Travel

Care sunt cele mai frumoase locuri "secrete" din Olanda: Uitaţi Amsterdamul sau Haga şi faceţi cunoştinţă cu Edam, Monnickendam şi Alkmaar. Galerie Foto

29 aug 2016 9839 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Se spune că diavolul stă în detalii. Cred că, dacă ar fi să extrapolez, aş spune că farmecul Olandei stă în mici oraşe cochete, canale aglomerate, artă, brânză şi vin. Olanda nu înseamnă doar Amsterdam, Rotterdam sau Haga, deşi fiecare contribuie la farmecul acestei micuţe ţări din nord. Aţi auzit de Edam, Monnickendam şi Alkmaar? Dacă nu, ar trebui, pentru că şi Dumnezeu tot în detalii stă.

Am ajuns prima dată în Amsterdam când abia începusem să prind gustul călătoriilor şi mi-amintesc că era un februarie geros, cu o ploaie măruntă care cădea sistematic, enervant de sistematic. Mi-au plăcut ordinea, pomii aliniaţi la dungă şi casele atent ferchezuite.

M-au şocat fustele subţiri şi balerinii de pe biciclete, deşi termometrul arăta mult prea puţine grade. Am ajuns apoi în Olanda într-o toamnă târzie şi m-am lăsat cucerită de Delft, Utrecht şi Leiden, niste orăşele romantice şi boeme, cumva ca mine. Credeam că am văzut cam tot ce avea de oferit Olanda, aşa că nu aveam de gând să revin prea curând.

O invitaţie sosită în Inbox m-a făcut să îmi reconsider bucket-listul, mai ales că promitea un zbor cu un Cessna 172, o vizită în inima rurală a micuţului stat nordic şi două nopţi petrecute în hoteluri ce par mai degrabă muzee. Hotelul Inntel Zaandam reprezintă de fapt un puzzle de circa 50 de case tradiţionale olandeze puse unele peste altele, în timp ce hotelul Spaander din Volendam este un adevărat muzeu de artă olandeză cu peste 1.400 de opere expuse pe pereţii camerelor, ai restaurantelor şi la recepţie. O cură bine meritată de artă adunată pe parcursul a aproape 150 de ani de istorie.

Aşa că, într-o miercuri dimineaţă la prima oră m-am trezit pe locul 2 A al unui zbor KLM pe ruta Bucureşti - Amsterdam. Compania olandeză are trei zboruri zilnice către Amsterdam, însă eu l-am ales pe cel de dimineaţă pentru a putea gusta încă o dată din atmosfera oraşului capitală.  Aveam trei zile la dispoziţie ca să cunosc împrejurimile Amsterdamului pentru ca apoi o altă aeronavă KLM (una dintre cele 114 ale companiei) să mă ducă în Havana, inima Cubei, dar despre asta în numărul următor.

Aeroportul abia începea să se dezmorţească când am ajuns. Primele magazine îşi deschideau porţile, iar cafenelele deja începuseră să parfumeze aerul. Mirosul unei noi zile.

Aeroportul din Amsterdam este unul dintre cele mai aglomerate din lume, fiind tranzitat anual de 40 de milioane de oameni. La orice oră din zi şi din noapte ai şansa să te întâlneşti cu un cunoscut acolo. „În New York, nu te despart niciodată mai mult de şase metri (20 de feet) de cineva pe care deja îl cunoşti sau pe care este scris să îl cunoşti“, spunea actorul principal al filmului „5 to 7“. New York-ul are opt milioane de oameni. Oare câţi metri mă despărţeau pe mine de cineva cunoscut în aeroportul din Amsterdam? Nu am avut timp să meditez prea mult pe această temă pentru că după ce m-am bucurat de cea de-a doua cafea pe ziua respectivă (prima fiind în avion), mi-am îndreptat paşii spre ieşire.

Prima destinaţie, restaurantul Gasterij de Oostvaarders din Ale­mere. De fapt, restaurantul nu este în oraş, ci într-o rezervaţie naturală, într-o zonă ce măsoară 56 de kilometri pătraţi de ape şi câmpii pe care zburdă libere căprioarele care din când în când îşi dau întâlnire cu caii sălbatici de o frumuseţe exotică. Aici, în această regiune cunoscută ca Flevoland, există cea mai mare populaţie de cai sălbatici din Europa, iar şansele să îi vezi sunt mari. Eu i-am zărit la poarta restaurantului Gasterij de Oostva­ar­ders unde au fost ademeniţi de iarba verde crud sau poate de mirosul de supă de legume şi brânză de capră cu caju. Tind să cred însă că a fost vorba de prima variantă, a doua fiind cea care m-a cucerit pe mine. Regiunea Flevoland a fost construită de locuitorii Olandei după o serie de inundaţii. În continuare terenul este cu şase metri sub nivelul mării, însă zona este locuită de o serie de fermieri relocaţi din Amsterdam.

De altfel, lupta oamenilor cu marea şi cu vremea a fost „premiată“ de Unesco, organizaţia incluzând Flevoland pe lista patrimoniului World Heritage.

Dar, cum mie-mi stă cel mai bine cu drumul, după un prânz copios am pornit-o spre aeroportul din Lelystad unde un Cessna 172 mă aştepta pregătit să mă poarte pe aripile vântului. L-am lăsat, mai ales că nu mai zburasem niciodată cu o aeronavă de patru locuri. Maximul fusese un avion de opt locuri (cu tot cu cele ale piloţilor), şi chiar şi atunci mi se păruse înghesuit. Acum însă am avut norocul să prind un loc în faţă. Aş fi spus la geam, dar toate cele patru locuri aveau vedere bună, aşa că mă rezum să spun că am fost copilot şi că m-am descurcat bine să admir peisajul şi să mă bucur de experienţă. Mai multe nu am făcut. De sus am văzut ce înseamnă Flevoland, locul unde mâna omului se îmbină atât de bine cu natura. Dar Olanda nu înseamnă doar natură şi mai ales nu înseamnă doar Amsterdam, şi asta aveam să descopăr în zilele ce au urmat. Totuşi, trebuie să mărturisesc ceva, Amsterdamul vara are un alt farmec. Dar până să ajung vineri înapoi în Amsterdam, pe străduţe şi canale, am mai făcut câteva popasuri, primul în Almere, un oraş modern, un oraş al liniilor drepte. Mie mi s-a părut a fi cumva fără suflet, dar cred că e doar o problemă de gust. E ca arta. Dacă aş avea de ales între MET şi MoMA, l-aş alege de fiecare dată pe primul. La fel cum între Hemingway şi Isabel Allende l-aş alege tot pe primul.

Almere a fost însă doar o poartă către ce înseamnă împrejurimile Amsterdamului, o poartă către Edam, Monnickendam şi Alkmaar, adevărate bijuterii arhitectonice, oraşe intime şi de suflet. Bicicletele se plimbau alene pe străduţe, iar pe la colţuri le auzeai claxoanele ce au ajuns să fie muzica străzilor din Olanda. Casele aveau geamurile împodobite cu flori, iar turiştii se lăsau purtaţi pe canale de bărcuţe de lemn transformate în locuri de picnic de la care nu lipseau vinul şi brânza. În Edam mirosul de brânză te îmbată, mai ales că la fiecare colţ de stradă găseşti un magazin ale cărui ferestre sunt burduşite de uriaşe roţi galbene. Dacă le treci pragul o să fii pus în faţa unei dileme. Pe care dintre zecile de tipuri de brânză să îl deguşti primul? Să fie cel cu cocos sau cu trei tipuri de piper. În final o să ajungi să le guşti pe toate şi să pleci acasă cu câteva kilograme de brânză. Dacă vinerea te prinde în Alkmaar situaţia se complică pentru că o să ai nevoie de încă un bagaj. Alt oraş, altă brânză. În micuţul orăşel aflat la nici o oră de Amsterdam în fiecare vineri are loc o piaţă de brânză unde se adună comercianţi din toate regiunile. Mai mult, turişti din toată lumea se adună pentru a lua parte la spectacolul cântăririi şi analizei brânzeturilor. Seamănă mai degrabă cu o piesă de teatru interactivă ce se termină când ceasul bate ora prânzului. Şi, la fel ca în Cenuşăreasa, când ceasul a bătut miezul zilei şi noi am pornit spre Amsterdam unde aveam să petrec încă 20 de ore înainte de un nou zbor KLM, de această dată cu destinaţia Havana. Dar despre Cuba, rom şi plajă, data viitoare.