Oferta Petrom a eşuat pentru că intermediarii conduşi de ruşi nu au găsit cumpărători. Eşec pe linie pentru guvern, consorţiu şi bursă. Cine plăteşte?

Autor: Mediafax 22.07.2011

Ministerul Economiei a anunţat că oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) nu poate fi închisă pentru că a fost subscrisă sub nivelul de 80%, fără să prezinte un nou calendar pentru cedarea titlurilor.

"Subscripţiile înregistrate au fost sub nivelul de 80%, necesar pentru a închide oferta. (...) Faptul că gradul de subscriere la pachetul de acţiuni al OMV Petrom nu a ajuns la nivelul dorit nu înseamnă că anumite ţinte nu au fost atinse", se spune într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionar minoritar al OMV Petrom.

Surse din piaţa de capital au declarat anterior pentru MEDIAFAX că oferta a eşuat, deoarece investitorii au subscris mai puţin de 80% din titluri, şi va fi reluată.

Guvernul urmează să stabilească o dată când va organiza o nouă ofertă de vânzare, au adăugat sursele.

Vânzarea acestui pachet de acţiuni face parte din înţelegerile convenite de autorităţile române cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană.

"OMV Petrom este o companie extrem de valoroasă pentru România. Guvernul este hotărât să-şi respecte programul de privatizare asumat şi convenit cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Guvernul va monitoriza evoluţia pieţelor şi va decide momentul prielnic pentru reluarea procesului de vânzare a pachetului de 9,84% din OMV Petrom (...) Credem că semnalul dat investitorilor, acela că Guvernul României îşi respectă programul şi privatizează transparent şi pe bursă, dar nu la orice preţ, a fost unul foarte important şi recepţionat pozitiv. ", se mai spune în comunicatul Ministerului Economiei.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, se arăta convins, marţi, că subscrierile nu numai că vor depăşi nivelul minim de 80%, dar că acţiunile vor fi vândute în totalitate, şi a anunţat jurnaliştii că vor fi invitaţi vineri la sediul instituţiei pentru a primi date referitoare la succesul operaţiunii.

Oferta ar fi fost cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi s-a derulat printr-o metodă nouă pe piaţa de capital din România, preţul final urmând să fie anunţat abia la închidere. Statul a anunţat la început, un preţ maxim de 0,46 lei/titlu, iar marţi a stabilit un preţ minim de vânzare, de 0,3708 lei/titlu. Cotaţia minimă este cu aproximativ 3% sub nivelul de la închiderea şedinţei bursiere de joi.

La preţul maxim oferta era evaluată la 2,653 miliarde lei (607 milioane euro), iar la preţul minim statul ar fi încasat pentru tot pachetul 2,066 miliarde lei (489 milioane euro).

Surse guvernamentale au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că intermediarii ofertei au propus un preţ minim de 0,33 lei/acţiune, însă Executivul nu a fost de acord cu această valoare. Preţul propus de intermediari era cu 13% sub cotaţia bursieră a acţiunilor de la momentul respectiv.

Compania OMV Petrom este controlat de grupul austriac de petrol şi gaze OMV.