„Republica Dominicană lo tiene“ sau „Republica Dominicană are de toate“. Aşa s-ar putea traduce pe scurt sloganul insulei din Marea Caraibelor. De la plaje infinite, munţi de peste 3.000 de metri, istorie, parcuri naturale şi regiuni dominate de ţestoase care vin să îşi depună oăule până la ape populate cu delfini şi balene, insula le are pe toate, cu excepţia zăpezii, dar cine se plânge?
Republica Dominicană este pentru mulţi ţara plajelor cu nisip alb, a apei clare şi turquoise şi a hotelurilor all inclusive din Punta Cana sau La Romana. Într-adevăr, insula din Caraibe le are pe toate cele de mai sus, dar nu are doar atât. Cei care vor să meargă pe alte cărări decât cele deja bătătorite de turişti nu trebuie decât să călătorească două ore spre vest până în capitala Santo Domingo, care respiră istorie şi care freamătă de viaţă la orice oră din zi şi din noapte.
După o lecţie de merengue la unul dintre barurile locale şi după o plimbare prin centrul istoric, patrimoniu
UNESCO, turiştii se pot odihni în restaurantul hotelului de cinci stele Nicolas de Ovando, unde la adăpost de soarele dogoritor, îi aşteaptă o masă bogată în fructe de mare.
Hotelul este amplasat în zona colonială a capitalei Republicii Dominicane, ocupând chiar casa fondatorului oraşului, guvernatorul Nicolas de Ovando. Clădirea, ce datează din secolul al XVI-lea, a fost martora dezvoltării statului, iar dacă pereţii ar putea vorbi, cu siguranţă ar spune multe. Deşi multe poveşti, fie ele politice sau de dragoste, vor rămâne „prizonierele“ acelor pereţi, ce a rămas în istorie este povestea străzii pe care stă hotelul, Calle de las Damas (strada Femeilor), prima stradă pavată din Lumea Nouă. În 1509 fiul lui Cristofor Columb, Diego Columb, a ajuns în Santo Domingo însoţit de membrii mai multor familii importante din Spania. Alături de el au venit şi 30 de doamne de la curte care obişnuiau să se plimbe pe această stradă - şi ea prima din Lumea Nouă - în timpul lor liber. Pe acest drum se spune că îşi aşteptau pretendenţii sau mergeau zilnic pentru a ajunge la Catedrală, şi de atunci numele străzii a rămas Calle de la Damas.
Astăzi femeile din Republica Dominicană nu par niciodată că sunt în pas de plimbare prin centrul vechi al oraşului sau pe strada care le poartă numele. Zona centrului vechi a rămas zonă de promenadă doar pentru turiştii care rup o zi de plajă pentru o lecţie de istorie în Santo Domingo.
Localnicii îşi fac de obicei plimbarea de seară pe faleză (El Malecon), unde se întâlnesc pentru o sesiune improvizată de merengue sau pentru o discuţie aprinsă la malul mării Caraibelor. Sunt prietenoşi şi mereu puşi pe vorbă - mai ales dacă le vorbeşti limba -, şi deşi pot părea agresivi şi prea insistenţi (cel puţin pentru un european), nu o fac cu rea intenţie. Turiştii sunt pentru ei o curiozitate, dar şi o sursă de venit în contextul în care 20% din produsul intern brut al ţării este adus direct sau indirect de turism. Anual, în insula care are o populaţie de aproape 10 milioane vin 4,5 milioane de turişti. Din România sunt doar puţini peste 1.200, însă trendul este ascendent pentru că înainte de 2007 cifrele nu săreau de 300. „Traficul (către Republica Dominicană, n.red.) a înregistrat o creştere de 57% în primele nouă luni ale anului 2013 comparativ cu aceeaşi periodă a anului trecut“, spun reprezentanţii Air France care oferă trei zboruri săptămânale pe ruta Bucureşti - Santo Domingo şi Punta Cana, pentru 799 euro (toate taxele incluse) la clasa economic şi 3.375 de euro (toate taxele incluse) la clasa business.
Pentru a-i vedea pe locuitorii din Dominicană în „largul lor“, cea mai bună perioadă ar fi luna februarie când are loc carnavalul, de care dominicanii sunt foarte mândri şi pe care-l compară cu cele de la Rio de Janeiro şi Trinidad. „În 2015 împlinim 500 de ani de carnaval“, spun reprezentanţii Ministerului de Turism.
Luna februarie poate suna rău pentru o parte din europeni şi americani, care o asociază cu zăpada, cu temperaturile sub zero şi în general cu iarna, însă în zona Caraibelor „iarna e ca vara“, mai exact temperaturile (minime) nu coboară sub 20 de grade Celsius, şi, dacă nu plouă, în fiecare zi e zi de plajă. De altfel, în zona Santo Domingo, perioada ianuarie-aprilie este cea mai secetoasă, deci cea mai propice pentru plimbări, expediţii şi sesiuni de bronzat.
După o plimbare prin Santo Domingo, unde peste toate clădirile pare că s-a aşternut negura timpului – acesta este de fapt şi farmecul lor – călătoria poate continua spre o zonă mai puţin turistică, dar care ascunde atât plaje, cât şi cultură şi parcuri naturale.
La doar două ore înspre nord turiştii pot vedea plajele cu nisip auriu, la Oceanul Atlantic şi care în zilele bune sunt pustii, iar în zilele şi mai bune sunt populate de surferii care testează noi exerciţii de respiraţie şi echilibru.
În Cabarete spre exemplu, destinaţia preferată a surferilor, plaja nu surprinde prin combinaţiile de turquoise ale apei sau prin nisipul imaculat însă, ci prin mulţimea de plăci de surf lăsate parcă pe plajă la voia întâmplării. La umbra unui palmier, într-un hamac ce se leagănă la fiecare adiere de vânt, civilizaţia pare departe. În realitate, la doar câteva minute distanţă cu maşina se află însă un alt oraş, Puerto Plata, unde o vizită pare mai degrabă o călătorie înapoi în timp, în perioada victoriană. Casele de lemn, fiecare colorată altfel, în nuanţe ce trec de la roz pal la verde turquoise sau albastru ciel sunt asortate cu haine multicolore întinse la uscat sau cu jaluzele în toate culorile curcubeului. Femeile încă mai păstrează portul popular, cu fuste lungi şi bluze albe cu volane, iar transportul pe străduţele înguste încă se poate face cu trăsura. Oraşul văzut la pas sau cu trăsura este pitoresc, însă admirat de sus îţi taie respiraţia, mai ales atunci când vezi că cerul se împreunează cu oceanul. După câteva minute de urcat cu telescaunul din Puerto Plata – singurul din Caraibe – ajungi la 800 de metri altitudine şi vezi cum oraşul, plajele şi apa (care sus pare chiar mai albastră), ţi se aştern la picioare. În timp ce admiri priveliştea ai alături o replică a lui Iisus din Rio. Dacă peisajul nu a fost suficient să te îmbete, localnicii vor fi fericiţi să împartă cu turiştii un pahar de rom Brugal, una dintre cele mai cunoscute branduri locale. În oraş se află şi una dintre fabricile companiei, care la cerere poate fi vizitată.
În apropiere de oraş se află şi cele 27 de piscine şi cascade naturale de la Damajagua, unde turiştii pot face exerciţii de curaj, respectiv să sară de pe stânci în piscinele naturale cu apă turquoise sau să alunece pe toboganele pe care natura
le-a săpăt în stâncă. Pentru a ajunge la fiecare piscină în parte turiştii trebuie să înoate, să se caţăre (pe frânghii şi pe stânci). Întotdeauna cei curajoşi vor fi asistaţi de ghizii locali. Cei mai puţini curajoşi rămân jos şi observă cum ceilalţi dispar rapid în apă sau după stânci.
Şi cum aventura merită premiată, ce poate suna mai bine decât una-două zile la plajă, în Bayahibe, pe coasta de sud a insulei. La doar 45 de minute distanţă de mers cu barca se află şi insula Saona, despre care se spune că este înconjurată de apa cea mai clară şi de nisipul cel mai fin şi cel mai alb din zonă. Drumul la dus se face cu o barcă cu motor, însă la întors poate fi „testat“ catamaranul, care se lasă practic în voia vântului.
O călătorie în Dominicană nu trebuie lăsată însă în voia sorţii, ci trebuie pregătită minuţios pentru a nu fi ratată nicio regiune.
Aşa că, nu uitaţi nici de Baraona, din sud-vestul insulei, o zonă încă virgină, de care se bucură în special localnicii şi broaştele ţestose care îşi depun aici ouăle.
