Universitatea Harvard a făcut afaceri de 1,6 mil. euro în România din păduri

Autor: Ioana David 29.08.2011

Firma Scolopax, controlat de fondul de investiţii Phemus Corporation înregistrat la aceeaşi adresă cu Harvard Management Company, entitate a prestigioasei universităţi americane Harvard, a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 6,5 mil. lei (1,6 mil. euro), cu 160% mai mult comparativ cu rezultatele din 2009.

Potrivit datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanţe, Scolopax a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de 2,5 mil. lei (0,6 mil. euro). Firma a avut pierderi atât în 2010 cât şI în 2009.

Scolopax aparea pe primul loc în topul celor mai mari proprietari de păduri din România la data de 1 aprilie 2010 (în afara statului), potrivit datelor trimise de Ministerul Mediului la solicitarea Ziarului Financiar.

Informaţii despre interesul americanilor pentru achiziţia de păduri în România circulau în piaţă încă din 2009.

În top zece al celor mai mari proprietari de păduri se află şi mai multe comune şi primării, dar şi Regele Mihai I. Fondul forestier al României este de 6,5 milioane de hectare, din care proprietatea publică a statului este de 3,3 mil. hectare administrată de Romsilva. Romsilva mai administrează şi peste 1 mil. hectare proprietate privată.