Cum arată pentru americani topul maşinilor cu cel mai redus consum de benzină - galerie FOTO

Autor: Radu Racu 19.03.2011

Cu preţul benzinei la 3,57 dolari pe galon (aproximativ 95 de cenţi pe litru) şi cu o prognoză de 4,5 dolari pe galon în viitorul apropiat, americanii au început să se gândească din ce în ce mai serios la maşini cu un consum redus de combustibil. Revista NADAguides, unul din cei mai importanţi furnizori de analize şi teste comparative din domeniul auto, a făcut un top al celor mai eficiente automobile din punct de vedere al combustibilului, excluzându-le pe cele hibrid.

Analiştii de la NADAguides au luat în calcul doar maşinile până în 30.000 de dolari, cu un consum mediu de 8 litri la suta de kilometri.

Vedeţi aici cum arată pentru americani topul maşinilor cu cel mai redus consum de benzină - galerie FOTO

Preţul benzinei a crescut la noi maxime pe pieţele din întreaga lume, după ce barilul de petrol s-a scumpit până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi jumătate, pe fondul conflictelor politico sociale din statele africane.

Situaţia a devenit cu atât mai îngrijorătoare cu cât Libia, unul din cei mai mari furnizori de petrol pentru Occident, este măcinată de mai bine de o lună de un război civil menit să încheie dictatura de mai bine de 40 de ani a lui Muammar Gaddafi.

Topul maşinilor convenţionale cu cel mai redus consum de combustibil

1. Chevrolet Aveo 2011. Modelul 2LT testat de publicaţie a reuşit să atingă un consum de 8,7 litri la suta de kilometri în oraş şi 6,7 litri în mediul extraurban. Preţul pentru un Chevrolet Aveo pleacă de la 11.600 de dolari.

2. 2011 GMC Terrain FWD 4 Door SLT-1 - Cu un consum de 10,7 litri în mediul urban şi 7,4 litri în mediul extraurban, nu este foarte clar cu acest model a prins topul revistei, având în vedere condiţiile iniţiale. Pentru clasa în care este inclusă, GMC Terrain consumă totuşi foarte puţin.

3. 2011 Kia Soul 5 Door Wagon Auto Sport. 9,8 litri/100 km în oraş, 7 litri la suta de kilometri pe autostradă.


4. 2011 Nissan Sentra 4 Door Sedan I4 CVT 2.0 SL - 8,7 litri la suta de kilometri în oraşi şi 6,7 litri în mediul extraurban.

5. 2011 Volkswagen Jetta SportWagen - 10,6 litri la suta de kilometri în oraş. Pe autostradă, modelul german consumă 7,8 litri la o sută de kilometri.