi e vizibil progresul faţă de acel moment, spune el. „Când o să mă opresc din creat, o să mă opresc de tot şi o să însemne că m-am plictisit. Eu, în esenţă, sunt interesat de progres. Ce fac e un soi de cercetare personală.“
Gheata prezentată la Londra în 2023 e închisă în partea de sus cu limba, care e mult mai lungă şi care e cusută de feţe.
„Ani de zile am fost obsedat de gheata închisă complet.“ Acum un secol, un român a câştigat Campionatul de la Viena cu un astfel de produs. Doar că nu există poze sau informaţii despre asta. „Am discutat mult cu Dan Coma, mentorul meu. Am luat-o de la zero. Am studiat ce se purta la 1930. Şi am reuşit.“ Cum? Găselniţa au fost decupajele laterale. Pentru Campionatul Mondial, juriul trebuie să poată să vadă la interior, să vadă căptuşeala, acoperişul de branţ. „Eu am gândit aceste decupaje şi le-am interpretat ca nişte decoraţiuni art nouveau.“
În paralel, Victor Vulpe creează şi genţi, şi tapiţerie. De altfel, încasările din asta vin, din tapiţerie, unde are un flux continuu de producţie.
„E tot un soi de pantofărie pentru că ai nevoie de tipare, de calapoade (pentru o canapea – spre exemplu).“ Totuşi, dintre toate, pantoful e cel mai complex, e vârful de lance.
